„Între două fronturi“ de Oana David – un debut de nota zece
1 aprilie 2022 de Oana Borviz •
Deși tot vedeam în online reacții pozitive la romanul „Între două fronturi“, am ocolit multă vreme cartea asta cu gândul că o voi citi și eu într-o bună zi. Dar ziua aceea a venit mai repede decât m-aș fi așteptat, în urmă cu câteva săptămâni, când Oana David mi-a făcut surpriza de a mi-o trimite (Mulțumesc, Oana!:).
Titlu • Între două fronturi
Autor • Oana David
Gen • Roman de dragoste
Numãr pagini • 592
Anul publicãrii • 2021
Publicat de • Editura Hyperliteratura
Aveam alt roman început la acel moment dar când am scos „Între două fronturi“ din pachet nu m-am putut abține să nu citesc câteva pagini. Și m-a prins instant. Am știut atunci că am în mână un alt volum valoros de literatură română contemporană (știți că am mai scris aici despre revelațiile mele în materie de carte românească, cum au fost „Stații“ de Ramona Gabăr și „Fragil“ de Simona Goșu).
Documentat la sânge
Ce m-a frapat de la bun început la romanul ăsta (apărut la editura Hyperliteratura) a fost detaliul, pe care Oana David (care se află la prima carte publicată) îl mânuiește perfect în descrierea atmosferei epocii Celui de-Al Doilea Război Mondial. Documentat la sânge și scris pe parcursul a trei ani, romanul descrie frământările politice ale țărilor europene de dinainte de război, alianțele și trădările la nivel înalt, spionajul și contraspionajul atât de la modă în acea epocă, dezastrul care a cuprins Bucureștiul după bombardamentul din 1944, invazia rușilor, căderea lui Hitler.
Acesta este fundalul din care crește o frumoasă poveste de dragoste dintre o pianistă româncă, tânără și „răscolitor de frumoasă“ pe nume Lulli și un pilot de vânătoare german (care îi este rudă prin alianță) pe nume Heinrich.
Descrierea minuțioasă a atmosferei, a spațiilor de interior și a peisajelor citadine, redarea modei și a obiceiurilor, a felului de a vorbi atât de caracteristic epocii (cu expresii românești, franțuzești și germane) fac un tablou care nu mai are nevoie de nici o nuanță în plus, de nici o tușă. Deși ușor regizate, dialogurile sunt amuzante, mai ales cele purtate între femei, care îmbină observații fine cu glume dintre cele mai grosolane („Și mai face și amor dintr-ăla de-mi place mie, ști tu, blitzkrieg…scurt, intens și violent. Și dacă vrei să știi, il aime bien se faire insulter au lit, le cochon!“).
Poveste de amor, context politic, fapte istorice se împletesc foarte frumos în această carte, despre care poți spune lejer că este și roman de dragoste și roman de război.
Oana mărturisește de altfel că s-a uitat la o sumedenie de filme și că a citit peste 50 de cărți pe tema Celui de-Al Doilea Război Mondial, printre care „Jurnalul“ lui Mihail Sebastian, „Athénée Palace“ (roman-reportaj scris de americanca R. G. Waldeck) și multe cărți de la Editura Militară, cum sunt, spre exemplu, cele semnate de Alexandru Armă despre bombardamentele asupra României.
Poveste de dragoste și de război
Lulli (soție de demnitar român) este „o femeie înaintea epocii ei“, o artistă cu bani, cu umor ascuțit și autoironie. Heinrich este un aristocrat educat, inteligent și sensibil, parte a unui sistem pe care îl urăște. Sunt diferiți, provin din medii și culturi diferite și totuși se aseamănă atât de mult încât ajung să formeze un cuplu de invidiat, care te duce cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală.
De Lulli și de Heinrich te îndrăgostești instant, sunt amândoi tineri și frumoși, se iubesc pasional creându-și mica lor lume într-o mare de incertitudini și de nenorociri. Deși sunt personaje tipice unei povești de iubire clasică, felul în care sunt create profilurile lor fizice și morale este unul cât se poate de fresh. Portretele sunt construite piesă cu piesă, ca într-un joc lego, ceea ce dă poveștii suspans apropiind, astfel, romanul de genul thrillerului.
Povestea celor doi ne poartă prin Bucureștiul de dinaintea și din timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, când lumea încă se bucură de libertate, de prânzuri extravagante la Capșa, de serate pompoase la Ateneu (cu icre negre, șampanie frapată, coniac franțuzesc și țigări de foi scumpe), dar și prin Berlinul pe timp de pace sau de după război.
„Aveam doar douăzeci și ceva de ani, și totuși, mi se părea că îmbătrâneam fără să trăiesc nimic, niciun sentiment mai înalt, nici o emoție, nicio mare iubire“, spune la începutul cărții Lulli, cea care l-a acompaniat cândva la pian pe George Enescu la Ateneu, care avea ușile deschise la toate saloanele lumii bune din București și căreia îi plăcea să-și exprime public opiniile.
Urmând, în principal, drumul devenirii lui Lulii, al transformării ei din tânăra alintată în femeia matură și responsabilă, Oana reușește să creeze o dinamică cinematografică nemaipomenită, în care sunt prinse gânduri, fapte, oameni, evenimente de-a lungul mai multor ani. În tăvălugul de întâmplări, cei doi îndrăgostiți cunosc raiul și iadul deopotrivă, frumusețea clipelor trăite împreună dar și groaza singurătății, a vinei și a inutilității.
Foarte asemănător cu ceea ce trăiesc azi vecinii noștri de la nord de graniță, romanul decupează cadrul perfect în care destinul unor oameni ia o turnură înspăimântătoare sub povara războiului.
Iubire, război, trădare, amantlâcuri, bârfe, nebunie, moarte au existat cândva între două fronturi, iar Oana David le-a spus povestea într-un mod cum nu se poate mai frumos.
Dacă ar fi fost semnată de Ann Patchett sau de Melanie Benjamin, această poveste ar fi fost deja bestseller internațional.
Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.