”Stăpânele lunii”: puterile ascunse ale femeilor

27 octombrie 2022 de  Oana Borviz    

Anul trecut am citit „Fata care nu se putea opri din mers“ de Samar Yazbek (jurnalistă și scriitoare siriană) iar acum tocmai am terminat „Stăpânele lunii“ de Jokha Alharthi (scriitoare omaneză recompensată în 2019 cu Man Booker Internațional tocmai pentru această carte). Mi-au plăcut amândouă și mi-am dat seama că proza arabă contemporană este una foarte poetică, de o muzicalitate stranie, delicată și dură în același timp.

Titlu  •  Stăpânele lunii
Autor    Jokha Alharthi

Gen    Roman

Numãr pagini   272

Anul publicãrii   2022
Publicat de   Litera

Dacă „Fata care nu se putea opri din mers“ prezintă, prin ochii unei copile, un Damasc sub asediu, „Stăpânele lunii“ este saga unor familii omaneze de la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, care aduce în scenă, printr-o structură labirintică, trei generații reprezentând mai multe feluri de a fi, de a înțelege lumea, feminitatea și relațiile interumane. Abordând teme delicate precum sclavia, imigrația, maternitatea și divorțul, Alharthi vorbește despre restricții și libertate, despre obiceiuri și nonconformism, umilință și curaj într-o lume aflată la granița dintre tradiție și modernitate.

Între tradiție și modernitate

Spusă când la persoana întâi, când la persoana a treia, povestea merge de la un personaj la altul devenind tot mai complexă și mai rafinată, căpătând noi straturi și noi înțelesuri. Alharthi o face, când subtil prezentând frumusețea clipei, când abrupt anunțând ce se va întâmpla peste 20 de ani cu un personaj sau cu altul.

De-o parte avem familia celor trei surori (Mayya, o tânără mamă; Asma, o fată cultă; Khawla, o regină a frumuseții). De cealaltă parte avem familia lui Abdallah (tânărul rămas fără mamă și crescut de o sclavă pe nume Zarifa). Destinele lor se intersectează, așa cum se intersectează și cu altele din mica comunitate a satului în care trăiesc, construind constelații ce-și împrumută una alteia și răul și binele.  

Alharthi arată cum căsnicia și maternitatea le schimbă în mod diferit pe femei (Mayya îi va deveni lui Abdallah soție, Asma și Khawala se căsătoresc la rândul lor) și în câte feluri se raportează ele la tradiție și modernitate. Mayya, spre exemplu, își convinge soțul să-și numească fiica London, în timp ce sora ei Khawla își sacrifică toată tinerețea așteptându-și vărul promis ca soț să se întoarcă din Canada. Și mai sunt femeile care nu se căsătoresc niciodată dar care iubesc liber și pătimaș, așa cum e frumoasa beduină Qamar (poreclită Luna), iubita secretă a lui Azzan (tatăl celor trei surori).

Fiecare atom din ființa lui este condus fără să vrea către această prezență extraordinară din viața lui, iar întâlnirea lor nu face decât să-i sporească setea de ea……acesta a fost lucrul pe care și l-au dorit amândoi și pentru care s-au străduit: un bărbat liber, o femeie liberă și o relație liberă. dar după numai câteva săptămâni, Azzan își dădu seama că relația lor liberă devine cea mai violentă formă de sclavie și că această nevoie insistentă a unuia de celălalt îl leagă pe fiecare dintre ei în cele mai strașnice cătușe, împiedicându-l de la orice altceva, și a înțeles că acest ciclu fără sfârșit de unire și de separare este un cerc vicios în care se învârt doi sclavi încătușați.

Ecourile întunecate ale sclaviei

Alharthi alternează vocile și momentele în așa fel încât, nu de puține ori, pierzi firul narațiunii. Ea face salturi abrupte de la anii de tinerețe ai Mayyei, când aceasta își petrecea mai tot timpul la o mașină de cusut al-Firașa (Fluturele), la anii de tinerețe ai fiicei sale London, când aceasta are curajul să iasă dintr-o relație abuzivă.

Ne arată cum Abdallah, crescut de un tată agresiv, face orice pentru a închide cercul vicios al violenței, dar ne poartă și în zorii copilăriei lui, când mama lui moare din cauze necunoscute (misterul unei posibile crime, un fapt niciodată rostit dar în jurul căruia se construiesc perspective de luat în seamă).    

Povestea merge chiar și până în anii ’90 ai secolului al XIX-lea, când un tânăr negustor s-a apucat de comerțul cu arme în cauza regresului afacerii cu curmale din Oman. Alharthi ne amintește că sclavia a fost interzisă în Oman în 1970, dar că ecourile ei întunecate continuă și astăzi să afecteze familii omaneze. Ne arată și cum s-a schimbat Omanul în ultimul secol, de la o societate patriarhală rurală tradițională la un stat urban, bogat în petrol și oglindește, totodată, contextul geopolitic al dependenței arabe de lumea vorbitoare de limba engleză.

Toate femeile sunt Luna

Cartea explorează felul în care aceste schimbări au afectat femeile omaneze, surprinde dificultatea lor de a găsi un echilibru între tradiție și libertățile nou descoperite. Deși restricțiile sociale și religioase le îngrădesc libertățile, femeile din „Stăpânele lunii“ nu sunt lipsite de putere.

Mayya, deși nu-și iubește soțul, știe cum să se facă auzită și respectată, ea reușind ceva nemaivăzut până atunci în satul ei: își convinge soțul să boteze primul născut cu un nume occidental (London).  

Peste ani, London rupe relația cu bărbatul pe care-l iubește, spre uimirea tuturor. Iar Asma, care l-a așteptat o viață pe bărbatul iubit și care i-a crescut singură copiii, divorțează la o vârstă înaintată.

Toate femeile sunt Luna și în jurul lor se învârt toți ceilalți; ele sunt centrul, miezul, chiar dacă rolul lor concret într-o astfel de societate este unul secundar. Ele infleunțează și dau direcții, ele deschid și închid cercuri, ele dau sens. Alharthi face de altfel multe aluzii la universul în sine, la sistemul planetar și la felul în care corpurile cerești se influențează unele pe altele (titlul cărții în engleză este „Celestial Bodies“). Toate sunt trimiteri la teoriile islamice cu privire la ordinea universală dar, în același timp, sunt metafore ce invocă puterea femeii într-o societate patriarhală.

Luna se mișcă între superior și inferior. Ea este astrul care seamănă cel mai mult cu lucrurile din această lume și datorită acestei asemănări a devenit dovadă și ghid pentru toate lucrurile. Contemplă starea Lunii: starea ei bună este tăria tuturor lucrurilor, în vreme ce ruinarea ei echivalează cu ruinarea și alterarea tuturor lucrurilor. Apropierea Lunii de un alt astru sporește forța tuturor calităților pe care le transmite acel corp ceresc, în vreme ce îndepărtarea Lunii de un astru slăbește forța acestuia și ceea ce el transmite.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *