5 cărți despre legăturile complicate dintre părinți și copii

21 aprilie 2021 de  Oana Borviz    

Cumva, m-au fascinat întotdeauna relațiile dintre copii și părinți. Când eram mică puteam să mă uit minute-n șir la cum vorbeau prietenii mei cu părinții, la cum gesticulau, cum își plecau privirea sau cum răspundeau obraznic. La fel, studiam privirea, nervozitatea, vocile părinților, calmul sau iritatea mamelor și-mi imaginam tot felul de lucruri dincolo de ele. Mai fac asta și acum, încercând să înțeleg ce e în spatele perfecțiunii afișate de vreo familie sau bucurându-mă să dau nas în nas cu normalitatea alteia.

Așa am realizat zilele astea că, fără să caut neapărat, am ajuns în ultima perioadă la cărți care dezvoltă, mai mult sau mai puțin, complicatele legături dintre părinți și copii. Toate sunt povești spuse din perspectiva copiilor ajunși la maturitate și da, ele stau, în mare parte, sub semnul frustrărilor și al îndoielilor, al defectelor și al devierilor. 

Sunt poveștile devenirii unor copii, ale maturizării lor și ale unor permanente lupte de a trece peste durere, de a accepta trecutul și de a se bucura de viață. Toate sunt frumoase dar, dincolo de frumusețea lor intrinsecă, au un gust amar pe care, vrei nu vrei, ajungi să-l simți din plin.

Casa Olandeză, de Ann Patchett

Cartea este despre doi frați, Maeve și Danny, care în copilărie trăiesc trauma despărțirii de mamă, viețile lor nefiind după aceea decât jumătăți de vieți. Sunt bine, sunt frumoși și inteligenți, au tot ce le trebuie, locuiesc într-o casă enormă, dar la un moment dat mama hotărăște să plece în India pentru a avea grijă de copii neajutorați. Pur și simplu. Fără nici o explicație. Din acel moment firul se rupe, ideea de familie se spulberă, tatăl devine tot mai înstrăinat iar micuții pășesc cum pot ei mai bine spre maturitate. Vor avea parte de o mamă și de două surori vitrege, se vor descurca în viață, dar vor rămâne mereu niște adulți neîmpliniți, înjumătățiți. Mi-a plăcut foarte tare cu a imaginat Ann Patchett povestea devenirii lor, cum le-a subliniat nevoia acută de iubire, de mamă, de mama lor; cum le-a sădit puterea de a se ocroti unul pe altul, dar și de a ierta, peste ani, atitudinea mamei. E un roman foarte intens despre dezastrul pe care-l provoacă destrămarea unei familii.

Patrula djinnilor, de Deepa Anappara

Deși marele subiect al cărții este dispariția copiilor din metropolele indiene, relațiile intrafamiliale sunt suportul poveștii. Cartea îl are în centru pe Jai, un băiețel de nouă ani, pasionat de seriale polițiste care ajunge să declanșeze o anchetă polițienească în toată regula privind dispariția a zeci de copii din Mumbai-ul natal.  

Prin ochii lui vedem viața din cartierele sărace ale Mumbai-ului, felul în care își duc zilele familiile lipsite de hrană și apă, felul în care copiii suportă abuzuri din partea părinților. Aproape toți copiii din carte, cei care au dispărut sau cei rămași, au o durere despre care nu vorbesc: e durerea venită din neiubire sau din puțină iubire, din indiferență sau din violență domestică. Sunt foarte multe aspecte în carte care surprind această suferință a copiilor, umilința trăită în urma unei simple palme, dezamăgirea și deznădejdea provocată de proprii lor părinții. Majoritatea dintre cei ce aveau să dispară, se aflau în acele momente departe de casă, unde căutau să-și aline suferința, să uite, să trăiască. 

Acid pentru copii, de Flea

Flea, basistul de la Red Hot Chili Peppers pe numele său adevărat Michael Balzary, scrie în această carte de memorii despre anii de dinainte de a deveni un star rock, despre perioada în care s-a format ca om și artist. Flea ne spune despre puterea pe care muzica a avut-o mereu asupra lui, despre consumul de droguri, despre plăcerea de a citi. Dar cel mai mult povestește despre permanenta nevoie de a iubi și de a fi iubit, de a se inconjura de frumos și de lumină, de a se lupta cu partea lui întunecată. O întunecime care vine din copilărie și adolescență, când a simțit cel mai intens gust al durerii din pricina adulților și a evenimentelor provocate de aceștia: divorțul părinților, bătăile pe care le primea de la tată, recăsătorirea mamei, izbucnirile furioase ale tatălui vitreg.

Acid pentru copii e o autobiografie ușor atipică, cu foarte multă poezie, cu fraze melodioase ce-ți dezvăluie un artist complex, cu multe talente și sensibilități uriașe, dar cu un suflet fărâmițat, pe care s-a chinuit toată viața să-l repare.  

O poveste de viață și de familie, de Lisa Brennan-Jobs

Deși încă nu am terminat-o de citit, am înțeles că miezul acestei cărți este relația Lisei cu faimosul ei tată, Steve Jobs, și cu mama ei artistă. E o poveste frumos scrisă, nepărtinitoare, despre perioada de dinaintea maturizării Lisei, care începe pe la vârsta de 7 ani (când îți vede pentru prima dată tatăl) și se încheie cu mersul ei la facultate. Dar este și o poveste revoltătoare în care descoperi cum unul dintre cei mai sclipitori oameni din ultimele decenii este incapabil să-și recunoască propriul copil, să-l sprijine financiar și moral; cum un copil are puterea să înțeleagă și să ierte; cum o mamă își crește copilul cu toată dragostea și grija de care este în stare. Steve Jobs a susținut mult timp că Lisa nu este fiica ei, a mințit că primul lui computer (Lisa) nu a fost numit după ea, a fost incredibil de zgârcit stopând chiar și finanțarea studiilor universitare ale Lisei, a fost absent, rece, răutăcios. Lisa a reușit, însă, să se împace cu toate astea, să-l ierte și să-l iubească, dincolo de toate defectele lui.

Să nu ne facem de râs în fața furnicilor, de Iv cel Naiv

O carte tare amuzantă despre o adolescentă pe nume Amanda care ajunge să creadă că părinții ei nu sunt cei adevărați, „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor“ este, în esență, despre complicata relație dintre copii și părinți, despre diferențele dintre generații, despre moșteniri comportamentale. Amanda se simte diferită de ai ei (mama, o ipohondră care predă franceza copiilor, iar tatăl, un tip destul de tăcut și simpluț), motiv pentru care se transformă într-un mic Poirot căutând dovezi că ea nu e copilul lor. Aventura asta plină de umor scoate la suprafață tot felul de probleme legate de viața și imaginația adolescenților, de puterea de înțelegere a părinților, de felul lor de a comunica cu copiii, de izbucnirile adolescenților și de rupturile ce se pot produce cu ușurință între copii și părinți.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns