3 cărți românești pe care vreau să le citesc vara asta

20 mai 2021 de  Oana Borviz    

Să zic, să nu zic? Bine, încă mai ocolesc cărțile românești în favoarea celor străine. Mă atrag mai tare titlurile, subiectele, stilul narativ al americanilor și britanicilor, al indienilor și spaniolilor, și de-asta tot amân întâlnirile cu cărțile românești.

Am mai citit din ele, nu zic, și chiar mi-au plăcut (multe din colecția n’autor, de la Nemira) dar tot mai am o teamă ușoară că nu-mi vor da ceea ce-mi trebuie, ceea ce caut, că sunt prea grele, prea adânci, prea prea.

Ei, dar vreau să scap încet încet de această frică și să mă împrietenesc mai mult cu literatura noastră contemporană. Uite, de curând am terminat „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” (un roman tare amuzant scris de Iv cel Naiv, despre care vreau să povestesc în curând aici) iar acum citesc „Cabinetul albastru”, de Simona Preda (o surpriză nemaipomenită pentru mine).

Sunt mulți scriitori pe care vreau să-i descopăr, Ioana Pârvulescu fiind unul dintre ei, dar pentru că la Polirom au apărut de curând trei cărți care-mi fac cu ochiul, tare mult aș vrea să-i citesc în vara asta pe Simona Antonescu, Ana Maria Sandu și Andrei Crăciun.

În umbra ei, de Simona Antonescu

Recunosc că nu am citit nimic până acum de Simona Antonescu, deși demult îmi tot propun să încep cu „Fotograful Curţii Regale”, „Darul lui Serafim” sau măcar cu una din cărțile din seria Istoria povestită copiilor.  

Acum, că a ieșit din tipar o nouă carte, un roman despre o familie a cărei istorie este cuprinsă într-un veac (de la Belle Époque până în prezent), sunt și mai nerăbdătoare să o descopăr pe Simona Antonescu. Mai ales că ni se promite suspans, intrigi, mister, pe care eu le ador pur și simplu.

Iată ce spune Bogdan Crețu despre roman: „Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galați, în care două fete își petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decît la o parte a ei. Când una dintre ele moștenește cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine și de întâmplări neașteptate, care leagă trecutul de prezent”.

Hortensia Papadat Bengescu. Străina, de Ana Maria Sandu

Nu, nici din Ana Maria Sandu nu am citit nimic până acum, în afară de texte semnate pentru Dilema Veche. Am tot amânat să mă apuc de cartea „Din amintirile unui Chelbasan” (volum de poezii atât de neobișnuite pentru începutul lui 2000, încât s-a spus că ele au anticipat ceea ce douămiiștii aveau să scrie mai târziu).

În fine, intenționez să sparg gheața cu Hortensia, despre care sunt tare curioasă să aflu mai multe din acest volum biografic. Mai ales că eu am rămas cu un sentiment tare plăcut după ce i-am citit, prin liceu, „Femeia în fața oglinzii”.

Iată un micuț fragment din carte: „Se simţea, în sfîrşit, aproape de lumea de care era legată şi care o interesa. Pierduse liniştea izolării, dar acolo, în camera ei de la etajul clădirii din Cotroceni, de unde se vedeau copacii pînă departe, o putea inventa. Un petec de cer, nişte păsări, ce putea să‑şi dorească mai mult să vadă în zare, zi de zi, cînd se trezea?” 

Prietenul visătorilor și al învinșilor, de Andrei Crăciun

Pe Andrei Crăciun vreau să-l citesc pentru că e unul dintre fondatorii Recorder.ro (site-ul ăla deștept care ne arată România așa cum e ea), pentru că a fost declarat, printre altele, cel mai tânăr jurnalist de cultură în 2010, și pentru că se zice că scrie bine și proză:) 

Eram la un pas, anul trecut, de a comanda „Cioran. Ultimul om liber” (2020), dar nu am făcut-o, de aceea vreau să-mi fac curaj cu „Prietenul visătorilor și al învinșilor”, o carte despre unul din scriitorii preferați ai lui Andrei Crăciun (sau mai exact despre un tânăr scriitor contemporan ce pleacă pe urmele lui): Panait Istrati.

Andrei a terminat Ştiinţe Politice cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati și s-a declarat în repetate rânduri cucerit de acest scriitor (a călătorit chiar prin lume pentru a vizita casele în care a locuit acesta), așa că nu poate să fi ieșit decât ceva seducător cu cartea asta. Aștept să o descopăr și, o dată cu ea, să-l descopăr pe Istrati, acel prieten al visătorilor și al învinșilor, care a umblat prin Cairo, Napoli, Paris, Damasc, Beirut, Geneva, care a fost zugrav, mecanic, gazetar și docher, și care s-a bucurat de prietenia lui Romain Rolland.

Iată un fragment din carte: „A treia oară am întâlnit-o pe Chira în Havana, Cuba, vocabularul ei era libertin, mințea că ar fi fost cândva balerină și fericirea părea atât de aproape și trei pisici îi stăteau de strajă și ea credea că dacă privește în ochii lor mari când își dă trupul unui străin ar putea să devină nemuritoare și zarva din stradă urca până la al doilea etaj și trupul ei se aprindea ca un felinar într-o noapte de demult, vino cu mine, vom cuceri alte continente și vei primi tot ce îmi vei cere, vino cu mine!, și Chira din Havana, Cuba doar a zâmbit și tot ce e imposibil se așezase atunci în zâmbetul ei”.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *