„Prin ochii ei“ – cartea și filmul

1 martie 2021 de Oana Borviz  Oana Borviz    

Nu pot spune exact ce m-a făcut să citesc „Prin ochii mei“ și să văd seria omonimă de pe Netflix în același timp. Curiozitatea, cred. Să aflu cum a fost transpus romanul pe ecran, ce chipuri au personajele despre care am citit, cum a fost închegată povestea, cum au fost rezolvate misterul și suspansul, cum arată finalul acela neașteptat despre care vorbește toată lumea dar mai ales, să simt care dintre ele – cartea sau filmul – are putere mai mare asupra mea.

Titlu  •  Prin ochii ei
Autor    Sarah Pinborough

Gen    Thriller

Numãr pagini   411

Anul publicãrii   2021
Publicat de   Litera

Câteva capitole din carte, apoi un episod din serial, și tot așa – un joc interesant dar, pentru că experiențele sunt diferite, recunosc că a fost și ușor derutant să trec de la una la alta într-un timp limitat. Deși, în mare, mi-au plăcut ambele, cartea a fost totuși cea care m-a ținut mai aproape. Mi-a plăcut scriitura limpede, faptul că povestea e spusă pe două voci, că trecutul unor personaje e invocat în capitole numite Atunci, că Pinborough a combinat thrillerul cu elemente de paranormal, că structura cărții a fost gândită în cel mai mic detaliu.

„Prin ochii ei“ este, până la urmă, cartea cu care britanica Sarah Pinborough (care a scris peste 20 de romane până acum) a dat lovitura, aceasta devenind bestseller în mai multe țări după publicarea din 2017 (la noi a fost tradus de Litera în 2019). Era doar o chestiune de timp ca romanul – lăudat de cititori dar și de grei ai SF-ului precum Stephen King – să fie adaptat la micul ecran și iată că Netflix este cel care a transformat povestea lui Pinborough într-o miniserie ce a trezit destule controverse în mediul online, evident mai mult din cauza finalului.

Triunghi amoros

Despre ce e vorba? O mamă divorțată pe nume Louise, care-și crește singură copilul de 7 ani, se angajează la cabinetul unui psiholog scoțian proaspăt venit la Londra, pe nume David.

Cei doi și soția psihologului, Adele, ajung să formeze un triunghi amoros bizar, în care fiecare vine cu un bagaj emoțional greu, cu tot felul de secrete și temeri: Louise visează în mod repetat coridoare cu pereți mișcători ce-i pun în pericol fiul, Adele își amintește de zilele petrecute într-un azil de psihiatrie, David pare că-și ține soția sub control cu ajutorul pastilelor. În carte, afli câte puțin despre fiecare prin vocile celor două femei, Louise și Adele, care metabolizează, în moduri diferite, tot ceea ce trăiesc și simt. În film, sunt dialogurile, conversațiile criptate, coșmarurile nocturne, flashback-urile, privirile insistente și gesturile studiate.

Louise, care în roman e descrisă ca fiind un pic plinuță, e foarte suplă și sexy în film, fiind perfect interpretată de Simona Brown (actriță de culoare care a mai apărut în serii tv de genul „The Night Manager“). Adele, pe care mi-o imaginam mai sofisticată, este o apariție ușor rugoasă, Eve Hewson, fiica lui Bono de la U2 (care a apărut în „Bridge of Spies“, al lui Steven Spielberg și în „This Must Be the Place“, al lui Paolo Sorrentino) transformând-o într-un personaj bolnăvicios de enigmatic.

În fine, David, despre care nu știi sigur ce să crezi, este în film o variantă puțin cam exagerată, Tom Bateman (care e la bază actor de teatru și care a apărut și în „Crima din Orient Express“, al lui Kenneth Branagh) nefiind chiar atât de convingător în rolul soțului și terapeutului depășit de situație.

Final neașteptat

Dar misterul și suspansul funcționează, și în carte și în film, subtemele poveștii sunt și ele cât se poate de perceptibile (infidelitate, identitate, somnambulism, anxietate, schimbări de personalitate, dependență, traume, sociopatie, toxicitate în cuplu, diviziuni de clasă și de rasă).  

În roman mi-a plăcut cum sunt intercalate scenele din prezent cu flashback-urile, cum imposibilul îți este prezentat drept posibil, cum nimic din ceea ce citești nu te conduce spre acel final. În film, deși funcționează acel du-te vino între prezent și trecut, deși apreciezi indiciile pe care Rob (personaj cheie) ți le oferă pentru a intui finalul, nu mi-a plăcut deloc cum a fost rezolvat sfârșitul. 

O idee de neconceput are nevoie de multe nuanțe pentru a putea fi acceptată, iar în film mi s-a părut că lipsesc nuanțele. Ideea de trup în trup, de viață în viață e una stupefiantă, pe care cred că trebuie s-o amablezi extrem de atent, cu mai multe analogii, mai multe contexte, mai multe trimiteri la visarea lucidă și ezoterism. Ori, aici nu cred că a fost mai mult decât un final de SF slăbuț.

Așadar, cartea „Prin ochii ei“ m-a convins s-o trec pe lista de autori interesanți pe Sarah Pinboroug, în timp ce seria Netflix mi-a oferit un thriller drăguț, a cărui revelație cred că a fost, nu povestea în sine, ci actrița Simona Brown:)

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *