10 lucruri interesante despre Sarah Pinborough, autoarea thrillerului „Prin ochii ei“

24 februarie 2021 de  Oana Borviz    

Săptămâna asta m-am provocat să citesc thrillerul „Prin ochii ei“, de Sarah Pinborough, și să văd mini seria Netflix adaptată după roman. E prima oară când fac asta, citind capitole dintr-o carte ca apoi să urmăresc un episod, revenind iar la carte și iar la film.

Interesant dar și ușor derutant pentru că, știți voi, în timpul lecturii îți proiectezi într-un anumit fel imaginile cu locuri și personaje, ca apoi să le descoperi mai mult sau mai puțin diferite pe ecran. Dar, îmi place switch-ul ăsta și mă bate gândul să-l mai încerc, poate cu cartea/filmul „Oameni normali“🙂

În fine, până una alta sunt prinsă în universul lui Pinborough și, pentru că atunci când mă intrigă o carte caut să aflu mai multe despre autor, am găsit câteva detalii interesante despre britanica Sarah Pinborough, pe care le împărtășesc aici cu voi.

10 lucruri interesante despre Sarah Pinborough

1. A fost, o vreme, profesoară de liceu, dar a renunțat în urmă cu mai bine de 10 ani pentru a deveni scriitoare cu normă întreagă. „Mi-am luat șase luni libere pentru a scrie o carte și nu m-am mai întors niciodată“. 

2. A avut o aventură cu Irvine Welsh, autorul celebrului „Trainspotting“, cu care a rămas prietenă. Ea i-a dedicat lui Welsh romanul „Cross Her Heart“, el i-a dedicat lui Pinborough cel mai recent roman, „Dead Men’s Trousers“.

3. Preferă să se întâlnească cu bărbați căsătoriți pentru că „nu trebuie să mă angajez la nimic sau să-mi asum vreo responsabilitate“, recunoaște ea invocând scurta căsătorie pe care a avut-o la 28 de ani în Las Vegas și care s-a dovedit a fi una din alegerile ei proaste.

4. Momentan, locuiește în Stony Stratford (Buckinghamshire, Anglia) împreună cu câinele ei, Ted, dar se gândește serios să-și cumpere o casă la Londra, unde a mai locuit cândva.

5. Aspectele legate de comportamentul compulsiv al personajelor din romanul „Prin ochii ei“ au fost inspirate de o relație abuzivă pe care a avut-o la vârsta de 19 ani cu un fost coleg de la West London Institute, unde studia istoria și engleza. În timpul relației, Pinborough era sunată constant spre verificare, a fost lovită cu capul de chiuvetă, i-a fost ruptă o coastă.

6. Pentru că citește, de când se știe, o varietate de genuri literare, cu greu poate numi preferații ei. Și, totuși, printre cei la care se întoarce mereu cu drag sunt John Wyndham, John Connolly, Daphne du Maurier și evident Stephen King, care o urmărește pe Twitter, spre marea ei bucurie. 

7. Scrie scenarii pentru BBC, cum a fost cazul celui de-al doilea episod din seria „New Tricks“, dramă polițistă cu Alun Armstrong, James Bolam, Amanda Redman, Denis Lawson etc. Îi place să scrie scenarii pentru că îi oferă șansa să schimbe ritmul, să spună povești într-un mod diferit și să îmbunătățească dialogurile din romane.

8. Preferă să scrie dimineața devreme. Înainte să-l aibă pe Ted, se trezea la ora șapte, bea o cafea sau un ceai și se întorcea în pat, unde scria câteva ore înainte de a se apuca de orice altceva.

9. Cartea preferată din copilărie este „Peter Pan“, de J. M. Barrie, pe care a primit-o la aniversarea vârstei de șase ani, iar printre cântăreții pe care-i adoră se numără Freddie Mercury.

10. Este, alături de alți autori și filantropiști, patroana Educational Wealth Fund, primul fond național din Marea Britanie creat pentru a oferi copiilor medii de învățare inspiraționale și creative. 

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns