„O poveste de viață și de familie“ de Lisa Brennan-Jobs: Steve Jobs văzut prin ochii fiicei lui
12 mai 2021 de Oana Borviz •
![](https://beimages.fra1.digitaloceanspaces.com/2021/05/21123320/LISA-BRENNAN-JOBS-O-poveste-de-viata-si-de-familie.jpg)
Întotdeauna am fost curioasă să aflu cum arată viața de familie a unui om de succes: cum e el în intimitate, în relația cu ai lui; cum se relaxează, cum se enervează; cum se descurcă în acele spații aparent nesemnificative ale vieții de zi cu zi. Această curiozitate m-a împins să citesc „O poveste de viață și de familie“, de Lisa Brennan-Jobs, apărută recent la Humanitas.
Titlu • O poveste de viață și de familie
Autor • Lisa Brennan-Jobs
Gen • Memorii
Numãr pagini • 391
Anul publicãrii • 2021
Publicat de • Humanitas
Scrisă de fiica cea mare a lui Steve Jobs, „O poveste de viață și familie“ este o carte de memorii dar și un jurnal al maturizării, în care Lisa Brennan-Jobs descrie relația complicată cu tatăl său dar și drumul ei spre viața de adult. Lisa povestește, practic, despre perioada cuprinsă între momentul în care l-a cunoscut pe Steve Jobs (pe când avea vreo 7 ani) și momentul în care a plecat la facultate. O perioadă frumoasă, petrecută în clima blândă a Californiei, dar și dificilă, cu multe frustrări și lucruri neînțelese, cu sentimente contradictorii și senzația de neiubire.
![](https://beimages.fra1.digitaloceanspaces.com/2021/05/21123301/Lisa2-1024x768.jpg)
Lisa a fost născută din relația pe care Steve Jobs a avut-o cu artista Chrisann Brennan și mulți ani fata nu a fost recunoscută de Steve ca fiind copilul lui legitim. Un gest pe care nu l-a înțeles nimeni, niciodată, dar pe care Lisa încearcă să-l accepte pentru ca astfel să poată să-l primească în viața ei. Toată cartea este, în esență, despre cum a încercat această fată să-și recapete tatăl, despre nevoia ei acută de a fi iubită de el, ocrotită, acceptată ca membru al familiei lui (după ce acesta s-a recăsătorit și a mai avut doi copii).
Oricât de nepărtinitoare se străduiește să fie, Lisa reușește ceva extraordinar: să surprindă, pe de-o parte, caracterul fondatorului Apple, felul lui de a fi și de a se comporta; iar pe de altă parte, să facă portretul unui copil care a dat dovadă de mai multă înțelepciune, răbdare și deschidere de cât adulții din preajma ei.
Crescută de mamă, cu bani puțini (pentru că Steve a refuzat multă vreme să plătească pensia alimentară, fiind dat chiar și în judecată de statul american), Lisa se mută, la preadolescență, în casa tatălui ei, ocazie cu care ajunge să-l cunoască mai bine. Iar ceea ce descoperă nu e tocmai un tată adorabil: Steve e răutăcios și ursuz, e tăcut și închis în sine, e zgârcit și supărăcios (stopează, la un moment dat, finanțarea studiilor universitare ale Lisei).
Bineînțeles că lucrurile nu se potriveau. Era bogat, dar avea găuri în blugi; avea succes, dar abia dacă vorbea; silueta lui era grațioasă, elegantă, dar mișcările erau stângace și nesigure; era faimos, dar părea trist și singur; a inventat un computer și i-a dat numele meu, dar pe mine nu părea să mă observe….
Dar Lisa se încăpățânează să-i descopere și părțile bune și să învețe de la el cum să aibă grijă de bani, cum să nu renunțe la visuri, cum să renunțe la convenții.
![](https://beimages.fra1.digitaloceanspaces.com/2021/05/21123253/Lisa1-1024x768.jpg)
Narațiunea nu are neapărat strălucire – deși sunt multe pasaje care te topesc -, dar are multe impresii și informații prețioase despre unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii contemporane. E emoționant să descoperi că abia în pragul vieții ei adulte, Lisa are revelația faptului că nu fusese o greșeală, că nu era „piesa inutilă din întregul cu sens“, că a avut dintotdeauna locul ei în familia Jobs. La fel de emoționant este și să descoperi cum, pe patul de moarte, Steve regretă cumplit că nu i-a fost un tată bun.
Dar oricât de mult a încercat ea să îndulcească personalitatea rigidă a tatălui său, imaginea lui Steve Jobs este aceea a unui geniu care devenea bun doar atunci când crea:
Când scriu sau vorbesc despre răutatea tatei, mărturisește Lisa, oamenii pleacă uneori de la premisa că aceasta e asociată genialității. Că dacă o ai pe una ești mai aproape de cealaltă. Dar partea lui cea mai bună era când crea: sensibil, cooperant, amuzant.
Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.