Recenzii

„O poveste de viață și de familie“ de Lisa Brennan-Jobs: Steve Jobs văzut prin ochii fiicei lui

12 mai 2021 de  Oana Borviz   •  

Întotdeauna am fost curioasă să aflu cum arată viața de familie a unui om de succes: cum e el în intimitate, în relația cu ai lui; cum se relaxează, cum se enervează; cum se descurcă în acele spații aparent nesemnificative ale vieții de zi cu zi. Această curiozitate m-a împins să citesc „O poveste de viață și de familie“, de Lisa Brennan-Jobs, apărută recent la Humanitas.

Titlu  •  O poveste de viață și de familie
Autor  •  Lisa Brennan-Jobs

Gen  •  Memorii

Numãr pagini  •  391

Anul publicãrii  •  2021
Publicat de  •  Humanitas

Scrisă de fiica cea mare a lui Steve Jobs, „O poveste de viață și familie“ este o carte de memorii dar și un jurnal al maturizării, în care Lisa Brennan-Jobs descrie relația complicată cu tatăl său dar și drumul ei spre viața de adult. Lisa povestește, practic, despre perioada cuprinsă între momentul în care l-a cunoscut pe Steve Jobs (pe când avea vreo 7 ani) și momentul în care a plecat la facultate. O perioadă frumoasă, petrecută în clima blândă a Californiei, dar și dificilă, cu multe frustrări și lucruri neînțelese, cu sentimente contradictorii și senzația de neiubire. 

Lisa a fost născută din relația pe care Steve Jobs a avut-o cu artista Chrisann Brennan și mulți ani fata nu a fost recunoscută de Steve ca fiind copilul lui legitim. Un gest pe care nu l-a înțeles nimeni, niciodată, dar pe care Lisa încearcă să-l accepte pentru ca astfel să poată să-l primească în viața ei. Toată cartea este, în esență, despre cum a încercat această fată să-și recapete tatăl, despre nevoia ei acută de a fi iubită de el, ocrotită, acceptată ca membru al familiei lui (după ce acesta s-a recăsătorit și a mai avut doi copii).

Oricât de nepărtinitoare se străduiește să fie, Lisa reușește ceva extraordinar: să surprindă, pe de-o parte, caracterul fondatorului Apple, felul lui de a fi și de a se comporta; iar pe de altă parte, să facă portretul unui copil care a dat dovadă de mai multă înțelepciune, răbdare și deschidere de cât adulții din preajma ei.

Crescută de mamă, cu bani puțini (pentru că Steve a refuzat multă vreme să plătească pensia alimentară, fiind dat chiar și în judecată de statul american), Lisa se mută, la preadolescență, în casa tatălui ei, ocazie cu care ajunge să-l cunoască mai bine. Iar ceea ce descoperă nu e tocmai un tată adorabil: Steve e răutăcios și ursuz, e tăcut și închis în sine, e zgârcit și supărăcios (stopează, la un moment dat, finanțarea studiilor universitare ale Lisei).

Bineînțeles că lucrurile nu se potriveau. Era bogat, dar avea găuri în blugi; avea succes, dar abia dacă vorbea; silueta lui era grațioasă, elegantă, dar mișcările erau stângace și nesigure; era faimos, dar părea trist și singur; a inventat un computer și i-a dat numele meu, dar pe mine nu părea să mă observe…. 

Dar Lisa se încăpățânează să-i descopere și părțile bune și să învețe de la el cum să aibă grijă de bani, cum să nu renunțe la visuri, cum să renunțe la convenții.

Narațiunea nu are neapărat strălucire – deși sunt multe pasaje care te topesc -, dar are multe impresii și informații prețioase despre unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii contemporane. E emoționant să descoperi că abia în pragul vieții ei adulte, Lisa are revelația faptului că nu fusese o greșeală, că nu era „piesa inutilă din întregul cu sens“, că a avut dintotdeauna locul ei în familia Jobs. La fel de emoționant este și să descoperi cum, pe patul de moarte, Steve regretă cumplit că nu i-a fost un tată bun.

Dar oricât de mult a încercat ea să îndulcească personalitatea rigidă a tatălui său, imaginea lui Steve Jobs este aceea a unui geniu care devenea bun doar atunci când crea:

Când scriu sau vorbesc despre răutatea tatei, mărturisește Lisa, oamenii pleacă uneori de la premisa că aceasta e asociată genialității. Că dacă o ai pe una ești mai aproape de cealaltă. Dar partea lui cea mai bună era când crea: sensibil, cooperant, amuzant.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns