9 edituri românești unde găsești cărți pentru adolescenți

20 iulie 2020 de  Oana Borviz    

Poate că le știi deja, poate că ai cumpărat zeci de titluri de la ele pentru a le citi sau pentru a le face cadou. Dar eu, care nu sunt prea familiarizată deocamdată cu genul acesta de literatură, am fost curioasă să văd ce edituri românești publică cărți pentru adolescenți și tineri, și am fost uimită să descopăr destule. Am selectat opt în ideea că sunt destui oameni ca mine care vor fi la un moment dat curioși

Editura Youngart

La Youngart, care face parte din Grupul Editorial ART, găsești unele dintre cele mai frumoase cărți pentru adolescenți și tineri, scrise de autori cu renume sau de tineri cu mare trecere la publicul young adult. Aici sunt tipărite serii celebre pentru adolescenți precum ”Miss Peregrine” și ”Al cincilea val” sau povești transformate în filme de succes precum ”Castelul de sticlă” și ”Absolut tot”.

Printre noutățile de-acum, spre exemplu, se regăsesc ”Batman și creaturile nopții”, de Marie Lu, o nouă poveste incitantă cu Bruce Wayne, și ”Ce-ar fi trebuit să știu”, de Claire LaZebnik, un roman amuzant despre familie și primele iubiri.

Editura Epica

Singura editură românească specializată în publicarea de romane pentru adolescenți și tineri, Epica are câteva colecții unde poți găsi cam totul în materie de literatură pentru adolescenți și tineri (Ficțiune contemporană, Ficțiune istorică, Fantasy/Distopie/Magie, EpicWave sau EpicLove).

”Sub soarele nopții”, de Trish Cook, ”Singura amintire a Florei Banks”, de Emily Barr sau ”Zile și nopți de vară”, de Stephanie Perkins, sunt printre cele mai noi titluri ale editurii care spun povești captivante despre aspurațiile și dorințele tinerior.

Editura Trei

Young Fiction și Fantasy sunt colecțiile editurii Trei, unde apar nenumărate cărți dedicate adolescenților și tinerilor. Așa sunt ”Cum să (nu) mă vezi”, de Sharon Huss Roat, o carte despre acei adolescenți care se simt singuri și care ar da orice să-și inventeze o viață socială; ”Mirror, Mirror”, de Cara Delevingne (da, actrița și supermodelul internaționald e care a auzit toată lumea), un roman despre aparențe, inadaptare și prietenie; ”Cartea îndrăgostirii”, de Lucy Keating, despre o iubire neobișnuită.

Editura Polirom

Polirom Junior publică unele dintre cele mai bune titluri din literatura pentru adolescenți din ultimii ani. Aici au apărut, de pildă, ”…Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, adaptat și ilustrat de Fred Fordham care a transformat necruțătoarea poveste americană din anii 50 într-un superb roman grafic; ”Visatorul”, de Ian McEwan, ce spune povestea unui fascinant personaj ce trăiește la granița dintre vis și realitate; ”Scoala de magie si alte povestiri”, de Michael Ende, o carte de povestiri ademenitoare scrise de autorul lui ”Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă”.

Editura Corint

Devoratorii de fantasy pot găsi o sumedenie de titluri interesante în colecția Leda Edge a editurii Corint, preintre acestea numărându-se ”Povesti de la Academia Vanatorilor de Umbre” (semnată de mai mulți autori), despre o academie ciudată, unde tinerii se antrenează pentru vânătoarea de demoni; au ”Alegerea”, de Kiera Cass, despre 35 de fete care au privilegiul de a călători într-o a rochiilor elegante şi bijuteriilor sclipitoare unde trebuie să cucerească inima unui prinț.

Editura Rao

Editura are două categorii mari, Non-Ficțiune și Ficțiune, unde cei interesați vor găsi cărți ilustrate și enciclopedii, aventură, dramă, romance și fantasy. Cărți scrise de Philip Pullman (unul dintre cei mai influenți autori de fantasy), precum cele din seria Sally Lockhart, sunt doar un exemplu de titluri editate de Rao pentru adolescenți și tineri.

Editura Humanitas

În colecția Humanitas Junior, apar cărți cu teme dintre cele mai variate, care ar atrage orice mic cititor. ”Cazul Marchizului dispărut”, din seria „Enigmele Enolei Holmes“, de Nancy Springer, povestește aventurile lui Enola, sora mai mică a celebrului Sherlock Holmes.

”Originea speciilor”, este o carte foarte frumos repovestită și ilustrată de Sabina Radeva după celebra carte a lui Charles Darwin.

”Casa de Iarnă”, de Ben Guterson te poartă în universul unui hotel plin de secrete și oaspeți bizari.

Editura Arthur

Parte a Grupului Editorial ART, Arthur editează, nu doar cărți pentru cei micuți, ci și cărți pentru adolescenți iar rezultatele sunt chiar impresionante, majoritatea titlurilor având parte de niște ediții absolut superbe. Este cazul seriei Harry Potter, a lui J.K. Rowling, din ale cărei titluri veți mai găsi și ”Animale fantastice #2: Crimele lui Grindelwald (Scenariul original)”, sau volumelor cu povești tulburătoare ”Numără stelele. O poveste din Copenhaga”, de Lois Lowry, și ”Fata care a băut luna”, de Kelly Barnhill.

Editura Nemira

La Nemira poți da peste o sumedenie de titluri trăznet, toate selectate cu grijă în colecția Young Adult. De la ”Vântul prin gaura cheii” (Seria Turnul Întunecat), de Stephen King și până la ”Hoții din vis” (Seria Frăția Corbilor), de Maggie Stiefvater sau seria ”Regina roșie”, de Victoria Aveyard – alegerile voastre nu au cum să dea greș aici.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns