„Supraviețuitorii“ de Alex Schulman – Când cari trecutul în spate

19 mai 2022 de  Oana Borviz    

Așa cum spuneam într-o postare pe Facebook, acum ar fi trebuit să scriu despre „Așteptări“ al Annei Hope, pe care îl așteptam deja de ceva vreme. Dar, când am primit pachetul cu cărți de la Humanitas Fiction (mersi, Ioana!:), atenția mi-a fost furată de o altă carte: „Supraviețuitorii“ a suedezului Alex Schulman. Am citit prezentarea de pe coperta a 4-a și prima pagină de roman și pur și simplu nu l-am putut lăsa pentru mai târziu.

Titlu  •  Supraviețuitorii
Autor    Alex Schulman

Gen    Roman

Numãr pagini   272

Anul publicãrii   2022
Publicat de   Humanitas Fiction

Mi-a plăcut cum începe, mi-a plăcut cum alternează trecutul cu prezentul personajelor, mi-a plăcut povestea. Nu mai spun de final, care m-a dat peste cap. Chiar dacă am recunoscut o ușoară exagerare în felul în care a ales Schulman să încheie povestea, nu am putut să nu mă minunez de găselnița lui.

Realitate paralelă

Supraviețuitorii“ este povestea a trei frați crescuți de doi părinți alcoolici. O familie din care nu lipsește iubirea dar în care nesiguranța se simte mai pregnant decât dragostea. Benjamin, Pierre și Nils sunt trei băieți de vârste relativ apropiate care petrec verile cu mama și tata la o casă de vacanță în inima naturii. Este un loc izolat, unde nu vezi picior de om, dar unde natura își face de cap în cele mai frumoase feluri. Băieții se bucură acolo de câmpuri, de lacul cu apă, de pădure. Se bucură unii de alții, de soare, de ploaie. Dar universul ăsta al lor este o realitate paralelă pe care și-o crează singuri, căci realitatea imediată înseamnă să mănânce mâncare frugală, să fie bruscați, pedepsiși, ignorați, umiliți. 

„Veți plânge pentru acești trei frați. Pentru bărbații care devin, pentru copiii care au fost, pentru inocența pierdută“, scrie Fredrik Backman despre roman și să știi că nu e deloc departe de adevăr. Însoțindu-i pe cei trei în drumul lor spre maturitate, ți se strânge inima să-i vezi însingurați și temători, căutând în permanență afecțiunea și ocrotirea pe care nu o primesc decât arareori. 

Schulman crează aceste portrete de băieți printr-un joc între aici și atunci, cu capitole ce descriu cât se poate de minimalist întâmplări și stări trăite în copilărie și capitole ce descriu prezentul în care trei adulți trăiesc sub povara trecutului. Acest prezent ni-i arată reuniți cu ocazia morții mamei lor, a cărei ultimă dorință a fost ca ei să-i împrăștie cenușa în locul în care au petrecut împreună atâtea veri.

O tensiune încredibilă stă la pândă încă de la început, anunțând dezastrul, aceasta crescând din ce în ce mai mult pe măsură ce avansezi în poveste. Și dezastrul se întâmplă, un accident teribil care este însă explicat și analizat pe deplin abia la final și care afectează și mai mult familia făcând-o și mai disfuncțională decât era.

Familie disfuncțională

Dacă sapi un pic în biografia lui Schulman, vei afla că scriitorul mai are doi frați, un tată cu barbă (detaliu ce apare și în carte) și o mamă alcoolică (pe ambii părinți i-a pierdut între timp). Despre relația cu mama lui, Lisette Schulman (fostă vedetă tv) a scris de altfel în romanul autobiografic „Forget Me“. Așadar, e imposibil să nu faci niște analogii între „Supraviețuitorii“ și viața lui Schulman, chiar dacă el nu spune niciunde că ar fi o carte autobiografică. 

Gândul ca cele descrise în carte să se fi întâmplat cu adevărat (sau, mă rog, măcar o parte din ele) te face să simți și mai multă compasiune pentru cei trei băieți și revoltă pentru niște părinți iresponsabili. Totuși, deși nu ți se oferă nici o cheie de interpretare în acest sens, nu poți să nu intuiești și suferințele celor doi adulți, viețile goale pe care au ajuns să le trăiască, slăbiciunile proprii în care au ajuns să se complacă. Dincolo de sticlele de alcool, cea mai constantă prezență în această familie este tăcerea, în jurul ei și prin ea construindu-se unele destine și ridicându-se altele. Din această tăcere pândea neîncetat Benjamin (fratele mijlociu și personajul principal) gesturile și stările mamei. Căci în funcție de ele putea să-și dea seama cum va arăta ziua lor. 

Benjamin este fratele mijlociu și cel mai sensibil dintre toți, pândind după schimbările de dispoziție ale părinților dar și după echilibru. Cel mai afectat de evenimentele copilăriei (aflăm că la maturitate face terapie și că a trecut printr-un episod suicidal), el este liantul energetic dintre membrii familiei, el este cumva și miezul tragediei. De aceea, vina pe care o simte chiar și în viața adultă este uriașă. Abia la final înțelegi greul lui sufletesc, tortura psihică și lupta lui de a rămâne conectat la bine, la frumos, la viață.

Vei fi uimit de cheia de final pe care a găsit-o Alex Schulman acestui roman și, da, vei plânge pentru cei trei frați. Pentru bărbații care devin, pentru copiii care au fost, pentru inocența pierdută.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.