Recenzii

„Să nu ne facem de râs în fața furnicilor“ de Iv cel Naiv – Viață de adolescent

24 mai 2021 de  Oana Borviz   •  

Din Iv ce Naiv nu citisem până acum nimic în afară de niște versuri răzlețe pe net, unde a și devenit cunoscut începând cu 2009 datorită poemelor lui optimiste și amuzante. Am vrut să aflu cum scrie și proză și mai ales cum ne-am putea face de râs noi, oamenii, în fața furnicilor, așa că i-am citit primul roman, pe care l-a subintitulat ”thriller naiv”:)

Titlu  •  Să nu ne facem de râs în fața furnicilor
Autor  •  Iv cel Naiv

Gen  •  Thriller naiv

Numãr pagini  •  303

Anul publicãrii  •  2021
Publicat de  •  Editura Trei

Cartea este despre o preadolescentă pe nume Amanda care se trezește într-o bună zi cu suspiciunea că părinții ei nu sunt părinții adevărați. Din acel moment, fata se agață de tot felul de semne mai mult sau mai puțin logice, care-i umflă din ce în ce mai tare suspiciunea. Că nu seamănă deloc fizic cu mama, că e diferită de tata, că nu are și ea un univers comun cu ai ei, că poate a fost adoptată sau furată, în fine, tot felul de îndoieli încep să-i vâjâie în cap și să-i schimbe dispoziția. „Mintea Amandei era o bilă într-un joc de pinball, care se agita între informații, deducții și considerații psihologice“.

Și uite așa Amanda devine un fel de Hercule Poirot hotărâtă de  „descâlcească ițele complicate ale acestui caz“. Doar că nu există nici un caz iar thrillerul nu e thriller, de asta îți dai seama destul de repede (deși recunosc, prezentarea cărții m-a păcălit un pic făcându-mă să mă aștept la un caz detectivist în toată regula). 

Fata de un metru și cincizeci și șase de centimetri, cu două codițe, nasul în vânt și multe pistrui, care-i botează pe toți după cum poftește ea (părinții sunt Olive și Ascii, bunicii sunt Pierre și Marie Curie, crăpătura din tavan căreia i se confesează ca unui terapeut are numele Santandre), este însă doar o fată ca toate fetele aflate între preadolescență și adolescență, pentru care realitatea din jur se contorsionează pentru simplul fapt că personalitatea lor se află în formare.

Eu sunt un copil de doișpe ani care nu mai are demult doișpe ani….sunt intelifgentă, precoce în multe privințe, comunicativă, cinică, sănătoasă, urăsc franceza, nu stau toată ziua cu ochii în telefon. Și am și umor! Sunt o persoană cât se poate de în regulă. Mă rog, poate sunt un pic prea conștientă de mine. Și sunt încăpățânată. Și am în mine toată ura asta! Și o sută optzeci și nouă de pistrui.

Despre asta scrie de fapt Iv ce Naiv aici, despre schimbările mentale și fizice ale fetelor care pășesc timid spre adolescență și spre maturitate, care descoperă lucruri noi despre corpul, mintea și inima lor, care se îndrăgostesc, suferă și se revoltă virulent, mai cu seamă împotriva părinților. Amanda e personajul perfect de la care părinții pot învăța o sumedenie de lucruri despre gândirea adolescentină și în care adolescenții se pot regăsi în multe ipostaze.

Deși pe alocuri cred că putea fi mai concentrată, povestea este fermecătoare, are mult umor și o delicatețe care te unge pe suflet. Iv cel Naiv scrie foarte frumos despre fetele aflate la pubertate și este cu atât mai admirabil că un bărbat a cuprins în cuvinte universul psihologic și afectiv al fetelor de vârsta asta, întrebările și fricile care se nasc în ele, iubirile care le cuprind așa deodată, chiar și problemele fiziologice precum menstruația și felul în care își descoperă propria sexualitate. 

Iv cel Naiv este tată de fete, ceea ce a ajutat, fără doar și poate, la alcătuirea acestui portret, dar fără sensibilitatea lui de poet, fără gustul lui pentru detalii și fără nevoia de a alcătui, din cuvinte, o altă realitate care să semene cât mai mult cu cea de lângă el, nu ar fi ieșit o poveste așa de frumoasă.

După părerea mea, „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor“ e mai mult decât o poveste, e un soi de manul, atipic, amuzant, care ne învață multe despre universul complex al adolescenților și care ne-ar putea ajuta să fim ceva mai atenți și mai relaxați vizavi de comportamentul și nevoile lor.

În călătoria asta aventuroasă a ei, Amanda nu va da peste secrete răscolitoare, nu va descoperi adevăruri dureroase, ci va găsi ceva mult mai prețios și mai de folos sufletului ei, ceva de care adolescenții au cea mai mare nevoie.

A, și dacă ești cumva curios de ce se numește așa cartea, află că Amanda este „cerută în călătorie“ de către „cel mai frumos ochelarist slăbănog pistruiat din lume“ în fața unui mușuroi de furnici. Are logică, nu?:)

În fond, titlul ar putea fi o metaforă a felului în care gândesc adolescenții, care reduc totul la ei: sunt centrul lumii iar în acest centru, ei trebuie să strălucească, să fie iubiți și înțeleși, să nu fie penibili. Nici măcar în fața unui mușuroi de furnici.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns