Pauză de la viață

28 august 2020 de Oana Borviz  Oana Borviz    

”Un an de odihnă și relaxare” este prima carte de Ottessa Moshfegh pe care o citesc (a mai fost tradus la noi romanul ”Eileen”, aflat pe lista scurtă a Man Booker Prize din 2016) și, deși nu este genul meu, aș zice ”da” oricând la o altă carte de-a ei.

Titlu  •  Un an de odihnă și relaxare
Autor    Ottessa Moshfegh

Gen    Roman

Numãr pagini   304

Anul publicãrii   2020
Publicat de   Litera

Asta pentru că, în ciuda subiectului ce pare plictisitor – o tânără newyorkeză care hibernează timp de un an -, m-a atras stilul ei grav și ironic de a scrie, atmosfera pe care reușește s-o creeze cu doar câteva personaje, luciditatea cu care critică societatea contemporană, umorul întunecat, sensibilitatea crudă.

Gest de autoconservare

Protagonista romanului – o tânără de 24 de ani „înaltă, slabă, blondă și frumoasă“, cu o educație excelentă și o moștenire de invidiat – și-a pus în gând să ia pauză de la viață timp de un an cu ajutorul somnului. Un plan nebunesc, de bună seamă, pe care nu l-ar putea înțelege decât cei obosiți de viață, cei care nu-și mai pot duce durerile, așa cum este și ea. 

Rămasă singură după ce părinții îi mor pe rând (tatăl de cancer, mama din cauza alcoolului), tânăra (căreia Moshfegh preferă să nu-i dea nume) se vede bolnavă de nefericire și neliniște, dorind cu disperare să scape din închisoarea minții și a trupului. 

Găsește ajutor într-un terapeut bizar care-i prescrie tot felul de antidepresive și antipsihotice cu ajutorul cărora alunecă dintr-un somn în altul cu gândul de a-și șterge amintirile chinuitoare și gândurile obsesive. 

Roman Ottessa Moshfegh

”Hibernarea avea ceva dintr-un gest de autoconservare. Îmi închipuiam că-mi va salva viața……Aveam să fiu o cu totul altă persoană, fiecare celulă mi se va regenera de suficient de multe ori încât vechile celule vor fi devenit amintiri îndepărtate încețoșate”.

Dar amintirile de care fuge ea se strecoară chiar și prin întunericul de catifea pe care-l străbate și în care își rememorează copilăria nefericită, zilele apăsătoare petrecute la galeria de artă contemporană unde fusese angajată în urmă cu câteva luni, prietenia cu Reva (singura ei amică), relația seacă cu fostul ei iubit.

Punând cap la cap aceste crâmpeie de memorie, cu o mamă insensibilă și un tată indiferent, cu prieteni egoiști și iubiți egocentrici, ajungi să-i înțelegi singurătatea, vulnerabilitatea excesivă, și chiar și decizia înspăimântătoare de a dormi un an întreg. 

Anatomia singurătății

„Are ea un mod straniu și pur de a accesa alienarea existențială”, scrie The New Yorker despre Ottessa Moshfegh, născută dintr-o mamă croată și un tată iranian, care a trecut ea însăși prin experiențe copleșitoare: a suferit de tulburări de alimentație, mai ales după ce mentorul ei, scriitoarea Jean Stein, s-a sinucis în 2017 iar fratele ei a murit, un an mai târziu, din cauza unei supradoze cu droguri; s-a autoizolat de fiecare dată când a scris la o nouă carte, experiență pe care a simțit-o adesea ca pe un singur pas până la nebunie. 

Poate tocmai de aceea este Moshfegh atât de capabilă să exploreze, într-un mod creativ, psihicul celor marginalizați, mutațiile pe care le suferă mințile izolate, și să facă atât de credibilă alegerea absurdă a personajului ei care îl duce, în mod paradoxal, înapoi la viață.  

Otessa Moshfegh

Prin vocea protagonistei, Ottessa Moshfegh face o nemiloasă anatomie a alienării mintale, a singurătății și nedreptății de gen; emite judecăți de valoare despre capitalism, lăcomie, bârfe, droguri și găunoșenia artei contemporane.

”Se pare că lumea artistică ajunsese să semene cu bursa, o reflexie a tendințelor politice și a puterii de convingere a capitalismului, alimentată de lăcomie, bârfe și cocaină… Din păcate, speculațiile și impresiile conduceau, nu doar piața, ci și produsele, a căror valoare depinde, nu de calitatea inefabilă a artei ca ritual sacru uman – oricum o valoare imposibil de determinat – ci de ceea ce o șleahtă de ticăloși bogați credea că avea să le eleveze portofoliile, să inspire gelozie și, nebuni cum erau cu toții, chiar respect”.

Roman de Otessa Moshfegh

Înapoi printre cei vii

Dacă vă întrebați ce face această tânără între reprizele de somn, ei bine, o sumedenie de lucruri contradictorii: vizionează filme cu eroina ei, Whoopi Goldberg, se fotografiază și trimite unor necunocuți poze cu ”găoaza” ei, ”sfârcul și cerul gurii”, fumează, merge ca o somnambulă la magazinul de-alături ca să-și ia de mâncare, se ceartă cu Reva, care o vizitează adesea, se întâlnește cu terapeutul.

Nimic din toate astea nu o ademenește însă la viață iar până când anul ei de hibernare nu se încheie, nimic din ce face nu pare să aibă sens. La capătul somnului, fata găsește însă ceea ce spera că va găsi: pe sine. ”Durerea nu mai stătea la temelia creșterii…mă simțeam ușoară, serenă și începusem din nou să simt”. Înțelegi astfel că experimentul ei trăznit a dat roade și că fata „înaltă, slabă, blondă și frumoasă“ se vindecase. Un an de odihnă și relaxare a adus-o din nou printre cei vii.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *