Recenzii

„Lupanarul“: viață de bordel

12 ianuarie 2023 de  Oana Borviz   •  

„Lupanarul“ a fost una din marile surprize de la finalul lui 2022. Am ocolit mult cartea asta, parte din cauza mărimii, parte pentru că nu mă convinsese deloc prezentarea de pe coperta 4. Dar, într-o zi, am deschis-o așa într-o doară, și prima pagină a fost suficientă ca să realizez ce am în mână.

Titlu  •  Lupanarul
Autor  •  Elodie Harper

Gen  •  Roman istoric

Numãr pagini  •  480

Anul publicãrii  •  2022
Publicat de  •  Editura Trei

Abia atunci a început să mă intrige titlul care, sincer, nu știam ce înseamnă (vizuina lupului, bordel). Să vă mai spun că am citit-o pe nerăsuflate? Și…cu mare uimire pentru ce se întâmpla în Pompeii-ul anului 74, cu noduri în gât pentru soarta femeilor de-atunci, cu admirație pentru povestea limpede pe care a construit-o britanica Elodie Harper, care e jurnalistă la bază (Channel 4 News, ITN și BBC radio, ITV News Anglia). 

„Lupanarul“ este un roman istoric, primul dintr-o trilogie dedicată femeilor despre care istoria nu a scris nimic până acum, iar eu cred că v-ar plăcea tare mult (a apărut în traducerea Alexandrei Fusoi, la editura Trei). 

O lume crudă

Despre ce este vorba? Amara, o fată de doctor, ajunge în urma unor circumstanțe nefericite, să fie cumpărată și transformată în prostituată (lupa, însemnând în latină lupoaică, dar și prostituată). Devenită astfel proprietatea lui Felix (un pește în adevăratul sens al cuvântului), tânăra e forțată să presteze servicii sexuale într-unul din bordelurile din Pompeii. Acel lupanar este de altfel și singurul bordel din Roma Antică care a supraviețuit până în zilele noastre și în care autoarea a fost să se documenteze. 

Apropo, dacă intri pe blogul lui Harper dedicat Pompeii-ului (elodieharper.com), vei vedea că prima imagine care te întâmpină este o pictură murală înfățișând trei femei în togă romană (este un fragment din picturile erotice care acopereau pereții lupanarului din Pompeii). Ți se face pielea de găină când te gândești că locul în care s-au petrecut atâtea scene violente este și astăzi în picioare.

Amara, care a gustat din liniștea și frumusețea vieții de familie, știe că nu vrea însă o astfel de viață și, folosindu-și inteligența, talentele și curajul, face tot posibilul ca să scape de acest destin.

Elodie construiește astfel un tablou detaliat al micii comunități de prostituate din Pompeii, descriind-o ca pe o mică familie în care tinere abandonate sau vândute de propriile familii încearcă să-și găsească alinarea. E o lume crudă, în care femeile trebuie să se supună și să îndure violența bărbaților, începând cu cea a stăpânului lor și până la cea a clienților.

E o lume în care femeile nu există decât ca obiect sexual și în care luxul mângâierii și al vorbelor frumoase e doar o iluzie, singura lor bijuterie fiind prietenia dintre ele.

„Noaptea la lupanar trece ca o scenă din Hades: procesiunea nesfârșită de bărbați beți, fumul, funinginea, țipetele furioase, vasele sparte, plânsul lui Dido, mirosul înțepător de la poțiunea Victoriei când se spală pe dinăuntru, sforăitul răgușit al lui Beronice“. 

O carte profund feministă

Harper – care are studii în latină făcute la Oxford și care e pasionată de lumea antică – descrie minuțios contextul în care se petrec faptele, începând cu locul umil în care viețuiesc femeile, băile termale unde bârfesc, străzile cuprinse de sărbătoare și până la ororile pe care acestea dar și bărbați oropsiți de soartă trebuie să le îndure (apar în carte și detalii legate de homosexualitate). 

Deși povestea este una dramatică, Harper dă strălucire vieții acestor femei prin descrierea unor momente de fericire autentică trăite, fie între pereții sărăcăcioși ai bordelului, fie în birturi și băi sau pe străzile orașului. Bucuriile lor mici și simple capătă cu atât mai multă strălucire cu cât sunt trăite într-un colț mizerabil de lume, unde trupurile femeilor sunt abuzate iar valoarea lor umană e călcată în picioare. 

Mi-a plăcut cum Harper a surprins dinamica dintre bărbați și femei și cum a creat similitudini cu lumea contemporană, arătând cât de multe au în comun femeile moderne cu personajele cărții. „Lupanarul“ este o poveste complet modernă, iar modernismul ei stă, nu atât în limbajul actual pe care-l folosește, cât mai degrabă în perspectiva contemporană din care este spusă.

Este, în același timp, o carte profund feministă, care explorează impactul psihologic pe care circumstanțele nefericite îl au asupra femeilor, dar care și evidențiază resursele interioare ale acestora, curajul și ferocitatea cu care își urmează calea.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns