„Iubita pictorului“ de Simone van der Vlugt – Girl Power de secol XVII
17 decembrie 2021 de Oana Borviz •
În adolescență eram vrăjită, ca mai toți elevii de la Arte, de picturile lui Rembrandt. Nu mă dădeam în vânt după portrete și autoportrete, cât după studii de femei și tablouri cu câte un personaj (aveam o slăbiciune pentru o lucrare cu un bătrân îngândurat și o scară în colimason). Acum, mă întreb ce aș fi gândit eu în timp ce admiram formele și culorile de miere din acele picturi dacă aș fi știut că Rembrandt a trimis la închisoare o femeie pe care a iubit-o ani la rând. Probabil că m-aș fi mirat, ca și acum, cum un artist atât de mare poate fi un om atât de mic.
Titlu • Iubita pictorului
Autor • Simone van der Vlugt
Gen • Roman istoric
Numãr pagini • 288
Anul publicãrii • 2021
Publicat de • Polirom
Simone van der Vlugt (autoare neerlandeză de romane istorice, thrillere și cărți pentru copii) a scris o carte care dă peste cap multe teorii legate de viața lui Rembrandt van Rijn și care scoate la iveală aspecte ale biografiei lui ignorate secole de-a rândul. „Iubita pictorului“ (apărută de curând la Polirom, în traducerea lui Gheorghe Nicolaescu) spune, pentru prima dată povestea lui Geertje Dircx, dădaca fiului lui Rembrandt, Titus, și iubita pictorului după moartea soției Saskia. Amintită în treacăt de istorici de artă care au scris defăimător la adresa ei („manipulativă“, o descrie istoricul Jonathan Bikker) – Geertje Dircx capătă în sfârșit consistență grație acestui roman.
Studiind acte și documente făcute publice abia în 1965, Simone van der Vlugt face lumină în cazul lui Geertje Dircx, reconstituind contextul în care s-au petrecut faptele.
Evident, se poate spune că o face dintr-o perspectivă feministă, dar la fel de bine putem vorbi despre un misoginism al bărbaților care, cu bună știință, au omis adevăruri ce ar fi întinat imaginea lui Rembrandt.
Aproape soție
Dar haideți să vedem despre ce e vorba mai exact în cartea asta! Geertje este cea care spune povestea. Direct, fără ocolișuri. Iar povestea ei începe cu anul 1632 când părăsește Edamul natal pentru a-și căuta de lucru într-un oraș mai mare.Lucrează o vreme într-un han, apoi ca dădacă în casa unor oameni înstăriți, ca în cele din urmă să ajungă dădaca fiului lui Rembrandt, Titus.
Este perioada în care Saskia, soția pictorului, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare. Geertje rămâne omul de nădejde al casei, având grijă de Titus și de Rembrandt. După o vreme, aceasta îi devine pictorului iubită, nu și soție pentru simplul fapt că testamentul Saskiei spunea clar că Rembrandt își va pierde averea dacă se va recăsători.
Ca semn de prețuire, Rembrandt îi oferă femeii bijuteriile Saskiei, gest echivalent, în acele vremuri, cu o cerere în căsătorie. Așadar, oricât de mult își dorea Geertje un soț și copii, oricât de mult trebuie să fi îndurat blamarea societății (a fi necăsătorit însemna să fii exclus din punct de vedere social și să fi judecat oricând de justiția ecleziastică pentru imoralitate), se putea mândri că are un statut de aproape soție.
Răzbunare
Cu un stil sec, ce mixează detaliile istorice cu cele fictive, Simone Van der Vlugt redă perfect atmosfera Amsterdamului din secolul al XVII-lea, cu casele lui colorate, canalele de apă, bogații locului și forfota ademenitoare a orașului în sezonul cald. Ea reface și atmosfera din casa lui Rembrandt (aflată într-un cartier al artiștilor și comercianților mai înstăriți) care era mai mereu animată de ucenicii pictorului și de comanditarii care ofereau bani grei pe tablourile sale.
Reînvie momentele de creație, când tablouri prețioase prindeau viață sub pensula lui. Scoate la lumină caracterul pictorului: nu prea social, invidios, răzbunător, risipitor, de o ură și o violență care puteau atinge, unori, forme extreme.
Dar ea scoate la lumină și felul de a fi și de a se purta al Geertjei, o femeie de condiție modestă, obișnuită cu munca, fidelă, stoică și nonconformistă.
Geertje a iubit dincolo de legile vremii și a avut curajul să lupte pentru drepturile ei. Când Rembrandt se îndrăgostește de Hendrickje Stoffels, educatoarea lui Titus, îi cere lui Geertje să părăsească casa și să-i dea înapoi bijuteriile. Pentru că refuză să-i facă jocul, Rembrandt se răzbună folosindu-se de mărturii mincinoase și de banii lui pentru a o trimite pe Geertje la casa de corecție pentru femei din Gouda pe motiv de furt, desfrâu și dezicere de contract. Va fi eliberată în 1655, după cinci ani de ispășire a pedepsei care prevedea 12 ani de închisoare.
Superfemeie
Geertje era o feministă a epocii ei, care, deși privată de familia pe care și-a dorit-o atât de mult, a trăit după propriile alegeri și a luptat pentru drepturile și libertățile sale (când Rembrandt folosește tot felul de tertipuri pentru a recupera bijuteriile, Geertje intentează proces împotriva lui). Vocea bărbatului este însă mai puternică decât a femeii în secolul al XVII-lea (dovadă condamnarea ei la 12 ani de închisoare), și totuși Geertje, o femeie simplă care a iubit un pictor mare, a fost singurul adult din această ecuație care a rămas integru.
Geertje a fost un fel de „Girl Power în secolul al XVII-lea“, cum o numește însăși Simone van der Vlugt.
Mi-a plăcut tare mult cum a folosit Vlugt vocea acestei femei, cum i-a spus povestea fără să o transforme într-o victimă, cum i-a făcut dreptate după patru sute de ani.
Și când te gândești că nici acum nu am fi aflat cine a fost Geertje Dircx dacă în 1965 nu ar fi fost făcute publice actele și documentele privitoare la acest scandal!
Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.