Impresii despre „Hamnet“, cea mai așteptată carte a începutului de an

10 februarie 2021 de Oana Borviz  Oana Borviz    

Fragment audio din cartea Impresii despre „Hamnet“, cea mai așteptată carte a începutului de an.

Am știut că vreau să citesc „Hamnet“ din momentul în care am aflat că va fi tradus în română. Am ascultat câteva interviuri cu Maggie O’Farrell, am citit puțin despre roman în presa internațională și am simțit că e ceea ce-mi trebuie. Acum îl am în mâini, am ajuns cu lectura aproape de jumătate și mă bucur de fiecare rând din carte. Nu mă grăbesc, așa fac cu toate cărțile care-mi plac mult, îl savurez, fac pauze ca să mă gândesc la ceea ce am citit, ca să mă întorc cu poftă la ceea ce am lăsat.

Titlu  •  Hamnet
Autor    Maggie O’Farrell

Gen    Roman istoric

Numãr pagini   392

Anul publicãrii   2021
Publicat de   Pandora M

Hamnet și trandafirii mei galbeni

În loc de recenzie

Hamnet este prima carte despre care mi-am dorit să scriu înainte de a o termina, așa că ceea ce aveți acum sub priviri nu este chiar o recenzie (sper să revin cu una după ce voi fi citit tot romanul), sunt impresii despre o lume clădită din cuvinte. (Știți voi, lumile alea care durează o veșnicie, chiar dacă sunt făcute din niște litere amărâte).

Lumea asta e lumea lui Shakespeare, e Anglia în care a trăit și a scris, e casa în care a copilărit, e soția pe care a iubit-o, familia pe care și-a făcut-o, durerea pe care a trăit-o. 

Lumea asta este despre ciuma bubonică, despre copii care învață latină și despre adulți care fac business-uri cu mănuși. Este despre ființe raționale și spirite libere, despre plante care fac minuni și oameni care le-au pătruns tainele. Este despre viață, agitată, zgomotoasă, și despre moarte, neprevăzută, parșivă.

Lumea asta a fost refăcută, din alte unghiuri, din alte perspective, de Maggie O’Farrell, o doamnă foarte talentată care a studiat la Cambridge și care a scris până acum opt romane.

Devorând Hamnet cu măr și migdale

Centrul poveștii

Suntem în plin secol al XVI-lea. În Anglia. În timpul Ciumei Negre. Totul e sumbru și amenințător, boala e peste tot, oamenii sunt speriați. Totul arată și miroase urât. Și totuși, viața își face loc printre toate astea, explodează în colțuri de natură fermecătoare, în miresme de flori, în priviri și în gesturi.

Shakespeare (al cărui nume nu este amintit, cel puțin până în punctul unde am ajuns eu cu lectura, spunându-i-se, în schimb, „meditatorul de latină“) este mai mult absent decât prezent în poveste, centrul fiind ocupat de soția lui (Anne Hathaway), numită aici Agnes, și de Hamnet, unul din gemenii și din cei trei copii ai cuplului.

Agnes e o ființă spectaculoasă, liberă, îndrăzneață, frumoasă. Are puteri tămăduitoare, cunoaște plantele și le folosește în scopuri terapeutice.

Hamnet e un băiat de vreo 11 ani isteț, empatic care se joacă cu sora lui geamănă, merge la școală, aleargă după doctor, moare.

Crește conștientă fiind că este doar tolerată, un ghimpe, inutilă, că nu merită dragoste, că va trebui să se schimbe cu totul, să se fărâmițeze, dacă vrea să se mărite. Crește și cu amintirea de a fi fost iubită cu adevărat pentru cine este, nu pentru cine ar trebui să fie. Amintirea asta mai supraviețuiește, speră ea, măcar atât cât să poată recunoaște iubirea asta, dacă o mai întâlnește vreodată. Și dacă se va întâmpla, nu va ezita. Se va agăța de ea cu amândouă mâinile, ca de un mod de a evada, un mod de a supraviețui. Nu va asculta tăgada celorlalți, obiecțiile lor, dovezile lor. Aceasta va fi șansa ei, drumul ei prin gaura îngustă din mijlocul pietrei, și nimic nu-i va sta în cale.

Hamnet îmbrățișând trandafirii

Mai mult decât o carte

Maggie O’Farrell face doar din cuvinte toată lumea asta. Iar cuvintele ei au miros de ierburi și vânt, au culoarea cerului, a apei și a noroiului, au zvâcniri de fericire, puncte de acalmie și înțepături dureroase. Atât de dureroase încât simți că mori. 

Cuvintele ei ne poartă prin lumea de-afară și prin cea dinăuntru răscolindu-ne și liniștindu-ne deopotrivă, revoltându-ne și împăcându-ne cu noi înșine, cu viața.

Cuvintele ei spun o poveste tristă dar în povestea asta recunoști viața, neprevăzutul, intensitatea clipei, camaraderia, blândețea, bunătatea.

 „Hamnet“ e mai mult decât o carte. E viață. Cu frumusețile și urâțeniile ei. Cu oameni. Ca mine. Ca tine. Iar viața nu ai cum să n-o iubești, oricât de tare te-ar mâhni ea câteodată.

Pentru că iubesc atât de mult cartea asta, am pus la cale și un interviu cu cea care a făcut-o posibilă în limba română, Mihaela Buruiană. Îl vei găsi curând aici, pe blog:).

A, și dacă îți place să citești articolele de pe pepit.ro, te invit să te abonezi la newsletter! Doar așa pot avea grijă să nu ratezi prea multe:)

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *