Recenzii

„Fericire clandestină“ de Clarice Lispector – Despre femei, în toată splendoarea lor

26 ianuarie 2023 de  Oana Borviz   •  

Dacă ai citit articolul meu de la finalul lui 2022, ai văzut că planurile de lectură pentru începutul de an nou nu includea vreo carte de Clarice Lispector. Și totuși, mi-am început anul cu „Fericire clandestină“, un volum de proză scurtă ce adună povestiri din perioada 1971 – 1977 și care este o continuare a primului volum tradus și la noi de Humanitas Fiction, Clarice Lispector, „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă, 1940–1964“.

Titlu  •  Fericire clandestină
Autor  •  Clarice Lispector

Gen  •  Proză scurtă

Numãr pagini  •  264

Anul publicãrii  •  2022
Publicat de  •  Humanitas Fiction

Înainte să mă apuc de citit cartea, am căutat pe net poze cu Clarice Lispector (1920 – 1977). Am rămas paf când am văzut o femeie bine făcută, elegantă, cu piele fină și privire misterioasă. Mi-am imaginat-o instant în Brazilia anilor 30, 40, 50, prin redacțiile revistelor de modă la care a lucrat, pe străzi aglomerate, la cine sofisticate. Dar mi-am dat seama că uitasem un aspect important: privirea ei care, dincolo de mister, trădează tristețe. Iar această tristețe vine dintr-un destin greu ca piatra, cu o fugă din calea pogromurilor (a emigrat cu familia din Ucraina pe când era doar un copil), cu pierderea mamei (care a murit din cauza unui sifilis pe care l-a contractat după ce a fost violată de un grup de soldați ruși), cu un divorț (e a avut loc după mulți ani de mariaj cu un diplomat), cu clipe de singurătate.

Bănuiesc că fără un destin ca ăsta, Clarice Lispector nu ar fi putut scrie atât de profund despre femei și despre tot universul lor interior.  

Lispector – care revoluționa lumea literară braziliană la vârsta de 20 de ani cu primul ei roman, „Aproape de inima vijelioasă a lumii“ – a scris despre lucruri pe care nu le aborda aproape nimeni atunci, cu atât mai puțin femeilie. Plictiseala și fericirea clandestină a femeilor casnice, masturbarea, metamorfozele prin care trece corpul femeiesc pe măsură ce îmbătrânește, dragostea și dorința sexuală sunt teme care hrănesc prozele din „Fericire Clandestină“.

 „A existat înainte de ea vreun scriitor care să scrie despre o femei în vârstă de 77 de ani visând să facă dragoste cu o stea a muzicii pop sau o femeie de 80 de ani masturbându-se?“, se întreabă scriitorul american Benjamin Moser, care o descrie pe Clarice drept „un Cehov feminin de pe plajele din Guanabara“. 

Împărțită în cinci părți – „Fericire clandestină“, „Unde ai fost noaptea trecută“, „Via Crucis a trupului“, „Viziunea splendorii“, „Ultimele povestiri“ -, cartea conține o galerie impresionantă de personaje feminine, de diferite vârste și categorii sociale care, fără a trăi experiențe spectaculoase, ajung la un anumit tip de conștientizare și chiar la epifanii. 

Personajele ei se împotrivesc unor concepții ideologice privind rolul femeii în societate, sunt vulnerabile și disperate, sunt pline de dorințe și de frici ascunse, dar și de trăiri revelatoare care le schimbă total percepția despre lume și despre ele însele. Sunt tinere care devin conștiente de puterea lor sexuală („Limba păsărească“); sunt bătrâne îndrăgostite platonic de vedete pop („În căutarea unei demnități“); sunt gospodine banale care trăiesc momente de revelație pură („Slujnica“); sunt măicuțe care renunță la viața de mănăstire pentru a-și întemeia o familie („Mai bine decât să arzi“).

Pe toate femeile astea le văd ca pe Clarice Lispector în pozele ei alb negru. Femei în a căror privire sunt adunate toate frământările și crizele, dorințele și revelațiile lor. 

„Fericire clandestină“ e o carte de pus la suflet, prozele ei au o frumusețe stranie, un ritm lent și o sintaxă specială. E o carte feministă scrisă de o icoloclastă (ceea ce a scris și felul în care a scris Clarice Lispector în anii 40-50 a fost cu adevărat revoluționar).

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns