Recenzii

„Darul“ de dr. Edith Eva Eger – Cea mai rea închisoare e închisoarea minții

28 octombrie 2021 de  Oana Borviz   •  

Cei care ați citit „Alegerea“, știți că Edit Eva Eger a dezvoltat o tehnică pe care o numește „terapia alegerii”, ce cumulează o serie de practici și teorii bazate pe libertatea de a alege – singura cale, crede ea, prin care putem să depășim traumele, să conștientizăm că suferința e temporară, să rămânem curioși în fața viitorului. Pe bazele acestei terapii și-a construit și a doua carte, „Darul“, scrisă la insistențele fanilor și apărută acum și limba română la editura Pandora M.

Titlu  •  Darul
Autor  •  Edith Eva Eger

Gen  •  Psihologie

Numãr pagini  •  219

Anul publicãrii  •  2021
Publicat de  •  Pandora M

Empatie

„Am învățat cum să trăiesc într-un lagăr de exterminare“, sunt cuvintele cu care Eger – psihoterapeuta de origine maghiară în vârstă azi de 92 de ani – își începe această carte. Avea doar 17 ani când a fost închisă la Auschwitz, unde și-a pierdut părinții, unde a îndurat frigul, întunericul, foamea, bătăile și umilințele. Dar acela a fost și locul în care a învățat să spere și să ierte, unde a înțeles că suferința e inevitabilă și temporară, că poți alege în fiecare secundă să fii liber. A dus ani grei și după evadare, când a fugit în America, unde a muncit în fabrici și a făcut studii universitare devenind, după vârsta de 50 de ani, un psihoterapeut respectat. 

De atunci, împărtășește cu oamenii (în terapie, în discursuri, în cărți) tot ce a învățat pe pielea ei despre viață, traumă, vindecare. O face cu o empatie extraordinară, cu sinceritate, cu un stil liber, conversațional, care te face să te simți la adăpost.

Ca în „Alegerea“, Eger povestește aici din experiențele personale și din cele ale pacienților săi. O face structurat, în funcție de cele 12 capitole în care explorează tot atâtea închisori ale minții (cele mai periculoase închisori din lume, cum le numește ea), printre care veți recunoaște de bună seamă: închisoarea evitării, închisoarea victimizării, închisoarea secretelor, închisoarea neglijării de sine, închisoarea fricii, închisoarea judecării altora.

Sursă foto: nlc.hu

Realitate

„Ca supraviețuitor la Auschwitz, vin să-ți spun că cea mai rea închisoare nu a fost aceea în care m-au trimis naziștii. Cea mai rea închisoare a fost aceea pe care mi-am construit-o singură“, mărturisește Eger recunoscând că fiecare moment de la Auschwitz a fost „iadul pe pământ“ dar și „cea mai bună sală de clasa în care am învățat vreodată“.

Divorțuri, trădări, abuzuri fizice și psihice, tentative de omor – sunt aspecte cu care a lucrat de-a lungul anilor în cabinetul ei de psihoterapie. Tot ce a învățat din experiența ei de la Auschwitz și din poveștile pacienților săi a pus cap la cap și a dezvoltat 12 lecții care nu ar putea lăsa indiferent pe nimeni. Toate sunt rodul unei abordări terapeutice eclectice și intuitive ce își are rădăcinile în patru principii psihologice esențiale: psihologia pozitivă a lui Martin Seligman (care spune că prosperăm atunci când valorificăm optimismul); terapia cognitiv-comportamentală (gândurile noastre ne determină sentimentele și comportamentul); teoria lui Carl Rogers (care susține importanța respectului de sine necondiționat pozitiv); principiul lui Viktor Frankl (conform căruia cele mai rele experiențe ale noastre ne pot fi cei mai buni profesori). 

„Darul“ e o carte foarte bogată în mesaje, e greu să rezumi în câteva cuvinte tot ce te învață Eger aici, dar în principiu este despre cum putem renunța la vină și la comportamente nocive, despre cum să înțelegem că sentimentele sunt doar sentimente, nu identitățile noastre, că frica și ura se învață dar că ne naștem cu iubire, că nu suntem infailibili (și că nimic nu e), că putem accepta cu blândețe tot ceea ce ni se întâmplă, că putem rămâne întregi chiar și răniți.  

Poveștile din carte sunt năucitoare (ex: o femeie care a supraviețuit după ce a fost împușcată în cap sau o alta care a fost abandonată de părinți pe când era adolescentă) dar faptul că acei oameni care au suferit traume mari au reușit în cele din urmă să trăiască vieți frumoase este revelator. Asta oferă Eger în „Darul“, exemple concrete de vieți vindecate, exerciții mentale pe care le puteam face zilnic pentru a scăpa de comportamente împrumutate, încredere că noi înșine avem destulă putere să ne eliberăm din orice închisoare a minții. 

Iată câteva citate extrase din carte:

Închisoarea fricii poate deveni un catalizator pentru dezvoltare și responsabilizare. Limbajul este unul dintre cele mai puternice instrumente ale noastre pentru a pune în practică această transformare….Limbajul fricii este limbajul rezistenței (n.r. nu pot, încerc, trebuie). Și dacă rezistăm, lucrăm din greu ca să ne asigurăm că ne îndreptăm spre nicăieri. Ne refuzăm dezvoltarea și curiozitatea. Batem pasul pe loc, nu evoluăm… Pot, vreau, doresc, aleg. Acesta este limbajul care ne dă puterea să ne schimbăm.

Dar suntem oameni, nici mai mult nici mai puțin, iar oamenii nu sunt infailibili. Libertatea stă în acceptarea sinelui nostru complet și imperfect și în renunțarea la nevoia de perfecțiune.

Conflictul este uman. Când evităm conflictele ne mutăm mai degrabă spre tiranie decât spre pace. Conflictul în sine nu ne întemnițează. Ceea ce ne ține închiși este gândirea rigidă pe care o folosim adeseori pentru gestionarea conflictului.

Furia este o emoție secundară, un mecanism de apărare, o armură în care învelim sentimentul primar de dedesubt, ne călim trecând prin focul furiei ca să ajungem la ce este dedesubt: frică sau durere….

Furia tăcută este autodistructivă. Dacă nu o eliberezi activ, conștient, intenționat, înseamnă că nu poți trece peste ea. Iar acest lucru nu va aduce nimic bun….Cel mai bun lucru pe car-l poți face cu furia ta este să înveți s-o canalizezi, apoi s-o lași să se descompună.

Scumpule, scumpo, nu acoperi usturoiul cu ciocolată. Nu are gust bun. Tot așa, nu există libertate într-o realitate a negării sau în încercarea de a înveli realitatea în zahăr. Speranța nu este o distragere de la întuneric. Este o confruntare cu întunericul.

Suntem tentați să rămânem mai degrabă cu ce știm, așa dureros și insuportabil cum e, decât să înfruntăm necunoscutul.

Cel mai mare factor perturbator al intimătății este furia măruntă, cronică și iritarea.

Opusul deprimării este exprimarea. Ce iese din corpul nostru, nu ne îmbolnăvește. Dar ce rămâne, da. Pot spune cu certitudine că emoțiile pe care nu ne permitem să le exprimăm sau să le eliberăm rămân astupate în noi ca într-o sticlă și lucrurile acelea pe care le ținem înăuntru ne afectează chimia corpului și își găsesc expresia în celulele și în circuitele noastre neuronale.

Speranța este cel mai îndrăzneț act de imaginație pe care-l știu.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns