„Alegerea“ de Edith Eva Eger – o carte care m-a învățat multe despre mine

17 august 2021 de  Oana Borviz    

Una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimele luni este „Alegerea. Acceptă cu bucurie posibilul“, de Edith Eva Eger, carte de memorii ce îmbină povestea de viață a autoarei (astăzi în vârstă de 92 de ani) cu experiența ei de psihoterapeut.

Titlu  •  Alegerea
Autor    Edith Eva Eger

Gen    Memorii

Numãr pagini   416

Anul publicãrii   2021
Publicat de   Pandora M

O împletitură din trei fire

În esență, cartea este despre alegeri, despre acea libertate interioară, unică, pe care o are fiecare dintre noi și care ne dă puterea să decidem în fiecare moment al vieții noastre. „Este o împletitură din trei fire“, spune chiar Eger despre carte, „în care vei găsi povestea supraviețuirii mele, povestea vindecării mele și poveștile oamenilor valoroși pe care am avut prilejul de a-i îndruma spre eliberare“.

Edith Eva Eger a avut o viață ca-n filme, cu pierderi mari, cu suferințe adânci, cu amenințări de tot felul. Una din cele trei fiice ale unei familii de evrei unguri, Eva a fost deportată, la vârsta de 16 ani, la Auschwitz, de unde a scăpat câțiva ani mai târziu grație americanilor. Ceea ce a făcut-o însă să reziste a fost sora ei, Magda, cu care a împărțit foamea și frigul, spaima și nesomnul, dar mai ales speranța pe care au hrănit-o împreună ca niște copii care nu pot să-și imagieze o poveste fără final fericit.

Putem alege lecția pe care ne-o dă teroarea. Să devenim tot mai acre în jalea și frica noastră. Ostile. Paralizate. Sau să păstrăm partea copilăroasă din noi, partea vie și curioasă, partea aceea inocentă. 

Totuși, chiar dacă a scăpat de lagăr și de moarte (s-a numărat printre cei 70 de supraviețuitori din cei peste 15. 000 de deportați din orașul ei Košice – atunci în Ungaria, acum în Slovacia), Eva a rămas mult timp încarcerată într-un trecut care-i provoca spaime și coșmaruri, care-i bloca simțurile și deciziile, care o forța să rămână la stadiul de victimă. A trăit mulți ani cu vina supraviețuitorului, cu amintiri îngropate și flashback-uri care o paralizau.

Să te vindeci de traumă este infernal de greu și cere un timp îndelungat, o spun toți psihologii. Dar Eva a reușit, după foarte mulți ani, când a încetat să mai nege trecutul, când a început să vorbească despre el (mai întâi în mediul familiar, apoi în public), când s-a întors la Auschwitz.  

Este emoționant s-o însoțești în drumul ăsta al amintirilor, s-o vezi zgribulită de frig și lihnită de foame, dansând pentru Josef Mengele (unul dintre cei mai mari criminali de război, vânat sistematic după căderea nazismului dar niciodată prins), furând morcovi pentru sora ei, mergând kilometri întregi pe jos, fiind cât pe ce să fie violată de un soldat american. 

Când Mengele a ales ca ea să trăiască iar părinții ei să moară, Eva a înțeles puterea alegerii. Iar ceea ce a asimilat atunci instinctiv avea să dezvolte, conștient, după mulți ani, când avea să devină psihoterapeut și să se specializeze în vindecarea traumelor.

Dacă am înțeles ceva din acea după-amiază, despre întreaga mea viață, a fost că uneori cele mai rele momente ale existenței noastre, momentele care ne fac să rumegăm în minte cele mai urâte dorințe, care amenință să ne desprindă de imposibilitatea reală a durerii pe care trebuie s-o îndurăm, sunt de fapt momentele care ne conduc spre înțelegerea propriei valori. Este ca și cum am deveni conștienți de noi înșine ca de o punte între tot ce a fost și tot ce va fi. 

O mare provocare

Teribil de pozitivă, bogată în exemple optimiste, „Alegerea“ nu este o carte how-to. Dar este o mare provocare pentru orice cititor de a-și trăi viața în funcție de alegeri. „Te invit să alegi să fii liber“, scrie Eger la începutul cărții. 

Parte din carte este ca un roman autobiografic în care Eva povestește despre bucuriile copilăriei, despre tată (croitor și iubitor de viață) și mamă (veșnic nemulțumită, introvertită), despre surorile Klara (o talentată violonistă, care a reușit să se ascundă pe toată durată războiului) și Magda (pasionala familiei), despre visuri împlinite și visuri abandonate, despre șocurile trăite în mod repetat, despre fuga în America. În timp ce restul cărții este despre experiența ei de psihoterapeut, despre drumul personal către vindecare și despre cum i-a ajutat și pe alții să se vindece după traumă.

Eger scrie cu forță și candoare, fără nici o urmă de lamentare. Și o face dintr-o dublă perspectivă, a celui care a trăit până la os oroarea și a celui care a reușit să se detașeze și să accepte.

Împletind povestea ei cu poveștile unor pacienți pe care i-a tratat de-a lungul vremii, Eger vorbește despre repercursiunile grave ale traumei și despre diferitele tipare comportamentale care ne împiedică să conștientizăm frumusețea vieții și darurile posibilului.

Nu întâmplător, stilul de lucru în cabinetul ei terapeutic este bazat pe alegere, fie că e vorba de o familie care și-a pierdut fiul, de un om al armatei gata să ucidă sau de o puștoaică anorexică. 

Prin acest procedeu terapeutic a reușit ea să se vindece și să să-i ajute și pe alții. Așa a ajuns să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce simte, să înțeleagă că nu există un tipar al vindecării potrivit pentru oricine, să accepte că experiențele noastre, oricum ar fi ele, sunt daruri care „ne dau perspectivă și sens, ne dau oportunitatea de a ne găsi scopul individual și forța“.

Atât de des suntem nefericiți pentru că ne asumăm prea multă sau prea puțină responsabilitate. În loc să fim asertivi și să alegem ferm pentru noi înșine, este posibil să devenim agresivi (să alegem pentru alții) sau pasivi (să-i lăsăm pe alții să aleagă pentru noi) ori pasiv-agresivi (să alegem pentru alții prin a-i împiedica să primească ceea ce aleg ei înșiși).

„Alegerea“ este o carte pe care am ocolit-o multă vreme (a fost tradusă la Pandora M încă de anul trecut, acum fiind la a doua editare) dar odată ajunsă la mine am știut câtă nevoie aveam de ea. Am citit-o lent, cu multe pauze, ca să nu ratez esențele (are multe), am făcut nenumărate însemnări cu creionul (nu fac asta de regulă, folosesc semne de carte).

Cartea asta m-a răscolit, m-a liniștit, m-a învățat multe despre mine și m-a făcut să înțeleg cât de periculoasă e pasivitatea (oricât de bine intenționat crezi tu că ești), cât de sănătos e să fii asertiv (să nu mai accepți lucruri doar de dragul celorlalți); mi-a arătat că atunci când ai ceva de demonstrat nu ești liber, că timpul nu vindecă ci doar ceea ce faci tu cu timpul, că mai bine respiri aer decât furie, că în orice moment poți să alegi pentru tine.

Mă voi gândi mult la cartea asta, mă voi întoarce des la ea. Iar până una alta, îmi voi repeta în gând întrebările pe care Edit Evă Eger și familia ei le citeau dintr-un text evreiesc la fiecare sărbătoare de Pesah:

1.Ce îți dorești?

2.Cine vrea lucrul ăsta?

3.Ce vei face în legătură cu asta?

4.Când?

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *