Consimțământul de Vanessa Springora – Când o întreagă epocă e împotriva ta

7 octombrie 2021 de  Oana Borviz    

Ani în șir s-a luptat cu depresia și anxietatea cauzate de abuzul emoțional și sexual la care a fost supusă în adolescență. Până când, într-o zi, Vanessa Springora a înțeles că trebuie să scrie despre asta. A apărut astfel „Consimțământul“, o carte de memorii tulburătoare care a întors pe dos lumea literară franceză și care reflectă (din păcate) o realitate actuală extrem de sumbră.

Titlu  •  Consimțământul
Autor    Vanessa Springora

Gen    Autobiografie

Numãr pagini   216

Anul publicãrii   2021
Publicat de   Polirom

Tradusă acum și în română (de Alexandra Cozmolici pentru Polirom), cartea Vanessei Springora este o autobiografie scrisă „cu eleganță și cu o sensibilitate usturătoare“, conform Kirkus Reviews. Springora a scris-o cu mulți ani în urmă dar și-a găsit curajul să o publice abia în 2020, când a fost premiată, printre altele, cu Premiul Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie. Acum este o carte fenomen tradusă în peste 20 de limbi și aflată în curs de adaptare cinematografică. 

Dar „Consimțământul“ este mai mult decât atât, este și o probă incriminatoare importantă care l-a trimis în instanță pe bărbatul care a abuzat-o în adolescență. Și mai este o cale de eliberare, de ieșire de sub jugul tăcerii care i-a contorsionat Vanessei întreaga viața de adult.

Ispita

Vanessa Springora copilărește în Parisul anilor ’70-’80, cu un tată violent și o mamă care încearcă să facă față situației cum poate ea mai bine. Vanessa e îndrăgostită de cărți, cele care i-au ținut loc „de frați și surori, de tovarăși de drum, de protectori și de prieteni“. Ele o ajută să rămână în picioare după ce tatăl o părăsește refuzând să-i plătească pensia alimentară; ele o fac, din păcate, și să se îndrăgostească de cine nu trebuie.

Iar „cine nu trebuie“ e un reputat scriitor al vremii, Gabriel Matzneff, are de trei ori vârsta ei, e cuceritor, persuasiv, dominator. Cum să reziști unui astfel de bărbat pe care-l ridică în slăvi o lume întreagă și care spune că te iubește numai pe tine? Cum să reziști când ai un „apetit insațiabil pentru lectură“, „o anumită precocitate sexuală“ și, mai ales, „o nevoie nestăvilită de a fi privită?“ Vanessa are doar 13 ani când devine iubita lui G., cum îl numește ea în carte. 

Ce descopăr în brațele lui, domeniul sexualitățșii adulților până acum impenetrabil, e pentru mine ca un continent nou. Explorez trupul acesta de bărbat cu sârguința unei discipole privilegiate, asimilez cu recunoștință învățămintele și mă concentrez asupra practicii. Am senzația că sunt aleasă.

Și cum să nu ai senzația asta când G. e singurul care te așteaptă atunci când ieși de la școală (niciodată nu te-a așteptat mama sau tata), care te duce la teatru și la muzeu, îți recomandă discuri și cărți, te ține în brațe, te inițiază într-ale dragostei și ale sexului?

Adultul care inițiază copilul este, de altfel, principala temă pe care G. o susține cu o vehemență incredibilă în toate cărțile și eseurile lui, așa cum este „Les Moins de Seize Ans“, prin care încurajează practic pedofilia sub pretextul aberant al „eliberării sexuale“ a tinerilor. G. scrie și despre relația lui cu Vanessa în romane în care ajunge să folosească detalii despre ea, așa cum îi va folosi, peste ani (fără acceptul ei), fotografiile.

Contextul

Să nu uităm că ne aflăm în Parisul de la sfârșitul anilor ’70, când avem de-a face, nu doar cu revoluția culturală, ci și cu cea sexuală. Este epoca lui „trăiește clipa“ și a lui „e interzis să interzici“. În acest context, mai mulți intelectuali respectați ai vremii – printre care Roland Barthes, Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre, Gilles Deleuze – semnează petiții în favoarea dezincriminării relațiilor sexuale dintre adulți și minori. Șocant, nu-i așa?, ca niște minți strălucite să încurajeze, până la urmă, pedofilia. Căci asta se întâmpla în acei ani, când legea franceză reglementa vârsta consimțământului sexual la cincisprezece ani. 

Vanessa povestește chiar și episodul întâlnirii cu Cioran, un simpatizant al lui Matzneff, care o asigură, atunci când ea merge disperată să-i ceară ajutorul, că are mare noroc că l-a întâlnit pe G. și că rolul ei e să-l însoțească pe drumul creației. 

Prin urmare, ceea ce a trăit Vanessa atunci putea să pară, în ochii multora, ca fiind o normalitate. Și rodul unui consimțământ. Un consimțământ pe care și l-a dat cu bună știință. Ba mai mult, sprijinită de lege, de un mediu cultural indulgent, de spiritul vremii, de propria mamă (deși s-a opus relației la început, mama Vanessei și-a dat acceptul). 

Cazul Vanessei este ca multe din cazurile de abuz infantil din zilele noastre, care odată ajunse în instanță, au parte de verdicte halucinante din care reiese că „victima a consimțit“. 

Vanessei i-a luat mulți ani de terapie ca să înțeleagă că nu are nici o vină, că cel pe care l-a crezut iubit a fost un prădător sexual (ea află treptat că G. practica turismul sexual în Manila, unde legea era mult mai indulgentă față de relațiile dintre adulți și copii), că a fost un manipulator care nu a prins-o doar pe ea în capcană, ci și pe cititorii lui.

Și, de fapt, cum să recunoști că ai fost abuzat când nu poți nega că ai consimțit. Când, dimpotrivă, ai simțit dorință pentru acest adult care a binevoit să profite de asta? Ani întregi m-am luptat și eu cu noțiunea de victimă, nefiind în stare să mă recunosc în ea.  

Dreptatea

După despărțirea de G., Vanessa a încercat să se sinucidă, a trecut printr-un episod psihotic cu o fază de depersonalizare, a trebuit să se retragă de la școală pentru a nu fi exmatriculată și pentru a se pregăti singură pentru bac, a fugit ani la rând de lumea editorială (unde și-a găsit locul în cele din urmă, azi fiind director editorial al Éditions Julliard). A ajuns cu greu să aibă din nou încredere în bărbați, să aibă o relație stabilă, cel care a încurajat-o cel mai mult în scrierea acestei cărți fiind soțul ei. 

Până la urmă, acesta este cel mai important lucru pe care l-a învățat de la G., că, în fond, „cărțile pot fi o capcană în care îi prindem pe cei pe care pretindem că-i iubim, devenind calea cea mai dureroasă prin care poți trăda pe cineva“. Dovada? Cazul Vanessei a ajuns în instanță; victimele lui G. au început să rupă tăcerea, cum este jurnalista Francesca Gee care a povestit public despre relația pe care a avut-o cu Matzneff pe când era adolescentă; Éditions Gallimard și-a retras serviciile de marketing pentru unele dintre lucrările lui („Carnets Noirs“ și „Les Moins de Seize Ans“).

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *