„Cine l-a ucis pe John Lennon“: o biografie interesantă despre cel mai mare star rock

15 decembrie 2020 de  Oana Borviz    

Nu am citit nici o biografie de-a lui John Lennon până acum, deci nu aș putea face vreo comparație privind acuratețea informației sau gradul de noutate, dar „Cine l-a ucis pe John Lennon. Viețile, iubirile și morțile celui mai mare star rock“ (ed. Publica) mi se pare o carte bine închegată și scrisă dintr-o perspectivă interesantă.

Titlu  •  Cine l-a ucis pe John Lennon
Autor    Lesley-Ann Jones

Gen    Biografie

Numãr pagini   592

Anul publicãrii   2020
Publicat de   Publica

Autoarea este Lesley-Ann Jones, jurnalist muzical britanic care a crescut pe lângă marii rockeri ai secolului trecut și care a alcătuit până acum biografiile mai multor personalități muzicale precum Kylie Minogue, Freddie Mercury sau David Bowie

Jones s-a documentat serios pentru biografia lui Lennon și a scos această carte de aproape 600 de pagini la țanc, adică în luna decembrie, când s-au împlinit 40 de ani de la moartea starului (New York, 1980).

Femei formidabile

Portretul pe care i-l face ea aici este, cum altfel?, de rebel genial, inadaptat înzestrat cu un talent imens, om cu lipici la public, copil suferind, bărbat furios, personalitate puternică căutând mereu să fie în centrul atenției. Dar perspectiva din care zugrăvește acest portret este una nemaipomenită, autoarea analizând felul în care s-a format personalitatea lui Lennon sub puternica influență a femeilor din viața lui.

John se definește cel mai corect și mai real prin femeile formidabile din viața sa de patru decenii, indiferent dacă acestea l-au prețuit sau l-au neglijat, dacă l-au vindecat sau l-au distrus, dacă l-au făcut mai puternic sau l-au slăbit. Indiferent dacă l-au făcut mai potent sau dacă l-au emasculat. Indiferent dacă i-au dat ceva, dacă au luat ceva de la el sau dacă i-au fost indiferente.

Julia, mama lui, pe care a iubit-o și urât-o deopotrivă, l-a obsedat toată viața începând cu momentul în care l-a abandonat la mătușa Mimi și continuând și mai aprig după moartea acesteia, petrecută în circumstanțe violente, la 41 de ani. John a idolatrizat-o, a judecat-o și a plâns după ea în piese precum „Mother“ și „Julia“. „Am pierdut-o pe mama de două ori. Prima dată la 5 ani, când am fost mutat la mătușica. A doua oară când a murit cu adevărat“, spunea el despre cele mai tragice momente din viața lui.

Au fost multe. Cinthya, prima lui soție, cu care s-a comportat execrabil. May Pang, cu care a avut o relație de câteva luni (perioadă la care el se referea ulerior ca la „Lost Weekend“). Yoko Ono, cea de-a doua lui soție și salvarea lui într-o vreme în care avea mare nevoie de asta. Artistă de avangardă, membră a celebrului grup artistic Fluxus, muziciană instruită, rafinată, inteligentă, cu o alură mistică, Yoko Ono a fost exact ceea ce îi trebuia lui Lennon la momentul acela (s-au cunoscut la două săptămâni de doliu după Alma Cogan, despre care se spune că a fost prima lui mare dragoste). Ono a fost mântuirea lui în atât de multe feluri, această artistă mult mai educată și echilibrată sufletește decât el fiindu-i cea mai bună terapie la acea vreme.

Vulnerabilități mari

Este clar că John Lennon a căutat mereu dragostea cu disperare tocmai pentru că nu a avut-o atunci când îi trebuia cel mai mult: în copilărie. Nu a avut cel mai bun strat în viață, motiv pentru care înțelegi de ce frica a fost cea care l-a condus cel mai mult pe John. Este o explicație, spre exemplu, pentru faptul că nu reușea să stea foarte mult într-o relație de teama de a nu fi părăsit căutând iar și iar cuiburi noi în care să-și găsească liniștea. Dar, în mod paradoxal, tocmai suferința lui, copilăria lui disfuncțională, sentimentul perpetuu de abandon l-au împins spre muzică, spre creație, oaza lui de evadare reală, locul în care-și putea striga toate durerile. Iar dacă ești atent la piesele sale („Help“, „Across the Univers“) vei vedea că acestea sunt, dincolo de compoziții îndrăznețe, strigăte de ajutor, dovezi vii ale limitelor amărăciunii, furiei, frustării, la care ajungea el de cele mai multe ori.

”Cine l-a ucis pe John Lennon“ pune întrebări pertinente cu privire la traumele trăite de artist, la moștenirea emoțională primită pe cale maternă, la repetatele momente în care sufletul lui a murit, la felul în care a fost perceput de public și de apropiați pe când era în viața, dar și la felul în care se raportează azi oamenii la cel mai mare star rock din istorie. 

Lesley-Ann Jones trece în revistă anii glorioși ai beatles-ilor, felul în care au excelat încălcând reguli de structură a pieselor, de compoziție, versuri, de prezentare personală. Insistă pe agerimea minții lui Lennon, pe vulnerabilitatea lui extraordinară, pe furia și frustrările lui, pe curajul de a se juca cu imposibilul, pe felul în care s-a compromis pentru a deveni lucruri în care nu credea neapărat. 

Pe John nu-l interesa câtuși de puțin să învețe și desconsidera total școala, deci nimeni nu se aștepta să fie altfel decât jalnic la examene…era mult prea ager la minte, mult prea senin și mult prea talentat penru a se conforma unor reguli…dar John își exprimase clar obsesiile: fetele și muzica.

Jones amintește cât de mult iubea John misterul, câte fațete putea să aibă acesta, cât de bine își putea ascunde durerea sub masca clovnului mereu pus pe glume. („Și-a petrecut jumătate de viață supracompensându-și vulnerabilitatea și construindu-și armura“).

După ce ai citit cartea, nu te mai miri de ce, de 40 de ani încoace, oameni de toate vârstele, categoriile și limbile, se adună (pe soare, ploaie, vânt) în Central Park West din New York unde se află Imagine Circle. „Ei vin acolo ca el să nu plece“. E clar, nu avem cum să ne imaginăm un viitor în care muzica lui John Lennon să nu fie ascultată!

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *