Băiatul care a învățat pe de rost matematica răului

23 iunie 2020 de Oana Borviz  Oana Borviz    

Fragment audio din cartea Băiatul care a învățat pe de rost matematica răului.

În Suedia anilor 50, un adolescent sclipitor abuzat de tată, colegi și profesori, face tot posibilul să nu răspundă răului cu rău. Dar Erik nu găsește altă cale de a ieși din iad decât violența.

Titlu  •  Răul
Autor    Jan Guillou

Numãr pagini   413

Anul publicãrii   2018
Publicat de   Litera

Sincer, am avut reticențe înainte de a mă apuca de ”Răul” suedezului Jean Guillou și asta pentru că știam că avusese parte de o ecranizare, prin 2003, nominalizată, de altfel, la Oscar pentru ”cel mai bun film străin”. Este un soi de prejudecată, pe care o aveți poate și unii dintre voi, de a cataloga din start o carte ce a fost ecranizată drept una de o calitate îndoielnică. Și, deși sunt multe cărți care demonstrează contrariul (”Insuportabila ușurătate a ființei”, de Milan Kundera, ce a stat la baza filmului lui Philip Kaufman sau ”Prietena mea genială”, a Elenei Ferrante, adaptată într-o frumoasă serie HBO), rareori am curajul să citesc astfel de cărți.

Romanul autobiografic al lui Jean Guillou m-a suprins încă de la început prin temă și abordare. Pentru că am o slăbiciune pentru cărțile despre marginali gen ”O viață măruntă”, a lui Hanya Yanagihara (despre care am scris în New Money), povestea lui Erik Ponti, adolescentul abuzat constant de tatăl vitreg, maltratat de colegi draconici, pedepsit de profesori rigizi, m-a impresionat de la bun început.

Infern

Totul se petrece în Suedia anilor 1950, în Stockholm-ul familiilor înstărite, unde aparențele ascund comportamente compulsive, acțiuni sadice și spirite impasibile. Erik este un puști de 14 ani sclipitor care învață pe propria piele – atât acasă, unde e snopit în bătaie după fiecare cină, cât și la școală, unde conduce o bandă de bătăuși – ce însemană violența.

Particulariatea personajului ți se dezvăluie încă de la primele pagini când înțelegi că băiatul are o rezistență psihică incredibilă și o strategie care-l ajută, nu să dizolve răul care i se aplică constant, ci să-i diminueze forța, să-i calculeze dimensiunea, să-l încolțească, să-l doboare.

În „Rãul” lui Jan Guillou vei găsi și o descriere a situației sociale din Suedia anilor 1950

Transferat, pe motiv de rea purtate, de la școala din Stockholm la o școală particulară cu pretenții din împrejurimi, Erik e în al noulea cer că a scăpat în sfârșit de bătăile de cravașă și de încordarea teribilă care anunța ciudata delectare zilnică a tatălui său.

Dar bucuria nu durează mult, căci aici descoperă ierarhii stupide create de elevii mai mari și acceptate tacit de către profesori, care le dă dreptul celor privilegiați să-i terorizeze pe ceilalți. În infernul de la Stjansberg, unde ”o minusculă organizație ridicolă” pedepsește cu bătaia și teroarea psihică pe oricine nu i se supune, Erik își regândește strategiile pentru a face față și pentru a-și duce planul la bun sfârșit: acela de a absolvi liceul. Reușește, cu metodă, cu planuri bine gândite, cu răbdare și demnitate dar și folosind monede ale răului precum răzbunarea și violența.

Realitate

Descriind copilăria și adolescența acestui băiat, Jean Guillou descrie situația socială din Suedia anilor 1950, face țăndări portretul familiei unite și pe cel al profesorului model, al ideii de protecție și de afecțiune. Doar câțiva băieți sunt înzestrați cu calități afective, în timp ce restul copiilor și adulții apar ca simplii purtători de frici și dorințe demonice. Profesorii apelează, aproape fără excepție, la educația prin bătaie, asistentele medicale asistă la bătăile sângeroase pe care elevii cei mari le aplică celor mai mici, mama lui Erik acceptă, printre lacrimi, tratamentul pe care tatăl i-l aplică acestuia.

Societatea la care face Guillou referire este una plină de cruzime, în care copiii nu au altă cale de a deveni adulți decât trecând testul durerii fizice și psihice. Iar dacă te îndoiești totuși de adevărul celor relatate în carte, însuși autorul îți spulberă orice dubiu:

„Unele lucruri, cum ar fi povestea de iubire, amplasarea piscinei și altele asemenea, au fost schimbate pentru a face povestea mai bună. Dar lucrurile despre care te întrebi – violența, prostia, teroarea psihologică – sunt absolut adevărate”.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *