Recenzii

„Între două lumi“ de Suleika Jaouad: Pustietatea mea iubită

12 noiembrie 2021 de  Oana Borviz   •  

Nu o să vă mint, „Între două lumi“ este o carte tristă, despre boala care-ți dă târcoale la douăzeci și un pic de ani, despre tratamente îndelungate, remisiuni și vindecare. Dar în tristețea ei, atât de frumos țesută de Suleika Jaouad, găsești curaj, empatie, iubire. Găsești viață.

Titlu  •  Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată
Autor  •  Suleika Jaouad

Gen  •  Memorii

Numãr pagini  •  396

Anul publicãrii  •  2021
Publicat de  •  Humanitas

Suleika Jaouad este o americancă de 33 de ani, născută din tată tunisian și mamă elvețiană, crescută la New York, școlită la Juilliard și la Princeton și diagnosticată, la vârsta de 22 de ani, cu leucemie. Visul ei de a deveni corespondent de război, de a duce o viață fantezistă la Paris („la Paris te duci ca să trăiești fantezia unei alte vieți“) și de a fi independentă s-a spulberat brusc în ziua în care i s-a spus că e bolnavă. A aflat atunci că „orice om se naște cu dublă cetățenie, una din lumea celor sănătoși, și alta din lumea celor bolnavi“, cum spune Susan Sontag, pe care ea însăși o citează. I-a luat mult timp să accepte că se află între aceste două regate iar scrisul a fost una din căile care au ajutat-o să treacă mai ușor prin această experiență.

Viață întreruptă

Așa că, după primul an de boală, Suleika a început să scrie despre experiența ei în New York Times, într-o serie de articole intitulată „Life, Interrupted“, pentru care a primit și un Emmy. Pe baza acelor articole a scris, apoi, „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată“, carte de memorii care a ajuns rapid la sufletul cititorilor și care a fost tradusă de curând și în română, la editura Humanitas. Obișnuită să țină jurnale încă din copilărie, Suleika a construit această carte bazându-se pe spiritul ei de observație, pe nevoia de a înțelege cât mai bine lucrurile, pe dragostea ei pentru detalii. „Atunci când mă așez la masa de scris, scriu despre ceea ce știu dar și mai mult, despre ceea ce vreau să știu“, mărturisește Suleika într-un interviu filmat din cadrul emisiunii Garantat 100%, descriind nevoia de a observa și analiza noua ei viață, de a ajunge la înțelesuri mai profunde, de a putea fi fericită în spațiul acela dintre două lumi. 

„Între două lumi“ este, așadar, un jurnal al bolii (Suleika descrie amănunțit simptome, dureri, procedee terapeutice, vorbește despre transplantul de măduvă osoasă pe care l-a făcut și care a fost posibil datorită compatibilității dintre ea și fratele ei), dar și un jurnal al iubirii (vorbește cu multă empatie despre cei doi bărbați din viața ei, unul dintre ei fiind Jon Batiste, un muzician respectat) și al cunoașterii de sine (după 4 ani de tratament, ea  pornește într-o călătorie de 100 de zile cu scopul de a-și face noi prieteni și de a se cunoaște mai bine pe sine).  

Sursa: Facebook

O dubiță galbenă

Scrisorile de încurajare primite de la necunoscuți pe când ținea rubrica din New York Times au determinat-o să pornească în acea călătorie doar ea cu câinele Oscar. Călătoria – în care a vizitat mai mulți corespondenți, printre care și un bărbat încarcerat, în care a redevenit independentă învățând să conducă, să doarmă singură în cort – a fost una eliberatoare. La capătul ei, Suleika a învățat că oricând, oricine poate să se afle de cealaltă parte a graniței ce desparte regatul bolnavilor de regatul celor sănătoși și că oricum am fi, sănătoși sau bolnavi, nu trebuie să fim singuri, ci împreună. 

Călătoria mi-a reaprins sentimentul că sunt puternică și independentă, pe care nu credeam că-l voi mai recupera, și, fără exagerare, m-a făcut să am din nou încredere în omenire. În ultimele săptămâni, m-am simțit mai limpede la minte, mai curajoasă, mai deschisă către necunoscut decât oricând. 

Experiența bolii și recuperării, precum și cea a scrisului nu i-au adus Suleikăi răspunsul la întrebarea de ce unii supraviețuiesc iar alții nu (din cei 10 prieteni buni pe care și i-a făcut la spital, doar doi au supraviețuit bolii). Nici nu au scutit-o de revolta interioară și de invidia față de cei sănătoși, de pierderea unor prieteni și de depresii, de infertilitate (în urma tratamentelor, Suleika nu mai poate deveni mamă pe cale naturală). A învățat pe pielea ei cum boala îți schimbă gândurile, prieteniile și relațiile, cum îți aduce disperare și singurătate, și cum ceea ce urmează după boală poate fi mai greu de dus decât boala însăși.   

Cancerul nu mai există în sângele meu, dar există în alte feluri, stăpânindu-mi identitatea, relațiile, munca și gândurile. Încă mă întreb dacă mă voi întoarce în lumea celor sănătoși……

Mai rele sunt urmele psihologice ale bolii, în mare parte invizibile pentru alți oameni și lipsite de remedii simple. Depresia se abate ca un demon și mă ține captivă zile în șir, uneori săptămâni. Anxietatea se dezlănțuie brusc în timp ce aștept să primesc rezultatele unor analize de sânge de rutină. Panica mă cuprinde de fiecare dată când văd un apel pierut de la cabinetul medicului sau descopăr o vânătaie misterioasă pe picior. 

Cu toate astea, Suleika a învățat și cum să se reconecteze la viață și la oameni, cum să-și redobândească speranța, cum să fie mai blândă față de ea și față de tot ce o înconjoară. Cum să se bucure mai mult de ziua de azi. „Oriunde mă aflu, oriunde mergem, casa mea va fi întotdeauna undeva la mijloc, între două lumi, o pustietate pe care am ajuns s-o iubesc“, spune ea la finalul cărții. Iar pustietatea asta continuă s-o străbată uneori alături de Jon, de prieteni și familie, alteori doar cu Oscar și cu o dubiță Volkswagen galbenă din 1972 (frumusețea aceea de pe coperta cărții, pe care a achiziționat-o după ce s-a întors din călătorie).

De multe ori, însă, o străbate alături de cei din școli, licee, universități, spitale și corporații, unde ține discursuri motivaționale. Discursul ei de la TED din 2019 a fost, spre exemplu, unul dintre cele mai populare din acel an, cu aproape cinci milioane de vizualizări.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns