Topuri

Cum aleg cărțile pe care urmează să le citesc

25 ianuarie 2021 de  Oana Borviz   •  

Nu mi-a fost întotdeauna ușor să-mi aleg cărțile pe care vreau să le citesc, am avut perioade mai limpezi, în care știam clar ce carte vreau să parcurg, am avut perioade mai tulburi, când nu știam de ce anume am nevoie. Dar am crezut mereu – chiar și în acele momente în care am citit cutare carte doar pentru a fi în rând cu alții – că fiecare are nevoile lui în materie de lectură, pe care trebuie să le descopere și să le satisfacă.

Am mai spus-o, nu am fost dintotdeauna un cititor constat, m-am apucat destul de târziu de citit din plăcere (în primul an de liceu) și am oscilat, de-atunci, între perioade în care citeam mult și perioade în care nici nu deschideam o carte.

De vreo zece ani încoace, de când am renunțat la viața de București și la cea de birou, am făcut din citit un obicei constat, care contribuie mult la echilibrul meu emoțional. Evident, mai am și acum zile în care nu citesc și în care mi-e bine așa (mai ales când sunt plecată de acasă), dar după o săptămână de necitit simt că-mi lipsesc cărțile și mă întorc la ele.

Pentru mine, cărțile înseamnă în primul rând emoție, așa că nu-mi voi bate capul niciodată să dau gata o carte care nu trezește nimic în mine. Prin profesia mea de jurnalist ajung să citesc și cărți de filosofie, știință, istorie care-mi oferă informații prețioase și despre care scriu cu plăcere, dar preferatele mele vor rămâne întotdeauna cele care mă fac să văd viața din mai multe perspective, care-mi dau o stare bună, care mă provoacă să-mi folosesc imaginația.

Gen

De aceea, îmi aleg cărțile, în primul rând, după gen literar. Pe primul loc stă romanul, fie că e vorba de roman istoric, roman realist, thriller sau de aventuri, roman gotic, autobiografic sau psihologic. Citesc cu mare plăcere biografii și autobiografii (ultima care m-a impresionat a fost biografia „Cine l-a ucis pe John Lennon?“). Mă dau în vânt și după nonficțiuni de genul celor scrise de jurnalista americană Lisa Taddeo, precum „Trei femei“, rodul a 10 ani de studiu despre erotism, fragilitate, violență domestică și iubire. Dar romanul are ceva ce eu voi căuta întotdeauna, instinctiv sau nu. Soluții. Stări. Perspective. Magie.

Subiect

Pentru mine subiectul unei cărți mă poate convinge mai repede decât numele autorului. Nu-mi vine acum în minte niciun exemplu, dar au fost cazuri în care nu am ales o carte semnată de un autor mare pentru simplul fapt că nu m-a atras subiectul. Iar în ceea ce privește debuturile, mi s-a părut cu atât mai provocator să aleg o carte despre al cărei autor nu știu nimic, dar al cărei subiect îmi promite multe. Așa a fost, spre exemplu, „Acolo unde cântă racii“, debutul în proză al unei sexagenare pe nume Delia Owens, despre o copilă care învață de la mama-natură despre lume și comportamente umane, despre iubire și viața în doi. 

Nume

Un detaliu care poate cântări mult atunci când aleg o carte este numele autorului. „Dumnezeul lucrurilor mărunte“, a lui Arundhati Roy, mi-a plăcut atât de mult încât am știut că voi vrea să citesc orice altă carte de Roy (cum a fost cazul romanului „Ministerul fericirii supreme“). La fel aș face cu fiecare nouă carte de Hanya Yanagihara (al cărei roman „O viață măruntă“ a fost pentru mine o revelație), de Ann Patchett (pe care aș citi-o oricând după ce i-am descoperit talentul în „Comuniune“), sau Tracy Chevalier (care are o forță impresionantă de narator).

Recomandare

Atunci când caut cărți noi, citesc foarte multe recomandări pe internet. Mă influențează cele în care simt sinceritate și care nu se străduiesc prea tare să te convingă. Mi s-a întâmplat asta cu mai toate cărțile din colecția N’autor, de la Nemira, ale căror recomandări lipsite de emfază m-au condus către niște lecturi tare interesante. Dacă se întâmplă ca un prieten (cu care împărtășesc aceleași gusturi în materie de carte) să-mi recomande un titlu, lucrurile se simplifică de tot. Faptul că el a citit cartea și vorbește cu entuziasm despre ea mă poate convinge s-o comand a doua zi, așa am făcut cu romanul „Acolo unde cântă racii“, pe care mi l-am cumpărat după ce o amică mi-a povestit despre el.

Descriere

Apreciez întotdeauna descrierile care-ți spun concret despre ce e vorba în carte, care nu te amăgesc. De regulă le simt și le ocolesc pe cele nefavorabile, dar mi se mai întâmplă să cad în capcană, așa cum a fost cu „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide“, de Rachel Louise Snyder, pe care m-am încăpățânat să o descopăr dincolo de descrierea ușor evazivă. Este într-adevăr o carte foarte bună, analitică, cu studii de caz, cu comparații pertinente, dar care nu mi s-a potrivit nicicum la momentul la care m-am apucat s-o citesc. A fost prea dureroasă, cu mult prea multe detalii crude pentru mine, cea de-atunci, ceea ce a dus la abandonul ei.

Stil

Din păcate, nu toate editurile dau posibilitatea cititorului să răsfoiască pagini de carte, ceea ce poate fi realmente frustrant pentru cei care nu reușesc să se decidă cu ajutorul recomandărilor și al descrierilor. Pe mine, fragmentele citite pe anumite site-uri de edituri (cum e Humanitas) m-au ajutat enorm în alegerea unor cărți precum cele de Eric-Emmanuel Schmitt, care au fost, fără excepție, niște surprize minunate. E important să vezi stilul scrierii, să simți ritmul frazei, să intuiești frumusețea poveștii, iar citirea unui fragment poate fi decisiv în alegerea unei cărți.

Acesta este și motivul pentru care am decis, ca la categoria noutăți, să apară din când când, fragmente din cărți aflate în pregătire.

Instinct

Deși l-am lăsat la final, acesta este criteriul cel mai important pentru mine. Paradoxal, tot timpul îl las să lucreze după ce mă documentez despre cartea respectivă, după ce citesc frânturi de recenzii și descrieri, dar el are mereu rol decisiv. 

După instinct am ales mai toate cărțile care aveau să lucreze mult timp în mine, care m-au fascinat și m-au schimbat: „Dumnezeul lucrurilor mărunte“, a lui Roy, „O viață măruntă“, a lui Yanagihara, „Florile pierdute ale lui Alice Hart“, de Holly Ringland, „Moștenirea“, de Cynthia D’Aprix Sweeney, „Băiatul cel nou“, de Tracy Chevalier, „A fost odată un râu“, de Diane Setterfield.

Toate au fost alegerile perfecte. Toate mi-au spus povești incredibile. Unele nespus de triste. Dar toate m-au făcut să mă gândesc altfel la viață. La viața mea. La mine, la copiii mei, la familie, la viitor, la oameni. Toate m-au făcut să văd dincolo de chipuri, de gesturi, de cuvinte. Pentru asta, nu voi înceta niciodată să-mi ascult instinctul atunci când aleg cărți. Poate așa, voi ajunge să mă încred mai mult în el și când vine vorba de alte aspecte ale vieții mele:)

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns