„Patrula djinnilor“ de Deepa Anappara – În căutarea celor care nu mai sunt

8 aprilie 2021 de  Oana Borviz    

Fragment audio din cartea „Patrula djinnilor“ de Deepa Anappara – În căutarea celor care nu mai sunt.

Poveste percutantă despre copiii din India zilelor noastre, „Patrula djinnilor“ este și roman polițist, și carte de aventuri în care recunoști defectele lumii contemporane: începând cu sărăcia lucie și până la traficul de persoane și polițiști corupți.

Titlu  •  Patrula djinnilor
Autor    Deepa Anappara

Gen    Roman

Numãr pagini   395

Anul publicãrii   2021
Publicat de   Pandora M

Pe urmele celor dispăruți

Scris de jurnalista indiană Deepa Anappara pe baza interviurilor și reportajelor făcute cu copii defavorizați din marile metropole indiene, acest roman de debut (apărut în română la editura Pandora M) este, în esență, despre un fapt pe cât de dramatic, pe atât de adevărat cu care se confruntă majoritatea țărilor mai mult sau mai puțin dezvoltate: traficul de persoane. Pornind de la acest aspect, Anappara imaginează povestea unui băiețel de nouă ani, isteț și empatic, pasionat de seriale polițiste, prin ochii căruia vedem realitatea sumbră a Mumbai-ului contemporan, de unde dispar zilnic zeci de copii.

Jai trăiește împreună cu mama, tata și sora Runu-Didi într-un basti, un district extrem de sărac, cu străzi întortocheate și case mici, improvizate, lipsite de apă și toalete. În lumea asta a lui, limitată de bazarul în care te poți pierde cu ușurință (Bhoot Bazaar), de școala în care merg să învețe, de mall-urile cărora le dau târcoale, se autostradă și de Linia Purpurie (pe care circulă metrourile), Jai își vede de ale lui acasă, vinde într-o ceainărie (ilegal, dar pe cine interesează atâta vreme cât în India nu se ține cont de acest aspect privind minorii!?), se joacă cu prietenii lui cei mai buni (Faiz și Pari).

În lumea asta a lui încep să dispară copii. Unul câte unul. Și, în cele din urmă, chiar sora lui. Nimeni nu știe ce se întâmplă, nimeni nu face mare lucru ca să-i găsească (sunt prea săraci pentru ca poliția să pornească o anchetă). Iar în situația asta disperată, Jai și prietenii lui pornesc în căutarea copiiilor, ocupându-se de caz ca niște adevărați detectivi și reușind, la final, să implice întreaga comunitate și chiar poliția.

Sursa: deepa-anaparra.com

Chipul adevărat al Indiei

Realitatea asta dramatică a Indiei, unde zilnic sunt raportate aproximativ 180 de răpiri de minori, iese la suprafață puțin câte puțin, ca de sub un văl subțire, îmbibat cu arome de ceai și nankhatai (fursecuri indiene tradiționale, făcute cu făină, griș, zahăr și ghee). Deepa Anappara a ales să scrie despre viața copiilor din zonele sărace ale metropolei din dorința de a arăta că fața copilăriei este, dincolo de umbrele adânci ale unor drame, aceeași pretutindeni: senină, plină de energie, veselă.

Acesta este portretul pe care-l creează ea din infinite detalii ce descriu bucuriile mărunte ale acestor copii, șotiile lor, lipsurile, frustrările, traumele, visurile lor mari (sora lui Jai, spre exemplu, este printre cele mai bune sportive din școală și visează să devină campioană la atletism). Anappara a vrut să surprindă viața dincolo de statistici, dincolo de numere și de știri senzaționaliste. De acceea a și ales să spună această poveste prin vocea unui copil (Jai este povestitorul), care face ca întreaga pânză de rele să fie văzută printr-o lumină caldă, mereu îmblânzită de imaginația lui.

Jai este ghidul nostru prin Mumbaiul contrastelor, cu bazare uriașe, cu cocioabe și zgârie nori, cu gropi imense de gunoi și mașini de lux. El te poartă prin uimitoarea și complicata Indie urbană, arătându-ți frumusețile și ororile ei, nedreptățile, discriminarea socială și sexuală, incompetențele oamenilor legii, neînțelegerile dintre hinduși și musulmani dar și prieteniile dintre aceștia. Prin el aflăm despre capcanele vieții de zi cu zi din India, despre părinți abuzivi și alcoolici, despre bullying-ul din școli, despre umilințele îndurate de copii, despre condiția femeii în India, despre oameni care își fac singuri dreptate.

Și tot el este cel care, dintr-o joacă de copii inspirată de serialele lui preferate (Patrula de poliție și Crime în direct) declanșează o anchetă în toată regula, ce va scoate la iveală urmele unei rețele de traficanți de carne vie. 

Puteri supranaturale

Peste toate, plutesc djinnii (creaturi supranaturale, de obicei răuvoitoare, din mitologia arabă), despre care copiii vorbesc neîncetat, uneori cu teamă, alteori cu speranță. Pe ei îi invocă și indușii, și sikhii, și creștinii, și budiștii atunci când viața le e cuprinsă de disperare. Pe ei în roagă și personajele noastre să le vină în ajutor în căutarea copiilor dispăruți. 

Dar Anappara ne arată, nu doar credința indienilor în astfel de ființe, ci și faptul că oamenii înșiși pot fi, la un moment dat, asemenea djinnilor, putând schimba, prin atitudine, clipa.

Noaptea, atunci când porțile sunt zăvorâte, când vârfurile de cenușă ale bețișoarelor de joss cad pe pământ, djinnii citesc scrisorile mirosind a tămâie și flori. Ei citesc repede, nu ca noi. Dacă văd că dorința ta e sinceră, îți îndeplinesc cerința.

Cartea asta, care a fost nominalizată anul trecut la Women’s Prize for Fiction (premiu câștigat, în cele din urmă, de „Hamnet“-ul lui Maggie O’Farrell) spune foarte multe despre defectele lumii contemporane, despre imprevizibilitatea vieții, despre erorile guvernelor lumii dar, mai ales, despre haosul micilor universuri domestice unde, de cele mai multe ori, începe răul. 

„Patrula djinnilor“ ascunde multe mesaje în substraturile poveștii, iar unul dintre cele mai percutante este acela că adulții nu știu, de multe ori, cum să-și protejeze copiii, uitându-i în grija djinnilor.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Lasă un răspuns