Recenzii

„Pandemia veselă și tristă“, de Florina Ilis: primul volum românesc de ficțiune despre pandemia de coronavirus

16 octombrie 2020 de  Oana Borviz   •  

Primul volum de ficțiune al unui autor român despre pandemia pe care tocmai o traversăm, „Pandemia veselă și tristă“ este și prima carte de povestiri pe care o semnează Florina Ilis.

Titlu  •  Pandemia veselă și tristă
Autor  •  Florina Ilis

Gen  •  Proză scurtă

Numãr pagini  •  158

Anul publicãrii  •  2020
Publicat de  •  Polirom

Romanul „Cinci nori colorați pe cerul de răsărit“ m-a prins de la bun început cu felul în care Florina Ilis scrie despre exotismul japonez, despre spionaj și robotică, despre trădări și intrigi amoroase. La „Coborârea de pe crucea“ nu am putut trece nici măcar de a treia pagină, lectura greoaie, fără semne de punctucție, m-a blocat total. 

Așa că „Pandemia veselă și tristă“ (apărută la Polirom) este, practic, a doua carte de Florina Ilis pe care o citesc și care îmi place. Este total diferită față de cele mai sus amintite dar și față de mult premiatele romane „Viețile paralele“ (despre cum a fost perceput Mihai Eminescu în timpul vieții și după moartea sa) și „Cruciada copiilor“ (despre cum ajung copiii să se răzvrătească împotriva adulților). 

Este diferită, pe de-o parte, pentru că este alt gen literar (colecție de povestiri), iar pe de altă parte, pentru că este scrisă într-un stil simplu (unii ar spune chiar simplist), lipsit de fire narative complicate, atins pe alocuri de frumusețea umorului.

Șase povestioare – despre tineri, adulți și bătrâni din rândul medicilor și asistenților medicali, al polițiștilor și preoților, dar și corporatiști și emigranți întorși acasă în plină pandemie – redau tot acel amalgam de stări și senzații pe care l-am trăit cu toții de la începutul pandemiei de coronavirus și până acum, tot tabloul vesel-trist în care ne-am pictat fiecare în culori mai vii sau mai terne.

Povestirea „O urăsc!“, spre exemplu, aduce față în față un director de instituție publică și un polițist în toiul unui control de rutină, când bărbatul riscă să fie amendat pentru că a ieșit din casă fără hârtia justificatoare. Doar că directorul, pentru care „nu era pedeapsă mai mare decât să petreacă acasă mai mult de zece ore neîntrerupt“, se trezește invocând un motiv surprinzător: a plecat de acasă pentru că nu-și mai suportă soția. Răspunsul lui, nu doar că-l va scoate pe el basma curată, dar va avea o putere atât de mare asupra polițistului încât acesta ajunge să ia o decizie care-i va schimba radical viața. 

În „O noapte de gardă“, realitatea dintr-o maternitatea se împletește cu visele nocturne ale unei asistente medicale atât de puternic încât femeia ajunge, la trezire, să facă un gest incredibil care va salva viața unui nou-născut.

„Judecata de Apoi“ e printre cele mai amuzante povestiri din volum și chiar un pic moralizatoare, în care un preot îl convinge pe pictorul bisericii să introducă în scena Judecății de Apoi, o mașină răsturnată prin care să-i avertizeze astfel pe credincioși de pericolul condusului în stare de ebrietate.   

Chiar dacă celelalte trei povestiri nu par la fel de convingătoare ca acestea trei, în toate recunoști intenția autoarei de a folosi pandemia mai mult ca pretext pentru a puncta caractere, atitudini, principii și pentru a arăta cum schimbarea vremurilor, izolarea, boala nu fac altceva decât să îngroașe laturile noastre pregnante. 

„Pandemia veselă și tristă“ este, până la urmă, despre noi toți și, mai ales, despre cum reușim să metabolizăm o etapă mai grea de viață: cu frică, cu resemnare, cu îndrăzneală sau cu o nestăvilită poftă de a trăi.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns