Recenzii

Cu ce rămâi după ce se destramă tot

10 iunie 2020 de  Oana Borviz   •  

Fragment audio din cartea Cu ce rămâi după ce se destramă tot.

Un simplu sărut dintre o mămică de două fete și un tătic de patru copii separă două familii fericite. Moartea unuia dintre cei șase frați vitregi îi unește pentru totdeuna pe cei rămași.

Titlu  •  Comuniune
Autor  •  Ann Patchett

Gen  •  Roman

Numãr pagini  •  328

Anul publicãrii  •  2019
Publicat de  •  Humanitas

Ann Patchett își începe romanul ”Comuniune” (al treilea tradus la Humanitas, după ”Belcanto” și ”Fascinație”) cu descrierea unei petreceri de botez, unde doi tineri venind din căsătorii diferite se îndrăgostesc fulgerător. Ei sunt Beverly Keating, soția polițistului Fix, o femeie fermecătoare al cărei mare talent este acela de a arăta bestial la orice vârstă, și Albert Cousins, un procuror căsătorit cu Teresa, tată a două fete și doi băieți, care nu se dovedește a fi un mare familist. Din acel moment, familiile se reconfigurează: fetițele lui Beverly (Franny și Caroline) merg cu ea și Albert în Virginia; copiii lui Albert (Cal, Holly, Albie, Jeannette) rămân cu mama lor în California; Fix se va recăsători și el.

Despărțirea îi afectează pe toți, mai cu seamă pe copii, care nu vor putea depăși niciodată cu adevărat acel moment, dar și pe adulți, care ajung să regrete la bătrânețe cele întâmplate (mai puțin Beverly pentru care propria strălucire a fost întotdeuna mai importantă decât orice altceva). Totuși, ceva mult mai dureros se va întâmpla care îi va marca pe toți pentru totdeuna. Iar din momentul în care Ann Patchett începe să strecoare în descriere detalii despre acel adevăr dramatic, cartea ei devine o pantă abruptă pe care alunecă viața și se cațără moartea.

”Comuniune” este al treilea roman de Ann Patchett tradus la noi

Povara trecutului

Toate se petrec în trecut, prezent și viitor, cu pendulări între perioada copilăriei celor șase frați, tinerețea și maturitatea lor. Vocile poveștii sunt diferite (scriitoarea prezentând perspectiva fiecărui personaj în parte), la fel și drumurile pe care le-au ales aceștia, însă suferința este punctul lor comun, un fapt cu care se descurcă cum se pricep ei mai bine și pe care fiecare îl acceptă în funcție de limita suportabilității sale.

Albie, care în copilărie dădea foc la pajiști și se droga, s-a așezat la casa lui; Holly și-a găsit relativa liniște într-un centru budist din Elveția; Franny, deși are în grijă doi copii, nu va deveni niciodată mamă; Jeanette și-a întemeiat o familie dar cu toate astea nu simte că este un om bun; Caroline, acum avocată, e îndârjită ca atunci când era mică.

Trecutul pentru ei înseamnă, nu doar despărțirea de unul dintre părinți și de pricopsirea cu frați vitregi, ci și moartea unuia dintre ei. Cal, cel mai mare dintre frați, piere din cauza alergiei provocate de mușcătura unei albine iar faptul că aproape toți frații erau cu el atunci când s-a întâmplat nenorocirea îi va face pe aceștia să poarte toată viață vina dispariței lui Cal.

Ann Patchett se pricepe de minune să strecoare în narațiune detaliile dramatice

Share on twitter

Ann Patchett își începe romanul ”Comuniune” (al treilea tradus la Humanitas, după ”Belcanto” și ”Fascinație”) cu descrierea unei petreceri de botez, unde doi tineri venind din căsătorii diferite se îndrăgostesc fulgerător. Ei sunt Beverly Keating, soția polițistului Fix, o femeie fermecătoare al cărei mare talent este acela de a arăta bestial la orice vârstă, și Albert Cousins, un procuror căsătorit cu Teresa, tată a două fete și doi băieți, care nu se dovedește a fi un mare familist. Din acel moment, familiile se reconfigurează: fetițele lui Beverly (Franny și Caroline) merg cu ea și Albert în Virginia; copiii lui Albert (Cal, Holly, Albie, Jeannette) rămân cu mama lor în California; Fix se va recăsători și el.

Despărțirea îi afectează pe toți, mai cu seamă pe copii, care nu vor putea depăși niciodată cu adevărat acel moment, dar și pe adulți, care ajung să regrete la bătrânețe cele întâmplate (mai puțin Beverly pentru care propria strălucire a fost întotdeuna mai importantă decât orice altceva). Totuși, ceva mult mai dureros se va întâmpla care îi va marca pe toți pentru totdeuna. Iar din momentul în care Ann Patchett începe să strecoare în descriere detalii despre acel adevăr dramatic, cartea ei devine o pantă abruptă pe care alunecă viața și se cațără moartea.

”Comuniune” este al treilea roman de Ann Patchett tradus la noi

Povara trecutului

Toate se petrec în trecut, prezent și viitor, cu pendulări între perioada copilăriei celor șase frați, tinerețea și maturitatea lor. Vocile poveștii sunt diferite (scriitoarea prezentând perspectiva fiecărui personaj în parte), la fel și drumurile pe care l-a ales fiecare, însă suferința este punctul lor comun, un fapt cu care se descurcă cum se pricep ei mai bine și pe care fiecare îl acceptă în funcție de limita suportabilității lui.

Albie, care în copilărie dădea foc la pajiști și se droga, s-a așezat la casa lui; Holly și-a găsit relativa liniște într-un centru budist din Elveția; Franny, deși are în grijă doi copii, nu va deveni niciodată mamă; Jeanette și-a întemeiat o familie dar cu toate astea nu simte că este un om bun; Caroline, acum avocată, e îndârjită ca atunci când era mică.

Trecutul pentru ei înseamnă, nu doar despărțirea de unul dintre părinți și de pricopsirea cu frați vitregi, ci și moartea unuia dintre ei. Cal, cel mai mare dintre frați, piere din cauza alergiei provocate de mușcătura unei albine iar faptul că aproape toți frații erau cu el atunci când s-a întâmplat nenorocirea îi va face pe aceștia să poarte toată viață vina dispariței lui Cal.

Ann Patchett se pricepe de minune să strecoare în narațiune detaliile dramatice

Joc stupid

Felul în care Patchett dă consistență dramei, modul în care pregătește dezvăluirea acestui adevăr dureros se petrece exact ca într-un roman detectivist. Doar că aici nu este vorba despre o crimă, ci despre un joc stupid de copii din cauza căruia un altul moare (pastilele antialergice pe care Cal le avea de obicei în buzunar au fost luate de surorile lui și administrate lui Albie cu scopul de a-l adormi). Este interesant să urmărești așadar cum s-au raportat copiii la acest fapt, cum l-au procesat ei în timp, cum l-au ținut secret și cum i-au rezistat în momentul dezvăluirii. Căci faptele petrecute atunci, demult, într-o vară caniculară, reînvie în paginile unui roman numit chiar ”Comuniune”, pe care unul din iubiții lui Franny îl scrie pe baza mărturisirilor ei.

Ca și Arundhati Roy în ”Dumneazeul lucrurilor mărunte”, Patchett regizează moartea unui copil transformând-o în cheia unei povești răvășitoare, unde pericolul stă ascuns în cele mai inofensive lucruri. Scriitoarea se încumetă astfel să dezvolte un subiect delicat, cu multe fațete, în care unii vor găsi poate un vinovat (în copii, în părinți?) iar alții vor pune totul pe seama sorții. Rămâi fascinat de frumusețea cu care Ann Patchett pune în pagină drama unei familii, dar și frământat de o întrebare cât se poate de pertinentă: ce se putea face pentru a evita o astfel de tragedie?

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns