Recenzii

„Casa Olandeză“ de Ann Patchett – Durerea care ucide

22 martie 2021 de  Oana Borviz   •  

În cel mai nou roman al său, americanca Ann Patchett țese povestea unei familii destrămate, aducând în prim plan emoții cât se poate de reale precum frustrarea, furia, empatia și prietenia.

Titlu  •  Casa Olandeză
Autor  •  Ann Patchett

Gen  •  Roman

Numãr pagini  •  352

Anul publicãrii  •  2021
Publicat de  •  Humanitas Fiction

Deși a scris vreo opt romane până acum, nu pot compara „Casa Olandeză“ decât cu „Comuniune“, singura carte de Ann Patchett pe care am citit-o până la aceasta.

Ca și aceea, „Casa Olandeză“ (apărută de curând la Humanitas Fiction) este despre familii destrămate, despre divorțuri și părinți vitregi, despre tristețea iremediabilă a copiilor rămași fără un părinte și despre adulții defecți care ajung să fie chiar ei. Ca și aceea, „Casa Olandeză“ urmărește personajele în diferite etape ale vieții, dezvăluie treptat efectele traumei, construiește legături indestructibile între frați.

„Comuniune“ este, așa cum mărturisea chiar Patchett la un moment dat, cel mai autobiografic dintre romanele ei dar, dacă îți arunci o privire în biografia scriitoarei, nu ai cum să nu recunoști detalii din viața ei și în „Casa Olandeză“: divorțul părinților, conviețuirea alături de frați vitregi, suferința imensă pe care au simțit-o copiii după destrămarea familiei.

Pe când erau doar niște puști

Maeve și Danny sunt protagoniștii romanului, doi frați crescuți de tată și de două menajere într-o casă impunătoare din Elkins Park (Pennsylvania), cunoscută de toată lumea cu numele de Casa Olandeză. Așa cum ni se explică de la bun început, numele acestei construcții spectaculoase în stil neoclasic nu are nici o legătură cu arhitectura olandeză, ci cu oamenii care locuiau în ea, niște olandezi cu „nume imposibil de pronunțat“. 

În spațiul acesta impunător, cu tablouri și ceramică de Delft, cu tavane ca la Versailles, s-au mutat, după moartea olandezilor, părinții lui Maeve și Danny: un agent imobiliar proaspăt îmbogățit și o femeie aflată mereu în slujba nevoiașilor. Mariajul nu ține mult, mama micuților părăsindu-și căminul pentru a merge în India să îngrijească copii săraci. Tatăl se recăsătorește, astfel încât Maeve și Danny se aleg cu o mamă vitregă și cu două surori mai mici. 

Patchett imaginează povestea devenirii celor doi frații, de la niște copii frumoși, inteligenți și vulnerabili (mai ales Maeve, care fiind mai mare cu aproape 10 ani decât Danny, conștientizează mai bine ruptura de mamă) la adulții neîmpliniți, frustrați dar uniți pentru totdeauna de iubirea pe care și-au dăruit-o reciproc încă de când erau doar niște puști.

Cea mai percutantă imagine

Deși povestitorul este Danny, miezul romanului este Maeve, sora bolnavă (a devenit diabetică imediat după plecarea mamei), mereu protectoare, întotdeauna puternică, cea care a suferit o adevărată traumă la plecarea mamei, cea care a fost în permanență lângă frățiorul ei, așa cum nimeni nu a făcut-o. Ea e aici simbolul oricărui copil traumatizat, care nu înțelege de ce mama a plecat de acasă, de ce o altă femeie i-a luat locul, de ce surorile vitrege trebuie să-i ia camera, de ce casa părinților ei nu poate fi și a ei. 

Când a ieșit Maeve din spital, lucrurile s-au agravat. Logica ne spunea că absența mamei a îmbolnăvit-o și tot logica ne conducea la concluzia că orice discuție în plus despre mama o poate ucide. 

Chiar și portretul ei pictat, înfățișând-o la 10 ani, cu părul negru, lucios, cu haină roșie, cu un fundal de trandafiri roz și rândunele, este cea mai percutantă imagine din toată Casa Olandeză și din tot romanul, aceasta stând mărturie pentru intensitatea durerii unui copil pe care plecarea mamei îl poate ucide.

În ciuda rămășițelor de informație științifică ce stăruiau încă în memoria mea, ajunsesem să cred povestea pe care ne-a spus-o tata când eram copii: Maeve s-a îmbolnăvit pentru că ne-a părăsit mama, iar dacă cumva mama s-ar întoarce vreodată, Maeve ar muri. Chiar și părerile cele mai inepte capătă rezonanță odată ce se adeveresc.

Carte pe laptop deschis

Ziua aceea din copilărie

Casa Olandeză este un loc al tristeții, cei dinainte au fost nefericiți în ea, cei de-acum la fel. Adulții care trăiesc în acest loc sunt incapabili să comunice afectiv (mama, tata, mama vitregă), iau decizii stupide, ei fiind cauza principală a nefericirii copiiilor lor. 

Copiii, în schimb, deși devin și ei niște adulți extrem de vulnerabili emoțional, se agață unii de alții (frați naturali și vitregi), ajungând să construiască legături profunde, care se dovedesc a fi adevărate surse de fericire. 

Patchett scrie atât de frumos despre durere și despre greșeli iremediabile, despre cum trec prin viață copiii traumatizați, învățând, practicând meserii nobile (Maeve lucrează în cadrul unei organizații caritabile importante, Danny studiază medicina), făcându-și prieteni, călătorind, dar întorcându-se iar și iar la momentul și locul în care au simțit că se răstoarnă cerul peste ei. Ziua aceea din copilărie. Casa Olandeză.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

2 Comments

Lasă un răspuns