Recenzii

Atunci când lucrurile mici distrug destine

17 aprilie 2020 de  Oana Borviz   •  

Fragment audio din cartea Atunci când lucrurile mici distrug destine.

Arundhati Roy imaginează aici o sfâșietoare poveste de familie al cărei destin este pecetluit de lucruri aparent nesemnificative. Să citești acest roman este ca și cum ai descoperi o parte nevăzută a lumii.

Titlu  •  Dumnezeul lucrurilor mārunte
Autor  •  Arundhati Roy

Gen  •  Roman

Numãr pagini  •  325

Anul publicãrii  •  2018
Publicat de  •  Humanitas

Dumnezeul lucrurilor mărunte” este una din acele cărți speciale care vorbesc despre o parte abia ghicită a vieții, despre fragilitatea relațiilor dintre oameni, despre cruzimea inimaginabilă a unor suflete.
Scrisă cu o finețe de dantelar, cartea a fost premiată cu Man Booker Prize în 1997 –Arundhati Roy devenind astfel prima scriitoare de origine indiană recompensată cu acest premiu -, iar acum vede lumina tiparului și în limba română (grație editurii Humanitas).

Suflete mici

Ayemenem-ul anilor 1960. O familie din clasa de mijloc își trăiește povestea amară, în care protagoniști sunt mama și gemenii ei, bunica, mătușa și unchiul. Ammu este o femeie frumoasă, senzitivă care-și crește singură copii (Estha și Rahel) în casa părintească. Aici se află și Baby Kochamma, mătușa despotică a gemenilor; Mammachi, bunica lor cu răni ascunse; Chacko, unchiul pedepsit de soartă. În acest cadru familial se petrec două lucruri care vor destrăma pe veci familia, lăsându-l pe fiecare să plutească pe ape reci și întunecate. Pe de-o parte, Ammu, care divorțase de un soț bețiv și brutal, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Velutha, un tânăr inferior ei ca rang social, ceea ce le aduce amândurora moartea. Pe de altă parte, gemenii, într-unul din jocurile lor copilărești ajung să provoace moartea unei verișoare venite de la Londra pentru a petrece cu ei.

Evenimentele mărunte, lucrurile obișnuite, sfărâmate și reconstituite. Îmbibate cu semnificații noi. Ele devin deodată oasele albite ale unei povești

scrie Arundhati Roy subliniind forța copleșitoare a acelor lucruri aparent lipsite de importanță care separă destine și ucig suflete.

Pentru “Dumnezeul lucrurilor mărunte, Arundhati Roy a primit, în 1997, premiul Booker

Destine frânte

Arundhati Roy își construieșe povestea pe două planuri, cel al trecutului (când gemenii sunt copii) și cel al prezentului (când Estha și Rahel sunt doi adulți disfuncționali purtând în ei rănile copilăriei). O face inteligent, cu logică de arhitect (scriitoarea are la bază studii de arhitectură), strecurându-se aproape insesizabil în cele două lumi pentru a ni le aduce apoi în față ca pe niște dansuri triste, sonore.
Dincolo de povestea în sine care e tulburătoare, dincolo de structura textului ce dezvăluie pe neașteptate momentele cheie (precum cel în care gemenii sunt separați de propria mătușă sau cel al pieirii, în ape învolburate, a micuței Sophie Mol), cartea te absoarbe prin scriitura sa. Felul în care înlănțuie Roy cuvintele pentru a suprinde stări și sentimente, pentru a construi portrete sau pentru a descrie peisaje și situații social-politice este tulburător. Ea scrie cu delicatețe atât despre fragilitate cât și despre cruzime, despre iubiri adânci dar și despre uri fără margini.

“Dumnezeul lucrurilor mărunte” este primul roman scris de Arundhati Roy

Muchii, margini, frontiere

”Dumnezeul lucrurilor mărunte” devine astfel una dintre acele cărți ale căror cuvinte se cuibăresc adânc în mintea și inima ta obligându-te să te gândești la ceea ce este semnificativ în viață. Deși centrul poveștii îl ocupă gemenii și iubirea lor de neînlocuit, Roy scrie mai mult despre atmosferă și context, despre gesturi și cuvinte care au răsturant lumile celor doi, despre firea și istoria acelor oameni care le-a dictat destinul. În fine, despre lucrurile mărunte. Acelea care camuflează lucruile mari, importante, pe care nu le poți rosti. Acelea spre care te întorci atunci când nu mai poți păși înainte. Despre ele scrie Arundhati Roy în ”Dumnezeul lucrurilor mărunte” și despre sufletele care n-au știut ce să facă cu ele pentru a trece de ”muchii”, ”margini”, ”frontiere”, ”țărmuri” și ”limite”.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns