Recenzii

”A râs și tata” de Remus Boldea

17 iunie 2022 de  Oana Borviz   •  

Un volum mic de povestiri pe care-l citești dintr-o suflare. O carte despre tinerețe. Spusă din perspectivă masculină. O carte caldă și tăioasă în același timp. Un volum fresh care-ți amintește de bețiile dulci, de primele iubiri. ”A râs și tata” este volumul de debut al lui Remus Boldea (absolvent de filosofie și de cursuri de creative writing cu Florin Iaru și Marius Chivu) și una din cele mai bine vândute cărți la ediția din acest an a Bookfest-ului. Am citit-o dintr-un foc și am rămas cu un gust fain, de cocktail cu gheață băut pe o plajă sălbatică sub soarele unei după-amiezi de vară.

Titlu  •  A râs și tata
Autor  •  Remus Boldea

Gen  •  Proză scurtă

Numãr pagini  •  160

Anul publicãrii  •  2022
Publicat de  •  Editura Trei

Ce mi-a plăcut:

Temele 

Remus Boldea scrie, în mare parte, despre ce înseamnă să fii băiat, despre crizele adolescentine, curiozitățile, gafele, teribilismul pe care le încearcă mai toți în anii de liceu (începând cu cărțile și filmele cool și până la prieteniile bizare, fumatul și sexul), dar și despre primii ani de maturitate. În prozele lui se încheagă un portret de băiat care își caută drumul, care vrea să se descopere, să se împrietenească cu eul lui cel mai profund. Căutarea asta pare un fel de miștocăreală, dar în esență e nevoia disperată a unui puști de a afla cine e el cu adevărat (”Mi se pare că n-am nici un talent. La școală sunt mediocru. Nici la Dota nu excelez, iar la fotbal nici nu mai vorbesc….Citesc cu speranța că voi fi altfel. Doar că de multe ori mi-e teamă că nu înțeleg ce citesc”). 

Remus scrie și despre oameni de la țară, despre bătrâni care își comandă coșciuge încă din timpul vieții (”Măsurători”) sau care au ca ultimă dorință aceea de a fi înmormântați goi (”Fructe și cenușă”). Scrie și despre scriitori care se închid cu lunile în casă pentru a nu rata întâlnirea cu inspirația (”Faza aia din Seinfeld”).

Rana, durerea, anxietate, moartea, sexul sunt peste tot în proza lui Remus. Tinerii mor din diverse cauze (sinucidere, leucemie, etc), băieții cară pe umeri cosciugele prietenilor, copiii cresc cu traume pe care, cel mai adesea, le primesc cadou de la familie (”Nu vreau să mă axez doar pe partea negativă a lucrurilor, dar nu pot să nu-mi amintesc că ai mei, de fapt, nu prea mă plăceau. Cred că aveam ceva pe față, pentru că maică-mea mă trosnea constant, iar tușica a zis constant de mai multe ori că fața mea cere pumni”).

Scenele de sex

Știți și voi că nu e lucru ușor să descrii astfel de scene într-un text literar, riscul de a cădea în penibil este cât casa. Dar Remus reușește să facă asta fără să cadă în derizoriu, scenele erotice sunt vii, nu au nimic artificial în ele. 

Finalurile

Sunt neașteptate, ceea ce eu iubesc cel mai mult la o proză scurtă. Nu explică, nu dau mură-n gură. Sunt istețe. Unele amuzante. Cele mai multe, un fel de extensie a titlurilor textelor. Toate te fac să te gândești la ceea ce tocmai ai citit. Să cauți substraturi. Să faci conexiuni. Acesta este un alt aspect care mi-a plăcut la volumul ăsta: că prozele comunică între ele, că acele conexiuni de care vorbesc sunt de găsit nu doar în textele înseși, ci și între ele. Conexiunile astea, care se crează cu ajutorul unor teme și personaje comune, fac volumul mai unitar, mai compact.  

Umorul

Nu e nici unul difuz, nici unul strident. E un umor bine dozat, suficient cât să anime textul, să-i dea mai multă viață, mai multă consistență. Cred că alături de teme și personaje comune, umorul este liantul perfect dintre prozele lui Remus. 

Ce nu mi-a plăcut:

Cuvintele și expresiile vulgare

Textele lui sunt o îmbinare interesantă de realism dur cu tandrețe poetică care dau o energie frumoasă prozei. Faptul că le tatuează cu genul ăsta de cuvinte (p..a, f…t, etc) nu face decât să le supraîncarce și să le scadă din intensitate.

Era o vreme când apreciam tipul ăsta de limbaj, când vedeam în el nonconformism, îndrăzneală, stil, atitudine, dar sunt deja ani buni de când caut altceva la o carte. Ceea ce, făcând abstracție de cuvintele și expresiile vulgare, am găsit și în volumul lui Remus Boldea.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns