An American Pickle: Viață la murat

3 septembrie 2020 de Oana Borviz  Oana Borviz    

”Cine e ăsta, tatăl tău? Nu, e David Bowie. Dar asta cine e, mama ta? Nu, tot David Bowie”. Așa sună o parte din dialogul absurd și comic dintre un săpător evreu de pe la 1900 (ajuns în contemporaneitate după ce a stat conservat timp de 100 de ani) și strănepotul lui, un hipster din Brooklyn-ul zilelor noastre, din filmul în ”An American Pickle”.

Pe primul în cheamă Herschel Greenbaum, pe cel de-al doilea, Ben Greenbaum și amândoi sunt interpretați de Seth Rogen în debutul regizoral al lui Brandon Trost (care a colaborat la realizarea filmului ”The Disaster Artist”). 

Filmul este o comedie satirică adaptată după nuvela ”Sell Out”, a lui Simon Rich (umorist și scenarist Pixar) care pornește de la premisa că un bărbat rămâne, printr-un accident bizar, conservat în saramură pentru a construi o poveste originală despre tradiție, absurditatea zilelor noastre și imigranți.

Herschel și Ben ajung să se cunoască, să interacționeze și să se interconecteze după ce doi puști aflați în căutarea dronei lor dau peste saramura care l-a păstrat viu pe Herschel. 

Filmul pune astfel față în față doi bărbați din generații diferite, cu dorințe și moduri de înțelegere a lumii distincte, care descoperă în cele din urmă că au în comun dragostea față de familie și tradiție, visul american, respectul față de muncă. 

Săpător versus hipster

Amândoi au visuri: Herschel (care poartă vestă, pardesiu, șapcă și barbă patriarhală) visează ca într-o zi să fie destul de bogat încât să-și poată permite propria piatră de mormânt; Ben (îmbrăcat mereu ca un hipster, cu pantaloni și tricouri largi) visează să se îmbogățească de pe urma propriei invenții, o aplicație care evaluează și clasează corporațiile pe baza calității produselor lor. 

La început, diferențele îi despart și chiar îi învrăjbesc în încercarea lor nebunească de a dovedi că unul e mai bun decât celălalt: Herschel se încăpățânează să supraviețuiască vânzând murături făcute de el din castraveți găsiți la gunoi; Ben își caută cu disperare un investitor care să-i finanțeze proiectul.

Dar apoi, realizează amândoi câte asemănări există între ei: încercarea de a înțelege ce înseamnă o viață mai bună, nevoia acută de libertate, reconectarea la viață prin credință, nevoia de a-și plânge morții (Herschel o plânge pe Sara, frumoasa lui soție, cu care a emigrat din Polonia în America pe la 1919; Ben îi plânge pe părinții lui care au pierit într-un accident de mașină). 

Și în tot acest drum spre reconciliere ni se livrează comentarii despre hipsteri și celebrități din social media, despre politicieni și promotori culturali, despre forța credinței și a iubirii, despre viața modernă din America și forța de muncă a imigranților.

Perspectivă simplă

Farmecul filmului i se datorează, de departe, lui Seth Rogen care reușește cu acest rol dublu o performanță nemaipomenită (în fond, cea mai bună de la debutul în science fiction-ul psihologic „Donnie Darko“și până la comedii de genul „Superbad“ și „Virgin la 40 de ani“).

Rogen demonstrează astfel că resursele lui actoricești sunt inepuizabile și că poate fi irezistibil într-o ipostază mai blândă și introspectivă, precum cea din film. Contrastul pe care reușește să-l creeze între strămoșul dur și pios și descendentul său sensibil și laic este absolut delicios.

Țăranul din lumea veche – marele străbunic al subconștientului evreiesc american – și hipsterul din lumea nouă – bărbatul care nu a mai fost de ani buni la sinagogă, ignorând originile sale evreiești – reprezintă dialogul dintre trecut și prezent (cu atât mai dramatic cu cât este rostit de unul și același actor); un dialog ce explorează arhetipuri, moșteniri culturale, sentimente contradictorii.

Și care ne face să ne gândim un pic la ce ar putea învăța generația noastră din perspectiva simplă asupra vieții a unui săpător de secol al XIX-lea.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *