„Lupin“, o nouă serie Netflix care a devenit fenomen

27 ianuarie 2021 de  Oana Borviz    

După ce m-am încărcat bine de tot cu „Gambitul damei“, am trecut la „Monarca“, dar energia bună de care se pare că aveam nevoie am găsit-o într-un alt serial Netflix: „Lupin“.

„Lupin“ este o comedie franțuzească delicioasă despre un hoț gentilom pe nume Assane Diop (interpretat cu multă empatie de Omar Sy) care-și plănuiește furturile, evadările, răzbunările după modelul lui Arsène Lupin, hoțul gentleman din povestirile lui Maurice Leblanc.

Assane este un emigrant senegalez care și-a pierdut tatăl (Babakar) în copilărie și care e hotărât acum să-l găsească pe adevăratul vinovat al morții lui. În joc sunt un colier purtat pe vremuri de regina Marie Antoinette, o familie extrem de bogată, niște polițiști care încearcă să-i dea de cap problemei, un fiu adolescent, o fostă soție, ba chiar și o jurnalistă băgăcioasă.

Toate aceste personaje, felul în care sunt puse în ecuație, narațiunea fracturată, care ni-l arată pe Assane, ba în prezent, ba în trecut, ritmul poveștii care curge frumos dau acea energie bună care se regăsește în orice film reușit. 

George Kay și François Uzan, creatorii show-ului, fac o treabă impresionantă interconectând povești din trecut (cu un puști suferind, studiind la o școală bună, îndrăgostindu-se) cu povești din prezent (cu un adult fermecător care-i fură pe bogătași, se deghizează spectaculos și își face timp și pentru fiul său).

Apărător al adevărului

Assane are stil. E un hoț nemaipomenit de abil care, în ciuda înălțimii impunătoare, se poate strecura oriunde, fără ca cineva să-l observe. Este un anonim printre anonimi, cu toate că nu pare bărbatul care să aibă nevoie de anonimat – e devastator de frumos, e sigur pe sine, e calculat – dar, cumva, prin acest aspect, filmul ambalează cât se poate de discret problema discriminării rasiale. Oricât de bun ar fi în aparență, acest senegalez rămâne un minoritar într-o țară majoritar albă. De aceea, îi și ies planurile atât de bine, pentru că profită de modul în care sunt tratați de multe ori imigranții, ca niște anonimi, și din anonimatul lui cald acționează cum nu se poate mai bine.

Deși folosește pârghiile imoralității, Assane Diop este un apărător al adevărului. Assane este reprezentantul celor discriminați, al celor săraci și lipsiți de apărare; este un emigrant subestimat, subevaluat și umilit care, profitând de acest aspect, se insinuează în lumea celor bogați și puternici, jefuind-i și dând din averile lor celor aflați în nevoie.

Dependența lui Assane de deghizări amintește de „Sherlock Holmes“. Stilul lui de luptă dur amintește de „Luther“. Iscusința cu care momește amintește de „Inside Man“. Dar, spre deosebire de protagoniștii acelor filme care, fie vorba între noi, sunt un pic cam cinici, Assane e cald și empatic.

Moștenire culturală

Evident, în mare parte este și meritul lui Sy (pe care-l știți din blockbuster-urile hollywoodiene „X-Men: Days of Future Past“, „Jurassic World“, „Transformers: The Last Knight“), un actor cu un magnetism incredibil, capabil de interpretări nuanțate, care face din Assane un personaj de o blândețe și o modestie speciale. Hoțul lui este unul de o umanitate surprinzătoare, e un fel de Robin Hood modern care se străduiește să se comporte cu onoare și clasă și care pune mare preț pe moștenirea culturală și familială (altfel nu ar fi făcut din cartea cu Arsène Lupin, primită de la tatăl lui, propria biblie).

Acest gentleman, ce amintește de Sherlock Holmes, este principala atracție a filmului care a devenit cel mai urmărit show de pe Netflix din a doua săptămână de la lansare, atingând o cifră record de 70 de milioane de vizualizări la nivel mondial (așa că, dacă nu mă înșel, a depășit recordul înregistrat de „Gambitul Damei“).

Fiecare episod din prima serie (urmează și a doua) are umor, mister, suspans, întorsături de situații, erotism. Are o căldură specială. Are o lumină aparte.

Nu degeaba „Lupin“ a fost numit „primul mare show de televiziune din 2021“ (rogerebert.com).

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *