De ce este „Gambitul damei“ cel mai vizionat serial de pe Netflix

9 decembrie 2020 de  Oana Borviz    

„Gambitul damei“ („The Queen’s Gambit“) a fost urmărit de 62 de milioane de utilizatori în primele patru săptămâni de la lansarea din luna octombrie, ceea ce l-a trimis direct în vârful listei cu cele mai vizionate miniserii de pe Netflix. M-am întrebat și eu, ca mulți alții, ce anume a făcut ca acest serial să depășească toate așteptările și să înregistreze un astfel de record. Sunt mai mulți factori care au contribuit la acest succes, dar eu am trecut în revistă doar câțiva.

Șahul

Filmul, adaptat după romanul din 1983, „The Queen’s Gambit“, al americanului Walter Tevis, este povestea unei orfane pe nume Beth Harmon care învață să joace șah cu portarul orfelinatului devenind curând o senzație în lumea șahului american și mondial. Pornind de aici, prima atracție a serialului este șahul, acest joc al minții care te poate fermeca, chiar și dacă nu cunoști nici măcar o singură regulă.

Toate cele șapte episoade ale seriei conțin o sumedenie de scene cu oameni jucând șah, cu mutări rapide sau îndelung calculate, cu gesturi studiate și priviri inteligente – toate acestea fascinându-te fără să înțelegi exact de ce și făcându-te să-ți dorești să aflii cum se joacă șah la nivel înalt, cum se fac mutările perfecte pe tabla de joc, cum se anticipează mișcările rivalului. 

Este liniștitor și intrigant deopotrivă să urmărești niște jucători supradodați duelându-se în cel mai nobil mod cu putință, calculând toate posibilitățile, afișând un calm de invidiat.

Luptele de pe tabla de șah sunt intense și captivante, dar extrem de credibile (e firesc, dacă te gândești că au fost concepute de antrenorul de șah Bruce Pandolfini și Garry Kasparaov, probabil cel mai cunoscut jucător de șah din lume). Piesele sunt săltate și așezate iar și iar de mâini elegante ca un dans în care ai vrea să te prinzi și tu, măcar pentru câteva secunde.

Vulnerabilitatea feminină

Beth Harmon este o puștoaică care trăiește o traumă serioasă după ce mama îi moare într-un accident de mașină iar ea ajunge în grija statului. Descoperă șahul și devine conștientă de abilitățile sale extraoridare (joacă ca nimeni altul, învingându-i, rând pe rând, pe toți marii campioni ai lumii), dar asta nu o scutește de suferință. Și pentru că suferă, ajunge ușor la dependența de calmante (care îi și aduce niște viziuni interesante vizavi de jocul de șah) și, mai târziu, de alcool. 

În ciuda talentului său enorm, fata este extrem de vulnerabilă, pradă a traumelor din copilărie, a propriilor slăbiciuni și frici, iar asta este clar un alt aspect care sensibilizează audiența.

Să nu uităm, apoi, că totul se petrece în anii ’50 – ’60, când femeile nu erau nicidecum favorizate în afara ariei lor domestice, deci într-o lume în care nici nu îndrăzneai să visezi ca o femeie să-și dorească mai mult decât un soț și copii. 

Beth ia tot ce se poate, culmea, dintr-o lume dominată de bărbați, devenind cel mai bun dintre cei mai buni jucători de șah din lume. Beth întruchipează, așadar, visul oricărui om de pe Pământ, îndrăzneala, dorința, curajul și promisiunea că poți face orice cu mintea ta.

Anya Taylor-Joy

Pentru mine, Anya Taylor-Joy a fost o descoperire frumoasă. Nu o văzuzem în horrorul „Vrăjitoarea, o poveste din folclor”, deci nu știam cum joacă. Dar, după ce am văzut „Gambitul damei” am știut că fără ea, acest serial nu ar mai fi fost ceea ce e acum. E perfectă. Felul în care privește, felul în care vorbește, felul în care se concentrează, bea, mănâncă sau își poartă hainele. Felul în care face trecerea de la adolescenta timidă la tânăra care are toată lumea la picioare. Felul în care știe să fie și tandră și rece. Felul în care depășește, cu calm și introspecție, fiecare obstacol. Ea este cu adevărat centrul filmului. 

Moda vestimentară și muzica

Aparițiile lui Beth sunt, aproape fără excepție, răvășitoare, în ceea ce privește stilul vestimentar. Rochii evazate, fuste în modele jucăușe, paltoane șic, pantofi și ochelari de soare redând stilul vintage al acelor ani i-au înnebunit pe fanii de pretutindeni care au început să comande haine asemănătoare celor purtate de Taylor-Joy în film.

Platforma globală de modă Stylight a analizat solicitările lansate de consumatori pe site-ul său și a ajuns la concluzia că numărul de clicuri de pe site a crescut cu 383% după lansarea din octombrie a serialului în comparație cu luna precedentă, în timp ce comenzile pentru paltoanele de lână albă (ca cel purtat de Beth), fuste și rochii în stil vintage, au crescut de asemenea surprinzător.

Dar „Gambitul damei” nu este splendid doar la capitolul modă, ci și la cel muzical. Soundtrack-ul filmului nu este unul generos, dar este foarte bine ales și capabil să genereze senzații intense. De la emoționantele compoziții ale lui Carlos Rafael Rivera, și până la sunetele nervoase ale unor The Monkees, The Kinks și Martha and the Vandellas, soundtrack-ul face din film un loc în care nevoia de a asculta muzică este viscerală. 

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *