Recenzii

„Vis febril”, de Samanta Schweblin (editura Litera): binele pe care nu l-ai putut face

24 septembrie 2020 de  Oana Borviz   •  

Sincer, nu prea am citit până acum cărți despre paranormal și realități paralele iar asta pentru că m-am simțit mai în largul meu vizionând filme decât citind cărți pe tema asta. Dar „Vis febril”, de Samanta Schweblin (o autoare argentiniană contemporană despre care se vorbește mult), mi-a creat exact starea aceea pe care o am atunci când văd, spre exemplu, un film de David Lynch. Scriitura ei nu este deloc pe gustul meu dar felul în care și-a gândit romanul ăsta mic și concentrat m-a dat gata. De la primul rând și până la ultimul, dozează incredibil de bine suspansul pregătindu-te pentru tot ce e mai rău.

Titlu  •  Vis febril
Autor  •  Samanta Schweblin

Gen  •  Horror

Numãr pagini  •  124

Anul publicãrii  •  2019
Publicat de  •  Litera

Amanda și David

O mamă tânără pe nume Amanda și un băiețel David sunt personajele principale ale cărții. Despre povestea lor ciudată și terifiantă aflăm din dialogul pe care aceștia îl poartă pe un pat de dispensar sătesc. Amanda este pe moarte iar băiețelul o îndeamnă să-i povestească tot ce i s-a întâmplat în ultimele zile. Așa înțelegem că femeia venise din Buenos Aires (unde își lăsase soțul) la țară pentru a petrece vacanța cu fetița ei, Nina. 

Aici o cunoaște pe Carla, mama lui David, cu care se împrietenește și care-i destăinuie povestea băiețelului. Un copil normal, până nu demult, David devenise un fel de ființă paranormală care se comporta și vorbea ciudat, vedea și auzea lucruri inaccesibile celorlalți. 

Ambiguitățile privind transformarea băiatului și iminenta moarte a Amandei nu dispar până la sfârșitul romanului, dar Schweblin ne oferă destule indicii care să ne conducă la propriile noastre concluzii. 

Într-un mod gradual și bine camuflat, aceasta sugerează că băiatul s-ar fi îmbolnăvit în urma unei intoxicații grave provocate de ceva ce ar fi mâncat (la fel cum pare a se fi întâmplat și cu Amanda). Ceea ce ne spune cu exactitate însă este că băiatul, aflat la un pas de moarte, a fost dus de mama lui la vraciul satului (femeia de la casa verde) unde micuțul este supus unui tratament șocant: prin tot felul de incantații, o parte din sufletul lui este transferat în corpul altui copil (nu se știe care), rezultatul fiind un David care nu seamănă deloc cu cel dinainte.

Linie de protejare

Acest băiat devine însoțitorul Amandei spre moarte, el stându-i la căpătâi în ultimele clipe de viață, încercând să afle împreună cu ea ce anume i-a adus pe amândoi aici. Indiciile care duc la o posibilă cauză comună sunt multe dar toate sunt atât de bune încât nu ști pe care s-o alegi. Apa râului din care au băut, amestecuri din plante din care ar fi gustat? 

Locul în care are loc acțiunea este un sat argentinian unde cresc lanuri întregi de soia, unde se prepară mate – băutură stimulantă, rezultată din infuzarea frunzelor uscate de yerba mate – și de unde pleacă spre comercializare o serie de plante și produse. În legătură cu acest aspect, nu cred că te înșeli dacă simți că autoarea încearcă să te conducă pe o posibilă pistă privind culturile modificate genetic și efectul devastator pe care-l pot avea acestea asupra omului.

Superstițiile sunt la ele acasă în acest colț de lume iar Samanta Schweblin le scoate la iveală prin tot felul de temeri și presimțiri verbalizate de personaje. „Pentru că mai devreme sau mai târziu se va întâmpa ceva îngrozitor”, spune la un moment dat Amanda dând glas unei spaime atemporale, pe care a simțit-o și mama ei și bunica ei și toate femeile de dinaintea lor. Scriitoarea folosește aici conceptul de „linie de protejare” (care este de altfel și titlul original al cărții, „Distancia de rescate”, în spaniolă), prin care redă groaza mamei de a nu-și pierde din vizor copilul. O grijă exagerată, căci așa cum ne-o demonstrează tot ea evocând momentul intoxicării lui David, totul s-a întâmplat în timp ce mama era la doar câțiva metri de el.

Impact tribal

„Vis febril” este, din acest punct de vedere, un roman cu impact teribil, în primul rând asupra părinților, demonstrând cât de vulnerabil și lipsit de apărare este, până la urmă, un copil, oricâtă protecție i-ai oferi. Iar David nu este singurul copil din carte căruia i s-a întâmplat ceva rău, Schweblin făcând din satul acela un loc în care puțini copii se nasc normali: ”Sunt copii stranii…Copii cu malformații. Nu au gene, nici sprâncene, pielea le e roșie, foarte roșie, și acoperită cu scuame”.

Tații sunt aproape absenți în carte, deși din când în când femeile vorbesc despre ei iar la final tatăl lui David și tatăl Ninei, venit în sat să afle ce s-a întâmplat, se confruntă. În această confruntare ai putea găsi o altă cheie de interpretare care să ducă la rezolvarea „cazului”, însă ambiguitatea planează și la sfârșitul cărții întocmai ca la început. 

Continui, multă vreme după ce ai terminat cartea, să cauți posibile rezolvări și, oricare ar fi răspunsul pe care-l găsești, constați că e unul răscolitor. Atunci, știi că, oricât de mult ți-a plăcut cartea asta, nu o vei putea recomanda niciodată unei mame.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns