Cărți pe care să le faci cadou de Crăciun copiilor

1 decembrie 2020 de  Oana Borviz    

Poate că cei mici nu se bucură pentru o carte așa cum se bucură pentru o jucărie, însă darul ăsta se transformă aproape întotdeauna într-o amintire specială și, uneori, într-un început de drum frumos. Așa că, dacă v-ați gândit să mai așezați ceva lângă piesele Lego sau lângă păpușa Enchantimals, poate vă inspiră lista de mai jos.

Este o listă pur subiectivă, cu cărți pe care le citesc seara copiilor mei sau pe care mi-aș dori să le am în bibliotecă. Și, apropo, nu sunt toate cu tematica Crăciunului, ci și altfel de titluri ce ar putea fi de folos oricărui copil.

Iar dacă vă e teamă că micuțul căruia vreți să-i dăruiți cartea nici măcar nu o va deschide, stați liniștiți! Se vor găsi, cu siguranță, alte mâini, mici sau mari, care să-i descopere frumusețea!

Editura Humanitas Junior

Cea mai frumoasă zi/noapte

de Liana Alexandru

Povestea Lianei Alexandru (autoarea cărții „Băiatul care nu credea în Moș Crăciun“), îmbină inteligent două subiecte mari: sărbătoarea Crăciunului, pe care toți oamenii vor s-o trăiască în liniște și iubire; singurătatea resimțită de toți acei copii ai căror părinți sunt plecați departe. Moș Crăciun nu vrea să lase însă pe nimeni fără cadouri, așa că face tot posibilul să aducă fericire și pentru o fetiță care nu mai poate de dorul mamei.
Ilustrațiile exuberante ale Danielei Olaru fac povestea și mai frumoasă.

Editura Humanitas Junior

Tue, uriașul de gheață

de Ana Alfianu

O fată singuratică, o insulă fabuloasă, prieteni care te fac să râzi - pe toate le veți găsi în povestea asta emoționantă, imaginată de artista Ana Alfianu (care a scris și ilustrat prima ei carte în 2017, „Val și Cetatea Sufletelor“). E o poveste frumos scrisă, la finalul căreia rămâi cu cel puțin două lucruri învățate: „Primul: frica îţi trece dacă râzi. Al doilea: când ţi-e foarte dor de un prieten, trebuie să te gândești tare, tare la el și poate o să-ţi bată la ușă“, după cum spune scriitoarea Ioana Pârvulescu.

Editura Pandora M

Surpriză de Crăciun pentru Findus

de Sven Nordqvist

La noi, prima dată au fost desenele animate iar apoi cărțile cu Pettson și Findus și, de când le tot citesc copiilor mei, m-am îndrăgostit și eu de motanul ăsta vorbăreț și de bătrânul fermier Pettson. Dacă nu știți încă, această minunată serie de cărți pentru copii a fost creată de un arhitect suedez (Sven Nordqvist), care și-a îndeplinit visul de a scrie și ilustra cărți pentru copii la maturitate. Seria „Pettson și Findus“ este un fenomen pe piața de carte pentru copii, aceasta fiind tradusă în peste 40 de limbi și înregistrând vânzări de peste șase milioane de exemplare.
„Surpriză de Crăciun pentru Findus“ este, cum vă puteți imagina, o poveste cu un plan pus la cale de bătrân pentru pisoiul lui vorbitor, cu multe lucruri amuzante și chestii care merg aiurea:).

Editura Pandora M

Fabule

de Natalie Portman

Nu cred că e lucru puțin să ai în bibliotecă o carte de fabule semnată de o actriță premiată cu Oscar, așa cum e Natalie Portman.
Cartea, apărută în colecția PanDA a editura Pandora M, însumează trei fabule clasice („Iepurele și Țestoasa“, „Cei trei purceluși“ și „Șoricelul de la țară și șoricelul de la oraș“) repovestite într-un mod prietenos și jucăuș de Natalie Portman, care recunoaște că s-a îndrăgostit de cuvinte de când era mică.
Textele sunt frumos ilustrate de Janna Mattia, creatoare de concept și animație de film și ilustrații (jannamattia.com).

Editura Univers

Scrisori din Laponia

de Victoria Pătrașcu

Cei care ați citit cărți pentru copii de Victoria Pătrașcu știți cât sunt de speciale, cu o scriitură aparte și cu lucruri de învățat despre lumea cea mare. Așa este și această poveste de Crăciun „despre puterea lui împreună, dar și despre cât de important e să avem grijă de copaci, de iarbă, de aer și de noi“, cum o descrie Ioana Chicet-Macoveiciuc.
În centrul poveștii stă Baba Iarna care, din cauza poluării și a topirii ghețarilor, se vede în imposibilitatea de a mai aduce oamenilor zăpada. Dar noroc cu spiriduții Moșului, care au o idee genială….

Editura Univers

Caietul, roman mic pentru fetițele care cresc mari

de Ioana Chicet-Macoveiciuc

„Caietul“ este, cred, cea mai frumoasă carte pentru copii scrisă până acum de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Are multă informație ajutătoare și o sensibilitatea aparte: scriitura e foarte nuanțată și are o suavitate care te face să te întorci mereu la ea.
Miezul poveștii este Mura, o fetiță care se minunează de cum crește și se transformă corpul ei și care ajunge să-și scrie întrebările ce o frământă într-un jurnal secret. Cineva misterios îi răspunde iar răspunsurile - atât de clare și blânde pentru un copil - o fac să înțeleagă mai bine propria devenire și să aibă mai multă încredere în ea.
„Caietul“ ar putea lejer să facă parte din programa școlară, venind în ajutorul tuturor acelor profesori care încearcă să le vorbească copiilor despre emoții, corp, reguli, viitor.
Deși cartea este despre o fetiță, ea poate fi de folos și băiețeilor și oricărui părinte (mamă sau tată) care vrea să discute cu micuțul său lucruri considerate încă tabu.

Editura Signatura

De ce este omătul alb

de Heinz Janisch

Dacă v-ați întrebat vreodată de ce zăpada este albă, ei bine, cartea asta minunată vă va spune povestea albeței sale.
„Cu multă vreme în urmă, omătul era transparent, ca vântul. Așa că a mers la florile de pe pajiște și le-a întrebat dacă i-ar putea da câte puțin din culoarea lor”, așa începe descrierea acestei cărți scrisă de cunoscutul autor austriac Heinz Janisch (cărțile lui pentru copii au fost traduse în peste 25 limbi) și ilustrată de o mare iubitoare a florilor: Silke Leffler.
În ea veți găsi dialoguri scurte pline de tâlc din care cei mici vor învăța despre puterea dăruirii necondiționate.

Editura Polirom

Greta. Povestea ei. Nu ești niciodată prea mic să faci lucruri mari. Biografia neoficială a Gretei Thunberg

de Valentina Camerini

Această biografie neoficială spune povestea Gretei Thunberg, adolescenta suedeză care, la numai 16 ani, a devenit unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale mișcării pentru climă, după ce în 2018 a început prima grevă școlară pentru climă, în fața clădirii parlamentului suedez. Este o carte necesară, din care copiii (dar și adulții) vor învăța că oricine poate face lucruri care să schimbe mentalități și să ajute lumea în care trăim. Exemplul Gretei este cu atât mai emoționant cu cât descoperi că această fetiță - fiica cântăreței suedeze de operă Malena Ernman și a actorului Svante Thunberg - a fost diagnosticată cu sindromul Asperger, tulburare obsesiv-compulsivă și mutism selectiv.
Greta Thunberg a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace și a fost aleasă Persoana Anului 2019 de revista Time.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns