Trupa de jazz care a adus New York-ul la mine

5 august 2022 de  Oana Borviz    

Nu am fost niciodată în New York dar mi-a fost simplu să mi-l imaginez atunci când i-am ascultat pe cei de la Nat Osborn Band, trupă newyorkeză de jazz care a cântat la ediția din acest an a Festivalului de Jazz de la Miercurea Ciuc (Csíki Jazz, 28-31 iulie).

Am ascultat, înainte de concert, o piesă la întâmplare de pe YouTube și, încă de la primul ritm, corpul meu, destul de obosit la ora aceea, a luat-o razna. Cred că era ”Exorcism”, o înregistrare dintr-un live, cu vocea fenomenală a lui Nat care coboară jos de tot și urcă până la înălțimi de falsetto, cu sound eclectic de jazz, indie rock și funk.  

Apoi, sub o ploaie de vară, i-am ascultat live și…bum!… muzica New Yorkului a explodat în zeci de culori în Cetatea Miko. Totul era alert, colorat, neobosit, provocator. Nu vă mai zic că nu era om care să nu-și bâțâie mâinile și picioarele iar un grup de tineri dansa jazz balet printre spectatori.

Nat e get-beget din New York (Brooklyn) și se simte asta. Energia lui seducătoare traduce tot tumultul acelui oraș. Alături de bandul pe care l-a înființat în 2011 și care are o componență de șapte muzicieni, duce această energie în locuri extrem de diferite, de la scene mari de festivaluri până la spații mici underground.

Nat are carismă, are stil, are ceva molipsitor care te face să simți pulsul vieții. Piesele pe care le compune într-o multitudine de stiluri (ca un bucătar care amestecă mirodenii, cum scriu cei de la uncloud, ”un strop de funk aici, o picătură de big band acolo, un strop de reggae” și tot așa) au ritmuri magnetice și o armonie specială pe care, dacă cumva creierul nu o ține minte, corpul cu siguranță o va face. Poți recunoaște câte ceva din Muse, din Beirut și chiar din Bruno Mars dar vei ști în același timp că muzica lui nu seamănă cu nimic, că e unică. 

Mi-a plăcut mult și Luiza Zan, care a cântat cu cei de la Sárik Péter Trio (unul dintre cele mai respectate banduri de jazz din Ungaria) și cu chitaristul Gyárfás István. E prima oară când o ascult live și, sincer, vocea ei amplă mi-a adus aminte de muzica neagră.

Mi-a plăcut și Camille Bertault, o franțuzoaică fresh și sexy, cu o flexibilitate neașteptată în voce și în mișcarea scenică. 

Dar niciunul nu m-a făcut să-mi simt sângele în vene așa cum a făcut-o Nat și band-ul lui. Nu vă mai spun că omul ăsta cântă și la pian, bas electric, chitară acustică, orgă și percuție. Chapeau! 

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.