Noutãți

„Tot înainte“, de Ioana Nicolaie – fragment în avanpremieră

8 martie 2021 de  Oana Borviz   •  

Iată că, după „Cartea Reghinei“ – recompensat anul trecut cu mai multe premii, printre care și Premiul Radio România Cultural -, Ioana Nicolaie publică un nou roman. O continuare a poveștilor din „Pelinul negru“ și „Cartea Reghinei“, „Tot înainte“ o are în centru pe Arsenia, o copilă crescută în comunism, care-și croiește, cum știe ea mai bine – printre iluzii, absurdității, realități dure și lumi fantastice -, drum spre maturitate. Suntem tare nerăbdători să descoperim universul Arseniei, dar până va ieși din tipar cartea (din 23 martie va fi în librării), iată un fragment oferit de prietenii de la Humanitas! Spor la citit!

Sursa: Humanitas

Fragment din romanul „Tot înainte“:

Acum însă, dacă-i opt martie, nu ninge, soarele nu se-mpiedică-n ferestre, ci încălzește clasa noastră mai mereu înghețată. Mamele aplaudă, emoția se prinde ba de cuier, ba de zgomotele de pe culoar, ba de carul cu boi, tabloul nostru de pe perete. Numai de portretul tovarășului nu se prea ține, deși tocmai începe Voichița poezia de Corneliu Vadim Tudor: Este fiica prea iubită/A acestui brav popor/De luceferi stăjuită/Și de steagul Tricolor. Aici intrăm toți, în cor: E Elena Ceaușescu/Suflet nobil și vibrant/Mamă bună, om politic/Și prestigios savant. Și încheie unul dintre codași, de ne și mirăm că nu se poticnește: Înțeleaptă-i este fapta/Năzuind spre viitor/Tot cu cinste stă în dreapta/Marelui Conducător. 

Până aici totul a mers strună, iar asta era cum nu se poate mai bine, că apoi venea careul și-acolo avea să fie cu mult mai important. Premiile concursului din Cutezătorii erau biciclete Pegas, nu multe, de-aia nici nu speram eu la ele, dar mai erau și ce-mi doream eu din tot sufletul, aparate de fotografiat Smena. De ce n-ar ajunge unul și la pionierii de-aici? Poate chiar la mine, că acum, dacă de detașament era Carmina, am ajuns și eu de grupă, alături de Tavi și de Mihaela care tocmai trage aer în piept, i-a venit rândul la poezie. Mama ei, învățătoare, îi face semn să înceapă. Pe basca Mihaelei se poate vedea o frumoasă insignă cu stemă. În picioare poartă pantofi negri de lac, din cei cu baretă, nu ca mine, cizmele astea care, da, m-au scos din iarnă, dar acum au blană gri-murdar, ce nu se poate curăța. Noroc că restul costumului e cum trebuie, fusta plisată mi-a rămas doar puțin mică, dar tot i-am putut prinde nasturele. 

Mihaela zice tare Mama, de George Coșbuc. Face o pauză, zâmbește, nu-i tremură nici un pic glasul. Pe malul apei se-mpletesc/Cărări ce duc la moară/Acolo mamă te zăresc/Pe tine-ntr-o… ntr-o… ntr-o… Sunt la patru copii depărtare de ea, dar tot încerc să-i șoptesc, căscioară, căscioară. Nu mă aude, doar înghite-n gol, și repetă. Acolo mamă te zăresc…, acolo mamă te zăresc. Căscioară, zic, dar degeaba. Pesemne și-a amintit, căci se luminează deodată și turuie: Acolo mamă te zăresc/ Pe tine-ntr-o… cocioabă. Mamele, ca la comandă, izbucnesc în hohote de râs. Cocioabă, auzi tu, cocioabă. Râdem și noi, de ni se face praf semicercul. Tovarășa vine ca o furie, să trecem în formație imediat. Dar de-aici, din față, le vede pe mame, iar rotundul obrajilor i se schimbă și, brusc, ca niciodată, începe să râdă și ea. Înseamnă că nu ne mai bate. Și nici nu ne mai omoară cu note de corigență. Iar la sfârșit, după ce voi fi spus și eu Trei, Doamne, și toți trei, o să ne scoată-n curte unde tovarășul director, mai mulțumit ca oricând, în costumul lui numai luciu, cu doi tovarăși de la județ de-o parte și de alta, va zice:

  • Bravo, copii! Ați dovedit cunoaștere față de prezent, viitor și trecut. Ați arătat că aveți toate calitățile să ajungeți niște făuritori de nădejde ai comunismului. Să mulțumim din inimă că trei premii ale revistei Cutezătorii ajung prin vrednicia de care-ați dat dovadă la noi. Le vom oferi la sfârșitul anului, la festivitate, azi doar le anunțăm. 

Trei premii? Cum să mai stea inima-n loc? Sare ca la groapa cu nisip, se-aruncă înainte ca mingea medicinală, ia sprint ca la proba de cincizeci de metri… Oare cine-s norocoșii? Directorul începe să-i strige:

— Oana Georgeș dintr-a opta, Monica Ianăș dintr-a cincea, felicitări, ați câștigat câte-un radio portabil.Veniți în față. Al treilea premiu, și ultimul, un aparat foto, merge la Bumbu Traian din clasa a VII-a. Aplaud și eu, nu mult, că-mi vine să fug după mama care-a luat-o înainte, n-avea ce face, trebuia să se oprească la coadă la pâine. Am găsit-o acolo, cu vreo treizeci de oameni în față.  

  • Ai recitat mai frumos decât toți, Arsenia, îmi zice la ureche. Tu, copila mea. Lumina îi rămâne ca o batistă pe față. 

Mie însă-mi dau lacrimile. 

  • N-am câștigat aparatul foto! șoptesc. Dar tocmai atunci a oprit mașina din care șoferul a descărcat numai patru lăzi. Miriapodul de pe trotuar s-a rupt, de părțile au început să strige și să se cațere unele pe altele. Le-am lăsat acolo, mai înfometate ca oricând.

De-acum eu, Bulța Arsenia, știu că n-o să intru degrabă-n camera obscură. N-o să scot filmul din aparatul gigantic în care-am tot răsturnat de toate, de la note bune și teze, la vânătăi de tot felul, și frați, și nou-născutul care va veni curând, după Cernobîlul care va exploda peste numai o lună, și se va numi Agustina, și va fi o fetiță pe moarte. De la Saveta care nu mai așteaptă nimic, ce să facă ea în fabrica de tricotaje, s-ar putea opri la zece clase, măcar să-și câștige singură o pâine, că nu mai poate, și până la mărgele nesfârșite din vaiete. De la ce nu se spune, căci umbra cu lacăt încă pansează, până la un tovarăș tot mai atent bărbierit, de i se vede roșul de pe gușa dublă. De la cărțile polițiste până la încordarea cu care deschid oracolul, iar la  întrebarea ești îndrăgostită scriu DA cu majuscule. Pe pagina următoare pun inițiale greșite, căci aș muri de rușine să se știe. 

Între o carte despre ce-am trăit eu în comunism și aceea despre o fântână, tu ce-ai alege? voi întreba când toate ar fi trebuit uitate. Iar copilul altui mileniu îmi va răspunde: Comunismul! Normal!

Sursa: Facebook

Prezentarea cărții conform editurii Humanitas Fiction:

„Sunt a patra din cei doisprezece copii ai unei «mame eroine». O vreme am crezut că toate greutățile prin care-am trecut în copilărie m-au făcut mai puternică. Dar azi știu că tăietura făcută în scoarța copacului tânăr nu poate decât să crească, oricât ne-am lupta să schimbăm asta. Și crește.“ — IOANA NICOLAIE

Suntem în ultimul deceniu de comunism, cu strangulările și iluziile lui. Continuând saga familiei pe care cititorul o știe deja din Pelinul negru și Cartea Reghinei, Ioana Nicolaie ne spune în acest nou roman povestea Arseniei. Copilul trăiește sub o dublă presiune, a discursului oficial absurd și a lumii patriarhale în care s-a născut, și se luptă să-și găsească un drum în viață. Întâmplările prin care trece, cu aura lor de poezie și fantastic la-nceput, cu greutățile tot mai mari pe măsură ce crește, se înfășoară pe întrebarea cu răspuns greu de lămurit: ce-o așteaptă mai departe, în viață, ce-o să se facă ea când va fi mare? Femeie de serviciu la blocurile gri din oraș, fotograf, sportivă, gestionară, profesoară?

Roman psihologic, empatic și bine dozat la nivelul emoției, desfășurat în același decor mitic și în același timp cât se poate de realist al unui orășel din Nord, Tot înainte este o mărturie puternică despre monstruozitatea comunismului românesc, care a frânt milioane de vieți, visuri și destine.

IOANA NICOLAIE s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun – desemnat de către Uniunea Scriitorilor „Cartea Anului“ 2013), antologia Lomografii, patru romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii și Ferbonia). A fost nominalizată la premii naţionale și internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumele ei au fost traduse în bulgară, sârbă, suedeză și germană. A fost inclusă în 26 de volume colective românești și în numeroase reviste și antologii străine. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Romanul „Tot înainte“ va putea fi găsit în librării începând cu 23 martie.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns