Scos din tipar (mai 2021, săptămâna 2) – Literatură penitenciară. Romane

26 mai 2021 de  Oana Borviz    

Salman Rushdie a imaginat o nouă poveste complexă, cu suflet de realism magic și trup de realitate contemporană. Radu Paraschivescu are un nou roman, ce spune povestea a doi frați din secolul al XVI-lea dar care în esență este un omagiu adus ochiului, vederii și culorilor. Doina Ruști a reeditat un roman îndrăzneț care te poartă printr-un oraș concret dar și prin surprinzătoarea lume cibernetică. Behrouz Boochani povestește despre experiența halucinantă trăită ca deținut în închisoarea din insula Manus (Papua Noua Guinee).

Editura Polirom

Quichotte

de Salman Rushdie

Nominalizat în 2019 la Man Booker Prize, noul roman al lui Salman Rushdie este o carte complexă care, prin personajele și acțiunea plasate în America contemporană, readuce în prezent mitul lui Don Quijote, satirizează epoca de consum, președinția lui Trump, știrile false. „Quichotte“ reușește să fie însă mult mai mult decât atât, după cum spun cei de la The Independent, și anume: „un roman SF, un roman de spionaj, un roman al călătoriei, o mostră de realism magic“.

Editura Litera

Omulețul roșu

de Doina Ruști

După „Paturi oculte“, primul roman cu care a intrat în colecția Biblioteca de proză contemporană (LItera), Doina Ruști publică un altul, o reeditare de fapt a romanului „Omulețul roșu“, apărut în 2004. Mixt de realism și fantastic, cartea spune o poveste ironică petrecută într-un oraș al contrastelor, la începutul erei internetului. Personaje memorabile, printre care și misteriosul omuleț roșu, mult umor, viziuni interesante - toate alcătuiesc un univers halucinant.

Editura Humanitas

Acul de aur și ochii Glorianei

de Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu țese aici povestea fraţilor Scacchi, doi oculiști de renume ai secolului al XVI-lea (unul este medicul personal al Papei, celălalt o tratează pe regina Elisabeta).
Romanul este, așadar, un omagiu adus ochiului, vederii și culorilor, dar din povestea asta nu aveau cum să lipsească trădările, bolile, conspirațiile și cuceririle, atât de caracteristice acelei epoci.

Editura Pandora M

Niciun prieten, doar munții. Mesaje din închisoarea Manus

de Behrouz Boochani

Această carte a fost scrisă în limba persană de Behrouz Boochani (scriitor, jurnalist și activist cultural) în timpul unei perioade lungi de încarcerare și tortură în insula Manus (Papua Noua Guinee). Cartea documentează astfel cei 6 ani petrecuți acolo și analizează sistemul de funcționare a lagărului, felul în care sunt tratați atât deținuții cât și temnicerii. Modul în care a fost scrisă este o dovadă clară de tenacitate: sub forma a mii de mesaje text trimise pe telefon, pe ascuns, unui prieten.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns