Noutãți

O poveste despre identitatea de gen

21 iulie 2021 de  Oana Borviz   •  

Copiii mei cresc și încep să-mi pună întrebări incomode. Cum sunt cele legate de fete care se pupă cu fete sau băieți care se pupă cu băieți. Râd și-și dau coate atunci când văd asta în vreo secvență de film sau, mai rar, pe stradă. Și atunci le spun, cum știu eu mai bine, că oamenii sunt diferiți și că e în regulă să fie așa, că au nevoi diferite dar că, în esență, vor cu toții să iubească și să fie iubiți. Pornind de la provocarea asta, de a le explica copiilor care e treaba cu băieții care iubesc băieți și fetele care iubesc fete, am scris o poveste (pentru copii mai mari) despre identitatea de gen. Textul e la prima mână iar titlul e provizoriu. Sunt curioasă cum vi se va părea!

-Să nu-ți mai rozi unghiile!, i-a strigat mama din ușă iar Ema a dat din cap aprobator. Era prima zi în care mergea fără unul dintre părinți la școală. Doar ea cu Andra pe străduțele lungi și drepte, pe lângă biserică, apoi în jos pe pietonală, pe lângă toneta de înghețată (vor mânca una la întoarcere!), prin gang, pe lângă librăria Gutenberg, până la școală. 

Aromele de ciocolată și vanilie, de portocală și fistic au ajuns la fete înainte ca ele să se apropie măcar de cafenea. Acum, în aerul curat al dimineții, le puteai simți cel mai bine, căci spre prânz – când alte mirosuri începeau să se insinueze (de mâncare, parfum, praf) – nu mai aveau aceeași putere. 

Ema se gândea la băieți de fiecare dată când trecea pe lângă cafenea. Mai precis la unul, Tomas, care, fie vorba între noi, era un nesuferit, dar care pentru Ema era cel mai chipeș dintre chipeși. Pe cât de încet s-a închegat imaginea cu el, pe atât de repede s-a destrămat, căci brusc s-a simțit înghiontită. Așa făcea de fiecare dată Andra când voia să-i arate ceva nemaivăzut. De cele mai multe ori exagera, de data asta nu. Mama Dalmei se pupa cu altă mamă, sau în fine, poate nu era mamă, cert este că era tot femeie. Dacă ar fi avut o înghețată în mână, Ema ar fi scăpat-o sigur pe cămașă dar mâinile nu țineau nimic, doar împingeau ușor aerul în mersul lor legănat. Gura i-a rămas, în schimb, căscată, ca la spectacolele cu acrobați la care se uita din când în când, iar ochii nu puteau privi decât într-acolo. 

Mai văzuse asta prin filme dar nu înțelesese, nici nu avea cum, era prea mică, și oricum credea că se întâmplă doar pe ecran, nu și în realitate. Dar acum, că mai crescuse nițel, auzise povești din astea și la școală și a început să ia în calcul că realitatea pe care o știa ea ar putea să nu fie singura.

Totuși, acum vedea pentru prima oară pe viu așa ceva, iar realitatea care i se arăta părea mult mai tare decât prima. Dar și mai înfricoșătoare. Când îi vedea pe mama și tata sărutându-se prin casă se strâmba și alte cuvinte în afară de bleah, scârbos, pfui  nu putea să articuleze, dar în adâncul ei știa că e bine, că apropierea lor e semnul cel mai bun cu putință. Dar ceea ce o înspăimânta acum era că aceeași căldură pe care o simțise la ai ei o recunoștea la cele două femei. Iar asta nu avea cum să fie bine, nu?

La căldura aceea s-a gândit ea toată ziua și la chipurile luminoase ale celor două femei.

Știa că părinții Dalmei sunt despărțiți, că ea își petrece weekendurile când la unul când la altul, că face prăjituri cu mama și joacă fotbal cu tata. Știa și că mama ei fusese grav bolnavă dar se vindecase, că aleargă și că merge cu bicicleta, că îngrijește copii bolnavi, că preferă verdele. Dar de cealaltă…., de cealaltă nu știa nimic. Oare Dalma știe?

Nu a slăbit-o din ochi pe Dalma, nici la ore nici în pauze, de parcă uitându-se la ea ar fi deslușit enigma maică-sii. Mintea ei nu mai fusese până atunci asaltată de atâtea întrebări. Chestia asta se ia? Dacă o mamă pupă alte mame, și fata ei poate face la fel? Asta înseamnă că și mama mea poate pupa alte femei? Și eu la fel? O, My God!

Andra nu a ajutat-o mai deloc, ba dimpotrivă i-a adâncit neliniștile. Oamenii ăștia – despre care a aflat că se numesc lesbiene (în cazul fetelor) și homosexuali (în cazul băieților) – îi apăreau dintr-o dată ca niște ciudați, bolnavi, diferiți care nu pot și ei să iubească ca lumea pe cine trebuie.

Pe cine trebuie? A întrebat Ema iar răspunsul Andrei a venit ca o săgeată: pe cel de sex opus. Era clar că micuța intrase pe un tărâm total necunoscut unde lesbi, homo, sex opus – despre care mai auzise, nu-i vorbă, dar care nu știa cu adevărat ce înseamnă – erau ozn-uri care zburau în voie pe același cer cu al ei. Avea nevoie, mai mult ca oricând, de un adult, de cineva care să-i explice toate astea și care să-i spună dacă sunt bune sau rele.  

Și totuși, în ziua care trebuia să fie prima-zi-în-care-merge-singură-la-școală, dar care s-a transformat în ziua-în-care-a-văzut-pentru-prima-oară-două-femei-sărutându-se, Ema nu a aflat nimic despre ozn-uri. Și asta nu pentru că mama era prea ocupată sau pentru că tata nu ar fi fost gata să discute cu ea subiecte delicate, ci pentru simplul fapt că Rara și-a rupt mâna la fotbal, iar energia lor s-a consumat pe drumuri și în spital. Când i-a îmbrățișat, la somn, mâna ghipsată, Ema i-a povestit ce văzuse. Băiatului i s-a părut cel mai amuzant lucru din ziua aceea și pentru asta i-a lăsat soră-sii privilegiul de a scrie prima pe ghipsul lui.

Dar, cum se întâmplă uneori, răspunsurile mari vin de la cine nu te aștepți. A doua zi, Ema și-a luat inima în dinți și, după ce a tras-o deoparte pe Dalma, a început s-o întrebe:

-Auzi, mama ta e……

-Lesbi? Da

-Ăăăăăăă, scuze….

-Nu ai vrut să sune așa, știu, e ok!

-Și tu știi despre….

-Monica? Da, normal! E iubita mamei de șase luni.

-Și nu te…..

-Deranjează? Nu, eu am trecut demult de faza aia. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici nu am avut-o. Dar, da, te înțeleg. Poate fi șocant dacă nu ești obișnuit cu chestii din astea.

-Ăăăăăă, și trebuie să te obișnuiești cu chestii din astea?

-Clar, pentru că ele există. Și pentru că sunt normale.

Cuvântul normale a mângâiat-o pe Eva ca o mână bună, avea mare nevoie de el și acum, că îl auzea la colega ei, începea să înțeleagă. 

-Hai să-ți zic cum stă treaba, că văd că ești în ceață! Pe lumea asta există foarte mulți oameni care nu sunt ca noi, iar asta nu înseamnă că ei nu sunt ok. Ai auzit de LGBTI?

-Ha?

-Mă gândeam eu! Păi, LGBTI e comunitatea aia care are un drapel ca un curcubeu și care e formată din homo (bărbați care iubesc bărbați), lesbi (femei care iubesc femei), bisexuali (oameni care iubesc și femei și bărbați) și lista continuă. Nici eu nu-i știu pe toți, mai sunt asexualii, care nu sunt atrași de nimeni, sau aromanticii, care nu se îndrăgostesc de nimeni. Ei sunt așa pentru că așa simt. Punct. Nu sunt bolnavi, nu sunt duși cu capul, sunt doar puțin diferiți. E ok să fii diferit. Și tu vrei să fii diferită, nu? Hai că știu că tragi tare ca să fii cea mai bună din clasă, asta înseamnă că vrei să fii diferită de ceilalți. Așa sunt și oamenii din comunitatea asta, doar că în alt fel. 

-Dacă sunt așa mulți, de ce nu-i vedem pe stradă?

-Bună întrebare! Păi, din cauza noastră, că nu îi înțelegem. Unii sunt mai curajoși și se arată așa cum sunt, alții sunt mai timizi și se ascund. Știi, pe vremuri oameni ca ei erau închiși sau chiar omorâți. Știi cine a fost Freddie Mercury?

-Da, îmi place mega mult!

-Știi că a fost gay? Gay e totuna cu homo.

-Nu pot să cred! A fost omorât?

-Nuuuuu, nu, nu! A murit de o boală….în fine, îți zic altădată.

-Și tu de când știi toate astea? Ți le-a zis mama ta?

-Trebuia, altfel nu aș fi înțeles de ce familia mea e altfel decât a ta, să zicem.

-Și nu te rușinezi uneori?

-Nu, de ce? Nu e problema mea, e problema lor dacă nu înțeleg. Știi, pe lume există o droaie de chestii pe care nu le înțelegem și e bine că e așa pentru că nu tot ce se întâmplă are legătură cu noi. Ideea e să fii fericit, să te simți bine cu tine, oricum ai fi. Iar dacă mama mea e fericită așa, ce mai contează ce cred alții? 

-Și tu….

-Nu, eu nu sunt ca mama. Mie îmi plac băieții, nu te-ai prins? 

Și Dalma râde. Și în râsul ei, Ema a văzut pentru prima dată o fată care gândește cu propriile gânduri, emite propriile păreri și e atât de relaxată. Nu ar fi bănuit nicicând că blonda asta băiețoasă – cu care nu prea intră în vorbă băieții, pe care nu prea o invită fetele la ele acasă – o va face să se gândească altfel la lumea din jur. Iar lumea din jur începea chiar cu ea, gândea Ema, care-și dorea acum să nu mai fie așa neștiutoare. Nu după ce a aflat că unii oameni se pot iubi altfel decât știa ea până atunci.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns