Noutăți editoriale februarie 2021 (săptămâna 2) – Filozofie. Proză. Cărți pentru copii
22 februarie 2021 de Oana Borviz •
Un debut interesant semnat de scriitoarea indiană Deepa Anappara, un nou volum filozofic de Andrei Cornea, o poveste hipnotică imaginată de spaniolul Javier Marías, un alt roman de Tudor Ganea și o carte pentru copii de Dan Coman – iată câteva dintre cele mai frumoase apariții editoriale. Spor la ales!
Editura Pandora M
„«Patrula djinnilor» este literatură la cel mai înalt nivel“, spune scriitoarea irlandeză Anne Enright (câștigătoare a Man Booker Prize în 2007 pentru „The Gathering“) despre debutul în proză al jurnalistei indiene Deepa Anappara. Cartea este construită în jurul a trei băieți care, făcând pe polițiștii în căutarea unui copil dispărut, descoperă o realitate greu de suportat.
Editura Humanitas
Autorul unor cărți precum „De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş“, „Când Socrate nu are dreptate“, „Noul, o veche poveste“, Andrei Cornea (profesor la Universitatea din București) semnează un nou volum, despre reguli și excepții, despre dualism, etică și impredictibilitate.
Editura Litera
„Erudită, stranie, hipnotică și încântătoare“, așa consideră cei de la Los Angeles Times această carte plină de suspans și reflecții interesante. Cu o acțiune plasată la Madrid, în anii 1980, romanul îmbină excentricitățile unui regizor cu misterul unei căsnicii și descoperirea unui adevăr privind crime cu impact social săvârșite în timpul regimului totalitar.
Editura Arthur
Pe Dan Coman îl știm cu toții ca poet și prozator, dar iată că scrie și literatură pentru copii, „Plictisitoarea vacanţă de vară a fraţilor Răţoi“ fiind prima lui carte pentru copii (cel puțin, din câte știu eu:)). Amuzantă și antrenantă, cu ilustrații de Andrei Damian, cartea este povestea a doi copii care-și petrec cum știu ei mai bine vacanța de vară în satul natal: mănâncă pităceață, vorbesc păsăreasca, joacă fotbal în cimitir și spun povești.
Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.