Ianuarie – Fantezii. Cosmologii. Mituri
29 ianuarie 2020 de Oana Borviz •
O poveste de iubire și spionaj, provocatoare și intesă emoțional, capătă sens în romanul spaniolului Javier Marías. Psihologii Ichiro Kishimi și Fumitake Koga îndrăznesc să-ți arate posibile căi de a-ți trăi viața cu mai mult curaj. Claudia Hammond este fenomenală în teoriile sale legate de relaxare. Isabel Allende ne aduce în față destinul interesant a doi refugiați.
Editura Litera
Cartea se alcătuiește ca volumul precedent al celor doi autori, Curajul de a nu fi pe placul celorlalți”, urmând dialogul dintre un filosof și un tânăr. Bazându-se pe teoriile lui teoriile lui Alfred Adler, Kishimi și Koga formulează o perspectivă îndrăzneașă despre cum să‑ți trăiești viața cu mai mult curaj.
Editura Baroque Books & Arts
Dacă ați uitat îndemnul lui Socrate, „Feriți-vă de goliciunea unei vieți prea pline”, vi-l amintește Claudia Hammond în această carte ce încearcă să spulbere mitul omului prea ocupat și să ne facă să înțelegem că odihna nu este un răsfăț și una din cele mai importante nevoi ale omului.
Editura Polirom
La două sute de ani de la marea înfrângere a lui Napoleon de către ruși la Berezina (Odessa, Ucraina), Sylvain Tesson comemorează retragerea din Rusia refăcând traseul din Moscova la Paris într-un mod spectaculos: pe motociclete cu ataș, alături de doi prieteni ruși și doi francezi.
„Povestirile lui Andrić par simple, nişte fantezii distractive; însă, întocmai ca basmele bosniace, ele sînt deseori «mai adevărate decît adevărul însuşi», așa descrie Kirkus Reviews cartea lui Ivo Andrić (recompensat în 1961 cu Nobel), o frumoasă alcătuire de povestiri despre trecutul și spiritualitatea poporului iugoslav.
Editura Humanitas Fiction
Pornind de la un fapt istoric – plecarea din portul Bordeaux a navei Winnipeg ce duce la Valparaiso peste 2 000 de refugiați spanioli – Allende imaginează povestea unui medic și a unei pianiste care încearcă să-și refacă destinul în țara adoptivă Chile, acea „lungă petală de mare, de vin și de zăpadă“, cum a descris-o poetul Pablo Neruda.
Editura Trei
Autorul romanului ”Fata şi noaptea”, apărut tot la editura Trei, construiește aici o poveste plină de mister în jurul unui scriitor celebru și al unei tinere jurnaliste hotărâte să-i descopere secretele. „Noul roman al lui Musso nu este doar un thriller elegant, ci și un uimitor joc literar”, scrie publicația L'Obs.