Fragment în premieră din romanul „Borgo Sud“ de Donatella Di Pietrantonio

11 aprilie 2022 de  Oana Borviz    

Dacă ți-a plăcut „Cea care se întoarce“, roman despre suferințele unei adolescente, îți va plăcea probabil și „Borgo Sud“, cea mai nouă carte de Donatella Di Pietrantonio, tradusă de curând în română la editura Polirom.

Mulți spun despre Donatella Di Pietrantonio că este, după Elena Ferrante, o nouă revelație a literaturii italiene contemporane și că scrie, într-un mod cu totul special, despre dragoste și abandon, frământări emoționale și maturizare. Sunt subiecte pe care le vei regăsi și în „Borgo Sud“, unde dezvoltă povestea emoționantă a două surori care, ajunse la maturitate, se confruntă cu urmările unei copilării lipsite de comunicare și afecțiune.

Medic stomatolog la bază, Pietrantonio s-a apucat relativ târziu de scris, la vârsta de 38 de ani (în 2011), acum aflându-se deja la cel de-al patrulea roman. Prietenii de la Polirom ne-au oferit un fragment în premieră din „Borgo Sud“, roman răscolitor care a fost nominalizat la Premiul Strega 2021 și care a fost tradus din limba italiană de Mihaela Găneţ. Spor la citit!

Fragment din romanul „Borgo Sud“ de Donatella Di Pietrantonio

Port multe vini în relația cu ea. De departe, mi‑a venit ușor s‑o las să se descurce singură. Am sunat‑o tot mai rar și, încet‑încet, m‑am debarasat de povara vieții ei. Era matură, era mamă. Încetasem să mai fiu păzitorul surorii mele. 

— Nu plec, aștept să îți revii, am liniștit‑o acum. 

Ce construisem dincolo de Alpi mi se părea deodată mărunt, neînsemnat, mai puțin important chiar decât prosopul pe care poate că l‑a vânat în zbor Adriana. Cariera, lucrările publicate, lucrările de licență ale studenților. Prieteniile stabile, prieteniile noi, tabieturile. Aș da toate cărțile mele ca ea să se trezească, să își revină. Le‑aș pune pe foc – pe ele, unicul meu patrimoniu – în Place Grenette dacă asta ar folosi la ceva, dacă Dumnezeul în care nu cred mi‑ar accepta sacrificiul. 

Nu mă rog, dar jur să renunț la tot dacă ajută la ceva. O să mă întorc aici și o să deschidem împreună un restaurant în zona Vămii, cum visa ea de ani de zile. Sau o s‑o ajut să prăjească în continuare peşte pe malul mării, iar eu o să servesc clienții. E legământul meu, ispășirea mea. 

O să ne ciocnim una de alta în spațiul strâmt al furgonetei Iveco, iar ziua de azi, această zi atroce pe care ea nu o vede, o să fie doar una din multele zile ale vieților noastre. 

Piero mi‑a spus că au fost interogați și vecinii. Puțini erau acasă, la ora aia bărbații sunt plecați pe mare, copiii sunt la școală, iar unele femei au ieșit deja la cumpărături. Vecina care locuiește ușă în ușă cu Adriana e bătrână și surdă, cea de la etajul de dedesubt avea televizorul deschis. Nimeni nu știe nimic. Persoana care a sunat la 118 a rămas în continuare anonimă. 

— Primul ajutor a fost rapid, aici a avut ea noroc, a fost primul lucru spus de medic. 

Nu a putut să mă asigure că va trăi. Când l‑am întrebat a două oară, a ridicat din sprâncenele stufoase și a închis dosarul. Nu mi s‑a părut un semn prea încurajator. 

— Acum mergeți la sora dumneavoastră, a încheiat el discuția. 

El e obișnuit cu moartea pacienților. Eu nu pot concepe asta când vine vorba de Adriana. Aici e diferența. O să rămân aici până în ultimul minut al celor două ore de vizită, fără să accept nici măcar vag această posibilitate. Nu vreau să mă pregătesc pentru așa ceva. 

— Vara asta mergem în croazieră. 

Spunem asta de ani de zile. E un plan care a picat de fiecare dată din cauză că nu am făcut suficient efort. Ei i‑ar fi plăcut să mergem în Caraibi, eu, cel mult la fiordurile norvegiene. Ultimele vacanțe petrecute împreună au fost pe vremea când frecventam campingurile gratuite și lipsite de reguli în corturi luate cu împrumut. Făceam autostopul, iar părinții noștri nu știau unde ne ducem. Însăși ideea de vacanță le era străină. Tata se oprea din lucru doar când era trimis în șomaj de la serviciu, iar munca de casnică a mamei nu era considerată demnă de odihnă sau relaxare. 

Adriana bătea ţăruşii, apoi desfăcea cu multă îndemânare sacii de dormit. În Umbria, lângă Spello. Sau pe Gargano, unde era să se înece într‑un ghiol. 

— Ai scăpat și atunci, i‑am amintit. 

Descrierea cărții „Borgo Sud“ conform editurii Polirom:

Adriana e ca vântul, intră pe neaşteptate în viaţa surorii sale mai mari, iar intrarea ei are de fiecare dată forţa unei revelaţii. Când erau mici, cele două erau răzvrătite şi unite. Adulte, trăiesc departe una de alta, dar ambele duc povara unei grele moşteniri: cea a cuvintelor nerostite şi a lipsei de afecţiune şi atenţie. Fiecare trăieşte în felul ei o poveste de dragoste absolută, însă zdruncinată şi, în final, nimicită ireparabil. Numai că uneori durerea trăită deplin, până la ultima picătură, ne poate ajuta să pătrundem în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Astfel ne putem construi propriul scut de apărare în faţa sentimentelor, prin acceptarea lor şi ocrotirea legăturilor intime pe care ne-am construit devenirea. Asta pare să ne transmită Donatella Di Pietrantonio, cu înţelepciunea şi naturaleţea marilor scriitori. Ea ne oferă un buchet multicolor de emoţii rostite în şoaptă, care ne va stărui multă vreme în memorie. Romanul Borgo Sud, unde autoarea merge pe firul poveştii începute în Cea care se întoarce, a fost nominalizat la Premiul Strega (2021), cel mai prestigios premiu literar din Italia.

„Cititorii romanului Cea care se întoarce al Donatellei Di Pietrantonio se vor bucura să o regăsească pe Adriana, sora mai mică, «o floare neaşteptată, crescută pe o mână de pământ, pe-o stâncă»… Celor care încep călătoria cu acest roman nou şi complet autonom le vor rămâne în minte cele două femei pline de dezamăgiri şi speranţe noi, care au întipărite în fiinţa lor ura şi dragostea pentru satul din Abruzzo ce le-a crescut sălbatic şi le-a făcut să plece departe: una să studieze, să profite de şansa unei schimbări în viaţă, iar cealaltă să plece pur şi simplu, să trăiască, să evadeze, să iubească.” (Il Foglio)

„A şti că viaţa implică o atrocitate iremediabilă nu înseamnă a ceda în faţa acelei atrocităţi. Este lecţia oferită de marea literatură italiană a secolului XX, de la Elsa Morante la Primo Levi. Borgo Sud reflectă pe deplin această tragică efemeritate.” (la Repubblica)

„Cu stilul ei concis, Di Pietrantonio se numără printre autorii care nu se tem să privească durerea în faţă, să o atingă, să o arate aşa cum este… Poate de aceea paginile ei pătrund în conştiinţa cititorului mai întâi ca nişte spini înfipţi în piept şi apoi ca semne ale unei posibile mântuiri.” (il Fatto Quotidiano)

Donatella Di Pietrantonio (n. 1963) este de profesie medic stomatolog pediatru şi scrie din pasiune. A debutat în 2011 cu romanul Mia madre è un fiume, urmat în 2013 de Bella mia, inspirat de dramele provocate de marele cutremur ce a lovit regiunea Abruzzo în 2009, nominalizat la Premiul Strega şi laureat al Premiului Brancati. Reeditat în 2018, romanul a fost distins în 2020 cu Premiul Città di Penne-Mosca. În 2017 Donatella Di Pietrantonio a publicat un nou roman, Cea care se întoarce (Polirom, 2020), recompensat cu Premiul Campiello şi Premiul Napoli, care a fost adaptat pentru teatru şi pentru marele ecran în Italia. 

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.