Fragment din romanul „Ultima librărie din Londra“ de Madeline Martin

1 iulie 2021 de  Oana Borviz    

Printre cărțile aflate în lucru la editura Litera se află și romanul „Ultima librărie din Londra“ de Madeline Martin, scriitoare americană îndrăgostită iremediabil de istorie care a publicat până acum mai multe cărți de ficțiune istorică.

Cea mai proaspătă este „Ultima librărie din Londra“, roman despre Cel de-Al Doilea război Mondial și mai exact, despre librăriile care au rezistat războiului. 

Cartea, devenit bestseller New York Times, spune povestea unei fete pe nume Grace care pleacă din plictisitorul Drayton la Londra cea plină de freamăt. Ajunge să lucreze la o librărie din inima orașului, unde descoperă puterea cărților care devin pentru ea singurul mod de rezistență, drumul spre sufletele oamenilor, calea ei spre prietenie și iubire. 

Prietenii de la Litera ne-au oferit un fragment din acest roman minunat care va ieși din tipar în luna iulie. Sper să vă placă!:)

theromancedish.com


Fragment din romanul „Ultima librărie din Londra“

Capitolul 1

August 1939

Londra, Anglia

Grace Bennett visase mereu să locuiască într-o bună zi în Londra. Nu-și imaginase niciodată însă că va deveni singura ei opțiune, mai ales în prag de război.

Trenul se opri în gara Farringdon, această denumire fiind marcată evident pe zid, pe o bandă albastră în interiorul unui cerc roșu. Oamenii se deplasau grăbiți pe peron, la fel de nerăbdători să urce, pe cât erau cei din tren să coboare. Purtau haine elegant croite, după moda șic a orașului. Mult mai sofisticate decât în Drayton, Norfolk.

Grace simțea o vibrație interioară, produsă, în egală măsură, de emoție și de nerăbdare.

– Am ajuns.

Se uită spre Viv, care se afla lângă ea.

Prietena ei apăsă capacul rujului pentru a-l închide și-i aruncă un zâmbet proaspăt rujat. Viv se uită pe fereastră, privirea ei scrutând șirul de reclame care acopereau zidul denivelat.

– După atâția ani, în care doar am visat că am putea ajunge în Londra. O strânse rapid de mână pe Grace. Și iată-ne aici.

Mai demult, când erau doar niște copile, Viv fusese prima care sugerase plecarea din plictisitorul Drayton, pentru o viață mult mai interesantă la oraș. Pe atunci, părea un concept extravagant să-și părăsească existența familiară liniștită, de la țară, pentru pulsul agitat și rapid al Londrei. Grace nu se gândise niciodată că ar fi putut deveni într-o zi o necesitate.

Oricum, nu mai rămăsese nimic în Drayton pentru Grace. Cel puțin, nu ceva la care să merite să se întoarcă.

Domnișoarele se ridicară de pe scaunele lor tapițate și își luară bagajele. Fiecare avea câte o singură valiză decolorată, uzată mai mult din cauza vechimii decât a utilizării. Ambele, pline până la refuz, erau nu numai imposibil de grele, ci și incomod de manevrat alături de cutiile cu măștile de gaze pe care le țineau pe umeri. Aceste obiecte îngrozitoare trebuiau purtate peste tot, pentru ca guvernul să se asigure că vor fi protejate în cazul unui atac cu gaze. 

Din fericire pentru ele, strada Britton se afla la doar două minute de mers pe jos, sau cel puțin așa spusese doamna Weatherford.

Prietena din copilărie a mamei sale avea o cameră de închiriat, pe care i-o oferise în urmă cu un an, când se prăpădise mama lui Grace. Condițiile erau generoase – două luni gratuit, până când Grace și-ar fi găsit un loc de muncă și, chiar și atunci, i s-ar fi făcut o reducere la chirie. În ciuda dorinței lui Grace de a merge la Londra și în ciuda încurajărilor entuziaste ale lui Viv, Grace rămăsese în Drayton aproape încă un an după aceea, încercând să-și refacă viața distrusă.

Asta înainte să afle că locuința în care își dusese existența de când se născuse aparținea în realitate unchiului ei. Înainte ca acesta să se mute acolo împreună cu soția lui autoritară și cu cei cinci copii. Înainte ca viața, așa cum o știa ea, să se strice încă și mai mult.

Nu era loc pentru Grace în propria ei casă, un aspect pe care mătușa ei fusese nerăbdătoare să i-l facă adesea cunoscut. Nu mai era bine-venită în locul care fusese cândva confortabil și plin de dragoste. Când mătușa ei avusese, în sfârșit, obrăznicia să-i spună lui Grace să plece, știuse că nu avea alte opțiuni.

Să-i scrie doamnei Weatherford, în luna dinaintea plecării, pentru a vedea dacă mai era încă valabilă propunerea, fusese unul dintre cele mai dificile lucruri pe care Grace le făcuse vreodată. Fusese o capitulare în fața provocărilor cu care se confrunta, o decepție teribilă, care-i zdrobise sufletul. O renunțare care reprezenta cel mai mare eșec al ei.

Grace nu avusese niciodată prea mult curaj. Chiar și acum, se întreba dacă ar fi reușit să pornească spre Londra dacă Viv nu ar fi insistat să meargă împreună.

Simțea cum o copleșește neliniștea în timp ce așteptau ca ușile metalice și strălucitoare ale trenului să se deschidă și să dezvăluie o lume cu totul nouă.

– Totul va fi minunat, șopti Viv cu jumătate de gură. Va fi mult mai bine, Grace. Îți promit.

Ușile acționate pneumatic ale trenului electric se deschiseră și pășiră pe peron în mijlocul unui du-te-vino de oameni care veneau și plecau în același timp. Apoi, ușile se închiseră în spatele lor, iar rafala provocată de plecarea trenului le suflă fustele și părul.

O reclamă pentru Chesterfield pe zidul îndepărtat prezenta un salvamar atrăgător fumând o țigară, în timp ce un alt afiș de lângă el făcea apel la bărbații din Londra să se înroleze în armată.

Nu era doar un memento al unui război cu care țara lor s-ar fi putut confrunta în curând, ci însăși ideea că viața la oraș prezenta un pericol mai mare.

Dacă Hitler ar fi vrut să cucerească Marea Britanie, cel mai probabil ar fi pus ochii pe Londra.

– Oh, Grace, uite! exclamă Viv.

Grace își îndreptă atenția de la afiș spre scările metalice, care alunecau în sus pe o centură nevăzută, dispărând undeva deasupra tavanului arcuit. În orașul visurilor lor.

Reclama fu uitată repede, în timp ce ea și Viv se repeziră spre scara rulantă, încercând să-și tempereze entuziasmul, în timp ce aceasta le ducea fără efort sus, sus, sus.

Viv ridică din umeri, cu o încântare abia reținută.

– Nu ți-am spus că va fi uimitor?

Grace se simți dintr-odată cuprinsă de un sentiment copleșitor. După ani de visuri și planuri, iată-le în Londra.

Departe de unchiul agresiv al lui Grace și de strictețea părinților lui Viv.

În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate de Grace, ea și Viv ieșiră din gară ca niște păsări cântătoare care fuseseră ținute în colivii, gata să-și desfacă în cele din urmă aripile.

Clădirile, jur-împrejur, se ridicau până la cer, făcând-o pe Grace să-și țină palma streașină, ca să se ferească de soare, pentru a le vedea capătul. Câteva magazine din apropiere le întâmpinau cu reclame vopsite în culori vii, care anunțau că vindeau sandviciuri sau ofereau servicii de coafor și farmacie. Pe străzi, camioanele zăngăneau, iar un autobuz venind din direcția opusă, cu două etaje, se apropia huruind. Era vopsit pe o laterală cu un roșu la fel de lucios ca unghiile lui Viv.

Tot ce putu face Grace fu să se apuce de brațul prietenei ei și să țipe la ea pentru a-i atrage atenția. Până la urmă, observa același lucru și Viv, cu ochii ei mari și scânteietori. Și ea părea tot o fată de la țară uimită, ca și Grace, deși într-o rochie la modă și cu buclele roșcate perfect coafate.

Grace nu era la fel de cochetă. Deși purta cea mai bună rochie pentru această ocazie, tivul îi trecea peste genunchi și avea talia delimitată cu o curelușă neagră, care se potrivea cu tocurile joase. Deși nu era la fel de elegantă ca rochia cu buline alb cu negru a lui Viv, materialul de bumbac albastru-deschis îi punea în evidență ochii cenușii ai lui Grace și se potrivea cu părul blond.

Viv i-o cususe, desigur. Dar Viv avusese întotdeauna aspirații înalte pentru amândouă. De-a lungul prieteniei lor, petrecuseră ore întregi cosând rochii și ondulându-și părul, ani de-a rândul citind în revistele Femeia și Viața Femeii articolele despre modă și maniere, apoi făcând nenumărate corecții pentru a se asigura că și-au pierdut „accentul de Drayton“.

Acum, Viv arăta de parcă ar fi putut apărea pe una dintre acele coperte ale revistelor, cu pomeții ei înalți și ochii căprui cu gene lungi.

Se alăturară valului de oameni care se grăbeau încoace și încolo, mutându-și valizele dintr-o mână în cealaltă, în timp ce Grace indica drumul spre Britton Street. Din fericire, indicațiile pe care i le trimisese doamna Weatherford în ultimul lor schimb de scrisori fuseseră detaliate și ușor de urmat.

Totuși, ceea ce lipsise din descriere erau toate semnele războiului.

Mai multe reclame, unele făcând apel la bărbați să-și facă datoria, iar altele care îi îndemnau pe oameni să-l ignore pe Hitler și amenințările lui și să își rezerve în continuare bilete pentru vacanța de vară. Chiar peste drum, un maldăr de saci de nisip încadra o ușă cu un semn alb-negru care îl indica a fi un adăpost public împotriva atacurilor aeriene.

Prezentarea romanului conform editurii Litera:

„O istorie minunată, care scoate la lumină puterea cuvântului, amintindu-ne de speranțele și bucuriile ascunse în librăriile de cartier, care au rezistat pe timp de război și disensiuni sociale.“

Kim Michele Richardson

August 1939: Londra se pregătește de război, în timp ce forțele lui Hitler mătură întreaga Europă. Grace Bennett a visat mereu să locuiască în oraș, dar buncărele și perdelele negre care blochează lumina nu sunt deloc ce se aștepta să găsească. Și nici nu s-a văzut vreodată lucrând la Primrose Hill, o librărie veche și prăfuită din inima Londrei.

Războiul devine din ce în ce mai greu, întunericul și lipsurile din ce în ce mai apăsătoare, iar Grace descoperă puterea poveștilor care îi unesc pe oameni în moduri total neașteptate – o forță care triumfă asupra umbrei războiului.

Traducere din limba engleză și note: DIANA DOROBANȚU

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *