Lavinia Trifan Pop: Ilustrația pentru copii este o lume prin care poți hălădui călare pe un creion năzdrăvan

10 iunie 2020 de Oana Borviz  Oana Borviz    

Ca mulți din generația mea, Lavinia Trifan Pop a copilărit cu povești radiofonice și viniluri, cu benzi desenate cu Rahan și Pif. Și-a dorit foarte tare să facă și ea ceea ce vedea în acele povești pe care le știa pe de rost, și anume să imagineze lumi cu tot felul de personaje, cu lumină, culoare, umor.

Așa a ajuns să deseneze, deslușind lumea din jur și exprimându-și stările cu ajutorul unui simplu creion. A studiat apoi designul industrial la Liceul Nicolae Tonitza și artele decorative și designul la Universitatea Națională de Arte Bucuresti și și-a făcut o profesie din ilustrația de carte pentru copii. De la începutul anilor 2000 și până astăzi, a ilustrat 30 de astfel de cărți, dintre care două romane grafice și una cu versuri proprii. A colaborat cu ilustratori străini precum Burschi Gruder (ale cărui desene erau cam prin toate cărțile copilăriei sale), cu artiști și autori români ca Alexandru Cibotariu și Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană). A cunoscut oameni de cultură ca Octavian Sava. De la toți a învățat ce înseamnă profesionalism și dăruire. “Craciunul perfect al Emei”, 018

Cu Burschi si Galia Gruder

– “Cu-minte de Craciun”, “Motanul Incaltat” sau “Tartarin din Tarascon” sunt doar câteva din cărțile în care poți descoperi, nu doar ilustrațiile minunate ale Laviniei, ci și dragostea ei pentru o artă din ce în ce mai prețuită.

De când faci tu ilustrație de carte? Mai ții minte care a fost prima?

Daaa: “La Zoo”, în 2001. Cuprindea câteva poezioare pentru copii. Eram încă studentă când am luat cu mine o mapă plină de desene și m-am prezentat la o editură. Aveam un vis în buzunar, scrisesem o poveste și îmi doream să devină cândva o carte. Pentru mine, a fost un început de drum:) Ilustrația pentru copii este, in viziunea mea, o lume prin care poți hălădui cu lumină, duioșie, umor și poezie, călare pe un creion năzdrăvan:)

Cum ai ajuns la roman grafic și cât de provocator este pentru tine acest gen?

Eram ilustrator și grafic designer deja de ceva vreme la o revista cu apariție lunară, dedicată copiilor. Revista tot creștea, la fel și numărul de pagini. Venise momentul să înceapă colaborarea și cu alți ilustratori. Povestea cu BD-ul aici începe…

Primul a fost un serial de bandă desenată, realizat de Crisan Rosu, la care eu interveneam cu partea de culoare (pentru primele 70 de episoade, adică timp de 7 ani în total).

Tot atunci, prin vara lui 2004, l-am cunoscut și pe Alexandru Ciubotariu aka Pisica Pătrată, cu care am început o frumoasă colaborare:)

Tartarin din Tarascon

Apoi, cu totul special pentru mine, a fost nu numai să întâlnesc, să lucrăm împreună, dar și să cunosc un om minunat: Burschi Gruder (1928-2010). Nu mai spun de frumoasa prietenie care s-a legat. Desenele sale erau prin toate cărțile și revistele din copilăria mea. Iar acum eram “colaboratoarea” lui.:)) Când nu putea veni personal la redacție, trimitea desenele prin poștă. Plicurile acestea îmi erau adresate. Bineînțeles ca abia așteptam să le deschid, avea întotdeauna un mesaj drăguț pentru mine, sau un (extra) desen și semna “BURSCHI” cu inimioară. Eu mă ocupam de desenele sale (scanat, curățat,  montaj, culoare). Și, ca sa ajung și la intrebare, dupa câțiva ani, Alexandru Ciubotariu – coordonatorul de atunci al seriei de cărți de bandă desenata cu CD “Radio Prichindel” – a venit într-o zi cu propunerea acestui proiect de BD: romanul grafic – “Tartarin din Tarascon”.

A fost total neașteptat, n-aveam nici cea mai vagă idee cum aș putea duce așa ceva la bun sfârșit, dar ideea proiectului mi-a plăcut foarte mult și am primit încurajări. Înregistrarea este savuroasă și valoroasă! Este vorba de primul serial radiofonic românesc înregistrat pe bandă magnetică (asta se întâmpla în 1951), cu o distribuție excepțională: Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic, Nicolae Gardescu, Ion Lucian, etc. Erau voci pe care le știam bine, în copilărie ascultam la pick-up poveste după poveste, pe unele le știam pe de rost.

Așa că mi-am luat inima în dinți și am început! Din aventura mea nu au lipsit surprizele și peripețiile, dar la final a rezultat un roman grafic de fix 100 de pagini de BD. A doua zi după lansare am avut parte de un moment absolut incredibil și emoționant: marele dramaturg Octavian Sava, (care împreună cu Alexandru Otti realizaseră adaptarea radiofonică) mi-a telefonat să mă felicite personal.

Pentru primul ai făcut desenele, dar pentru un viitor roman grafic ai fi tentată să faci și textul?

E drept că în copilărie am avut o fascinație pentru benzile desenate, Rahan, mai ales, dar și Pif și tot ce mai prindeam. Însă, așa cum spunea d-nul Burschi, că nu se considera un BD-ist, la fel pot spune și eu despre mine.

Am tot felul de proiecte și idei de carte pentru copii, care-și așteaptă momentul. Am reușit să duc la bun sfârșit, spre exemplu, prima carte la care semnez și textul, nu doar ilustrația. Se numește “Poftiți la Bal!” iar eroul este un…Cățel de Usturoi. Textul, în versuri, l-am scris în urmă cu vreo 12 ani, acum am mai adăugat câteva rânduri. O găsiți la editura Didactica Publishing House.

Motanul Încălțat

Totuși, ca o paranteză, după Tartarin, discutând cu cei din redacție despre copilăria cu discuri și pick-up, le-am spus despre cât de mult mi-aș dori să ilustrez una din poveștile pe care le îndrăgeam tare mult. Zis și făcut!:) Așa am ajuns să ilustrez “Motanul Încălțat”, povestea cu pricina. A doua carte de bandă desenată cu CD, din aceeași colecție.

Cum e să colaborezi cu Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană)?

Fetița mea avea aproape 2 ani când am reluat lucrul. După un “reset” major în modul și ritmul meu de lucru, urmat de muuuulte alte recalibrări și reglaje fine, terminasem de ilustrat o a doua carte. Atunci am primit de la editura cu care colaboram și cu care colaborez încă un fragment de text al Ioanei cu rugămintea de a trimite rapid câteva schițe.

Și așa a început “Te iubesc, orice-ai face!”, prima carte cu Prințesa Urbană. Nu bănuiam că va urma o continuare și că va deveni o adevărată serie cu “Ema și Eric”. Nu o cunoșteam pe Ioana până atunciJ Ea este tare îndrăgită, are foarte mulți cititori, e o forță! Iar echipa minunată de oameni dedicați și pasionați, pe care îi prețuiesc foarte mult, au făcut posibil ca … iată, în 3 ani, să ajungem, în aceeași formulă, la cea de-a 7-a carte pentru copii, (6 din serie) plus un joc!:) Acum începem lucrul la cea de a 8-a.

Există niște texte care te-au provocat mai mult decât altele?

Fiecare proiect de carte vine la pachet cu o provocare mai mică sau mai mare. Ca orice ilustrator (cred), parcurg textul de nenumărate ori înainte. Fiecare cuvânt contează, te poate inspira, cel mai fin detaliu poate deveni cheia unei ilustrații puternice. Poate că în acest top, rămâne tot Tartarin.

Ai nevoie de o atmosferă specială atunci când lucrezi?

Ideal: devreme, o zi cu soare, acorduri de bossa nova undeva în background și o cafea mereu proaspătă aburind.…

În realitate: prima tură, “hai repede, au ieșit la joaca, afară”; tura a doua, noapte, toți dorm, e liniște. Îmi mai trebuie doar o gură de cafea, “bine că mai am, ah, merge și cu puțin zaț”; Tura a treia, dorm. Visez că lucrez mai departe. Uneori găsesc soluții, experimentez, elaborez vreo ilustrație.

Lansare “Cu minte de Craciun”

Mămicia te invață să prețuiești timpul. Cunosc presiunea unui deadline. Nu a fost ușor să accept că trebuie să-mi fragmentez timpul de lucru. Obișnuiam să lucrez în “flow”, intens și concentrat. O etapă de lucru dusă de la cap la coadă. Între timp, am găsit soluții și am reușit să lucrez până și în cele mai neobișnuite, nepotrivite, ciudate condiții:)  Dar la un moment dat, voi avea un atelier! 

Ce tehnici folosești?

Încep cu schițele, simplu cu creionul pe hârtie, apoi finalizez totul pe calculator. Am o tabletă grafică de nădejde:)

Ai deplină libertate de creație sau există anumite constrângeri?

Libertate de creație trebuie să ai, indiferent cum alegi să te adaptezi fiecărui proiect de carte. E foarte important să cunoști și să înțelegi din start conceptul care stă la baza cărții.

Desigur, există o serie de date care, până la etapa de ilustrare, sunt deja stabilite de către editor împreună cu echipa redacțională (număr de pagini, un anumit format, un layout, deadline-uri clare). Sunt și autori care vin cu indicații clare pentru ilustrator sau sugestii. Bineînțeles că totul trebuie luat în considerare. Atunci când e posibil, îmi place să am libertatea să mă îngrijesc eu și de layout și de tot ce ține de vizual.

Poveste de Craciun

În orice caz, e foarte bine atunci când există flexibilitate și o bună comunicare.

O carte este un întreg, la fel și echipa din spatele ei. Este muncă în echipă. Un “împreună” format din oameni care iubesc ceea ce fac. Asta se simte la final, atunci când ții cartea în brațe.

Ce spune fetița ta atunci când te vede desenând?

Lucrez acasă, evident că este și ea prezentă de foarte multe ori atunci când lucrez. Vede tot, îmi spune ce-i place sau nu, discutăm pe imagini. Mă interesează ce vede ea și prețuiesc părerea ei. Iar ea știe asta. De altfel, pe câteva dintre desenele ei le-am strecurat prin ilustrații în unele cărți. Îmi place să-i fac surprize.

Desigur că “lucrează” și ea cu multă plăcere de foarte mică!  Oricând, orice. Are ideea ca orice vedem sau visam, putem face și noi. Si eu o încurajez.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *