Ioana Flora (actriță): Vulnerabilitatea femeilor este unul dintre lucrurile care uneori mă lasă fără aer
26 aprilie 2021 de Oana Borviz •
Pe Ioana Flora o știți din filme ca „Marfa și banii“ al lui Cristi Puiu, „Pescuit sportiv“ al lui Adrian Sitaru sau „Ana, mon amour“ al lui Călin Peter Netzer. O știți și de la teatru, din spectacole ca „Neverland“, conceput chiar de ea și regizat de Iulia Rugină. Și o mai știți din „Fragile“, seria de filme lansată de curând, în care actrița e vocea și chipul mai multor femei din România care au trecut prin situații disperate.
Proiect artistic și social menit să arate lumii povești de viață adevărate dar și să întindă o mână de ajutor femeilor aflate în situații dificile, „Fragile“ este, în esență, despre vulnerabilitatea feminină dar și despre determinare și despre incredibila putere a lui „împreună“. Primele cinci filme (disponibile gratuit pe platforma fragile.live) sunt teribil de tulburătoare prin poveștile lor, dar și frumoase prin empatia și umanitatea pe care le transmit.
Despre minunea asta de proiect am stat puțin de vorbă cu Ioana Florea, care ne-a mărturisit, cu această ocazie, și unul din momentele ei de maximă vulnerabilitate.
Știu că ideea proiectului îți aparține și că a venit într-o perioadă de căutări personale. Ce anume a făcut, totuși, să rămână în picioare?
„Fragile“ este al doilea proiect pe care simt că l-am „născut“, pe lângă „Neverland“, spectacol pe care l-am lucrat împreună cu Iulia Rugină în 2018. Acela a fost unul dintre cele mai dragi lucruri pe care le-am făcut, până la momentul respectiv, tocmai pentru că s-a născut de la o idee a noastră, l-am dezvoltat de la punctul zero. Era despre viața unei femei de la vârsta de 16 ani până la 43 și care urmărea totodată contextul socio-politic al României din aceeași perioadă. Apoi, „Fragile“ a apărut tot așa, din căutările mele personale, la care a pus serios umărul Rucsandra Pop, prin multele discuții și căutări comune. La fel ca și la „Neverland“, am vrut și am simțit nevoia să vorbesc despre lucruri care mă ating, care nu mă lasă să respir, pe care le simt nedrepte. Vulnerabilitatea femeilor în societatea noastră actuală este unul dintre lucrurile care uneori mă lasă fără aer. De aceea am vrut să vorbim despre asta.
Cum puteți ajuta, prin proiectul „Fragile“, astfel de femei și cât de multe?
Cât de multe vom putea, cât de multe ne vor cere ajutor. Este un proiect artistic dar da, și unul social. Pe platforma fragile.live sunt listate ONG-urile partenere cu care am colaborat la proiect și cărora femeile, prin intermediul platformei se pot adresa, dacă se recunosc în vreuna dintre povești. La fel, ni se pot adresa direct, pentru a ne întâlni cu ele și a ne povesti povestea lor de viață, dacă doresc să o punem în pagină în următoarele filme.
Sunt deja persoane care vă caută pe platformă? Ce le spuneți, cum le ghidați?
Documentăm deja povestea unei femei care a trecut prin reale încercări în viață, care s-a lovit de abuz în copilărie și apoi infertilitate. Ne-a scris direct pe platformă, așa ne-am cunoscut.
Ați început proiectul în formula de trei. Cât de mare este astăzi echipa?
Am început prin a fi Ioana Mischie, Rucsandra Pop și cu mine și am ajuns să fim o echipă de 25 de oameni. Poate pare simplu, dar ca să ajungi la un produs de calitatea asta, e nevoie de mulți profesioniști. Noi am avut norocul ca oamenii care ni s-au alăturat să fie extraordinari și din punct de vedere uman și ca profesioniști. De la echipa de producție (Black Horse Mansion), până la echipa de PR (Smart Point) și de web design (eJump și Gamify).
Cine vă mai sprijină în demersul ăsta și în ce fel?
Primele 10 episoade au fost realizate cu sprijinul unui grant de la Ambasada SUA. Așa am început să sperăm că proiectul va deveni așa cum ne visam noi. Apoi, parteneriatele cu ONG-urile au fost absolut necesare. La fel, colaborarea cu Conviv Media, care ne-a organizat conferințele online de presă și pe cele de dialog cu ONG-urile.
A fost vreun moment în care ți-ai spus: „E prea mult, nu știu dacă pot duce mai departe“?
Eu nu, nici o secundă. Pentru mine, actoria este un mod de vindecare, pe lângă marea plăcere de a juca, de a „mă juca“. Mi-au spus-o alții, în schimb: „Oare nu e prea mult?“. Și știu că m-am gândit atunci că doar un actor poate înțelege modul de funcționare și de proces actoricesc. Asta este esența unui actor, să vâneze emoții și să le redea înapoi publicului.
Care a fost cea mai emoționantă dintre întâlnirile cu acele femei?
Toate m-au emoționat, chiar nu pot face diferența. Dar am rămas cu una în minte, cea a femeii care a trăit pe stradă de la vârsta de 16 ani. Mi-aș dori ca, printr-o baghetă magică să pot să ajut ca acea femeie să aibă o casă a ei.
Ai vreo amintire cu o situație de maximă vulnerabilitate?
Mutarea mea dintr-o țară în alta a fost un moment de neputință. Mutare care mi-a fost benefică, de altfel. Doar că nu fusesem întrebată, nu mi s-a oferit șansa să aleg. Probabil că alegeam la fel, să mă mut din Serbia în România, în contextul unui război care bătea la ușă în 1993. Doar că de atunci s-a format una dintre cele mai importante valori în care cred: să ai libertatea de a alege.
Ce urmează după primele filme?
Următoarele 5 filme. Mai urmează să facem alte povești, alte aventuri artistice și alte acțiuni sociale creatoare de schimbări alături de Fragile Society, asociația înființată de curând, împreună cu Rucsandra Pop.
Te-a schimbat în vreun fel acest proiect? Cum erai înainte de „Fragile“ și cum ești acum?
Eram mai umilă. Văzând forța comunității, am căpătat și eu o voce pentru mine. Dorind să redau vocea altor femei, am început să o scot pe a mea la iveală.
Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.