Interviuri

Carmen Tiderle (autoare de cărți pentru copii): Presiunea zilnică de a-mi veni o idee e foarte bună

23 octombrie 2020 de Oana Borviz  Oana Borviz   •  

Dacă ați trecut măcar o dată prin orașul Bucurville sau dacă v-ați cățărat așa, într-o doară, pe Marele acoperiș, atunci știți cine este Carmen Tiderle. Mămica lui Dor și a lui Ro (cum le spune ea însăși copiilor săi), copywriter-ița cu muuultă experiență în publicitate (a lucrat destui ani pentru companii precum Saatchi, Connex sau Leo Burnett), poeta-șefă la Direcția de Rime Șmechere pentru Copii și nu Numai.

Cărțile lui Carmen Tiderle sunt mai mult decât volume de poezii frumos ambalate (toate ilustrate de artistul Vali Petridean), sunt exerciții de imaginație, experiențe inteligente, terapie prin râs.

Și mai sunt ceva: inițiative curajoase de a scrie poezie pentru copii exact așa cum au ei nevoie să audă și să citească, cu multă acțiune, cu umor fără limite, cu prostioare („În orașul Bucurville“, „Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii“, „Marele acoperiș“, „Cine a pus piper în mare“), dar și provocări de a consuma într-un mod inteligent tehnologie („Selfie cu elfii“ este, spre exemplu, prima carte de poezie pentru copii, în realitate augmentată, din România).

Combinațiile de idei și rime ale lui Carmen Tiderle sunt inepuizabile, așa că era de așteptat ca ele să-și găsească o nouă casă. Aceasta se numește „Fabrica de lipici și alte poezii pentru copii mari și mici“ și este o carte multimedia ce urmează să apară la editura Humanitas Junior. Mi-am dorit să aflu mai multe despre acest volum înainte de publicare, așa că am provocat-o pe Carmen Tiderle la un scurt dialog. A ieșit un interviu tare simpatic, colorat, amuzant, din care am aflat cam ce înseamnă să concepi o carte multimedia, la ce întrebări trăsnite mai sunt provocați copiii să răspundă și cum sună poeziile din carte:)

Ilustrație de Vali Petridean pentru cartea „Fabrica de lipici și alte poezii pentru copii mari și mici“

Cu „Fabrica de lipici și alte poezii pentru copii mari și mici“ continuați, se pare, să găsiți răspunsuri la întrebări la fel de trăsnite ca cele din volumele precedente. Întrebările sunt mereu un punct de plecare atunci când vă apucați de scris?

De obicei punctul de plecare al unui text este o idee, de multe ori un final, un punch line, arareori un cuvânt sau o rimă. În cazul poeziilor din „Fabrica de lipici“ s-a întâmplat la fel, doar că după ce le-am revăzut pe toate, mi s-a părut că pot fi niște răspunsuri la întrebări cum ar fi De ce spune ursul „mor“, și nu „trăiesc“ sau „tomberon“?, Dacă zmeii-copii mănâncă prințese expirate, li se face rău?, Când ei vomită, mamele zmeoaice se ard?, Ștefan cel Mare era mare și când era mic?, Extratereștrii dau teste? ș.a.m.d. Evident, niște întrebări trăsnite, cum spui și tu, pe care nu ți le pui decât când începi să gândești ca un copil. Încerc să fac asta și de cele mai multe ori îmi iese, chiar dacă pe alocuri mai apare și adultul care strecoară în texte vreo referință culturală „necopilărească” sau vreun insight la care copiii nu au avut acces. Pe lângă că mă bucur eu făcând asta, mi se pare și că încurajez dialogul între părinți și copii și că poezia nu e doar distractivă, ci te și învață ceva… De pildă când zic despre un păianjen „La un moment dat, un miriapod/I-a cerut să-i țeasă un pod./Din pânză fiind, putea fi flasc,/Dar e mai stabil decât al lui Apolodor din Damasc…“, copiii se vor întreba și vor întreba cine e Apolodor ăsta.

Ce înseamnă să concepi o carte multimedia? Cu ce se începe, care sunt pașii?

„Fabrica de lipici“ a pornit ca o carte clasică. A devenit multimedia în momentul în care, dată la desenat, Vali Petridean, ilustratorul cu care am lucrat la toate cărțile de până acum, a avut ideea minunată de a-i implica și pe cei trei copii ai lui, și pe Ioana, soția lui, toți megatalentați. Ei bine, această colaborare la 10 mâini pe o coală a fost filmată de Vali, astfel că avem câte un filmuleț de la foaia albă la ilustrația finală pentru fiecare poezie. Iar sunetul… sunt eu spunând poeziile. Copiii și părinții vor putea așadar citi poeziile, vedea ilustrațiile, dar, scanând un Qrcode, vor putea vedea cum au fost făcute desenele și mă vor auzi pe mine citindu-le. Pretty cool, nu?

Ilustrație din „Fabrica de lipici și alte poezii pentru copii mari și mici“

Atunci când v-ați apucat să scrieți pentru copii gândeați publicitar (o spuneați chiar d-voastră). A scăpat Carmen Tiderle de acest obicei sau e imposibil să se întâmple asta?

Nici nu-mi doresc să scap. Presiunea zilnică de a-mi veni o idee e foarte bună. E ceva deprins din publicitate. Cât despre conținut, fug de clișee, ideile sunt, sau încerc să fie, mereu proaspete, mă joc cu cuvintele, dar am și o anumită concizie pe care tot de-acolo cred că am învățat-o.

Copiii d-voastră sunt primii, bănuiesc, care vă citesc/ascultă poeziile. Ce spun ei atunci când citesc sau aud pentru prima dată o poezie?

Copiii mei au devenit adolescenți între timp. Acum, doar când am eu nevoie de un sfat, sau când vreau să văd prima reacție, îi deranjez. De obicei mă ascultă și discutăm. Uneori însă doar își dau ochii peste cap și spun: “Iar?!” 

Care e relația lor cu gadgeturile? Dar a d-voastră?

Ei le iubesc. Eu doar le folosesc.

Coperta cărții „Fabrica de lipici și alte poezii pentru copii mari și mici“

Cum e să fii poetă-șefă la Direcția de Rime Șmechere pentru Copii și nu Numai? Pare jobul perfect:)

E multă responsabilitate! Glumesc.

Cum e viața în pandemie? Ce vă enervează la culme și ce vă place?

O să-ncep cu ce mă enervează: nu mă mai întâlnesc cu copiii decât pe Zoom, nu călătoresc mai deloc, nu văd locuri noi, oameni noi… Pe mine aceste lucrușoare mă încărcau și mă inspirau. Le simt lipsa. Ce nu mă enervează e, nu știu, că am lăsat un pic planeta să respire?! 

Chiar locuiți într-o casă albastră?

Da. Nu e toată albastră, dar e. După o vizită în Maroc, am început cu un perete, apoi altul, apoi scaunele, masa, ghivecele… 

Cu cine ne vom întâlni în Fabrica de lipici?

Da’ cu cine nu vă veți întâlni! Cu Ștefan cel Mare când era mic, cu oaia Shania, cu draci, cu Gingerbread Man, cu lupi, urși, vulpi, cu niște mame de zmei și de vampiri, cu Giuseppe, omul cu ochi din două cepe, cu Moș Crăciun, cu tot felul de pisici, cu extratereștri, cu niște mirodenii vorbitoare, chiar și cu un supozitor… 

 Ați putea să ne împărtășiți un vers din carte?

“Într-o carte de poezie,/A avut loc o crimă./Niște cuvinte, în cârdășie,/Au ucis o rimă…” Urmarea, în carte.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *