Interviuri

Andreea Răsuceanu: „Copiii au un instinct foarte bun pentru ceea ce este valoros“

28 noiembrie 2024 de  Oana Borviz   •  

În cărțile pe care le-a scris până acum, Andreea Răsuceanu a creat legături complexe și interesante între epoci, între timp și spațiu, între literatură și locuri. Volumele ei premiate stau mărturie: „Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară“, „Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului“, „O formă de viață necunoscută“, „Vântul, duhul, suflarea“.

Într-un fel, face același lucru și în cea mai nouă carte a sa, care este una pentru copii și în care țese o poveste nemaipomenită în jurul unor teme precum prietenia, lectura, călătoriile. Andreea a revenit la prima variantă a poveștii, pe care a scris-o în urmă cu opt ani, și a dezvoltat-o în ceea ce avea să devină Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară, apărută de curând la Humanitas Junior și ilustrată extraordinar de Anca Smărăndache. Pentru asta, a fost nevoie să se întoarcă în copilărie, „unde granița dintre ficțiune și realitate încă nu exista“, și să creeze o lume nouă pornind de la două mari pasiuni: lecturile și călătoriile.

Cum s-a simțit scriind această carte, cum crede ea că poate schimba o carte viața unui copil, care sunt valorile care pot transforma un copil într-un adult împlinit, de ce arome ale copilăriei i-a amintit spiridușul Scorțișoară, aflăm chiar de la Andreea în interviul de mai jos.

Mulțumesc, Andreea! Cartea și interviul mi-au adus aminte de verile în care citeam sub cireș și în care s-au născut cele mai frumoase visuri ale mele.

Cum ai simțit trecerea de la scrierea de cărți de geocritică și proză la scrierea de cărți pentru copii? Ce a fost diferit de data asta?

Nu cred că a fost o trecere propriu-zisă, întotdeauna mi-a plăcut să scriu (și să fac) lucruri diferite, îmi plac provocările. Nu am scris povestea gândindu-mă că de-acum voi scrie (și) cărți pentru copii, totul e mai mult rodul unei întâmplări norocoase. Mi-a plăcut însă neașteptat de mult să scriu povestea spiridușului care, deși poate călători oriunde își dorește și e un pasionat cititor, e totuși nefericit, pentru că nu are un prieten cu care să-și împartă experiențele. Pe de o parte, m-am întors în copilărie, când mi se părea că niciodată cărțile nu sunt suficiente, citeam poveștile de mai multe ori și le continuam în minte, găsindu-le finaluri alternative. Am fost înapoi acolo, unde granița dintre ficțiune și realitate încă nu exista, lucrurile se amestecau și personajele din cărți erau la fel de reale ca prietenii sau colegii de școală. Pe de alta, am simțit o altfel de bucurie scriind o poveste, care s-a conjugat cu sentimentul unei libertăți absolute.

Cum și când s-a născut în mintea ta Spiridușul Scorțișoară?

Într-o primă variantă, acum vreo opt ani, când am scris o poveste pentru Bookătăria de texte și imagini, la invitația lui Florin Bican. Povestea avea atunci o altă formă, mai scurtă, diferită de cea de acum, și numele spiridușului era altul. 

Scorțișoară ne învață despre puterea pasiunii și a prietenei. Ar putea copiii de azi să devină adulți împliniți în lipsa acestor calități? 

Se vorbește mereu despre cât de diferiți sunt copiii de azi, despre cum trebuie să ne adaptăm discursul la limbajul și la lumea lor, la universul hipertehnologizat în care trăiesc. Dar eu regăsesc (la copii, adolescenți, dar și la studenții mei) același tip de sensibilitate, aceleași nevoi și, cel mai important, aceleași valori, mi se pare că sunt mai toleranți decât alte generații, mai atenți la nevoile celuilalt, mai solidari și extrem de inteligenți. Dacă există o schimbare, aș zice că este una mai degrabă de formă, nu și de fond, și poate că nici aici nu e una fundamentală. Copiii au un instinct foarte bun pentru ceea ce este valoros în lumea din jurul lor și știu să aleagă. Cred că descoperă instinctiv și selectează ceea ce îi conduce spre valorile cu adevărat importante, cărțile pentru copii nu fac decât să le confirme și să le întărească această opțiune. 

În copilărie, tu ai fost înconjurată de oameni care citeau. Ce șanse au copiii care nu trăiesc într-un astfel de mediu să se îndrăgostească de citit?

Șansa acestor copii este, evident, școala. De altfel, tot ce începe acasă, în familie, trebuie să continue în școală, și profesorii au un rol major în formarea unui copil ca bun și constant cititor. În ce măsură se întâmplă asta, nu știu, am întâlnit și profesori foarte bine pregătiți și pasionați de ceea ce fac, dar văd și mulți copii cărora le lipsește cultura elementară, care ajung la nivel de liceu sau facultate fără lecturile de bază, și asta nu e vina lor. M-am bucurat mult să descopăr în ilustrațiile Ancăi Smărăndache la Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară aluzii și trimiteri culturale, la mari opere literare și tablouri celebre, este vital, în formarea viitorului adult, ca acest tip de informații să ajungă cât mai repede la el. Pentru început, într-o formă cât mai inteligibilă și plăcută, firește.

Spuneai într-un interviu că cititul poate schimba destine și poate vindeca suferințe. Cum speri să ajute Spiridușul Scorțișoară acei copii care se simt singuri, neînțeleși, triști?

Copiii trăiesc totul la intensități foarte mari, hiperbolizat, pot fi copleșiți de emoții și de sentimente pe care să nu le poată gestiona. Leagă tot felul de prietenii, cu alți copii, iar atunci când nu se simt înțeleși, își inventează prieteni imaginari. Au nevoie de păpuși, animale de pluș etc, pentru a-și popula universul imaginar (care pentru ei se confundă cu cel real, cel puțin la început). Personajele din cărți pot fi și ele parte din acest univers, și cu siguranță îi pot ajuta în acest proces complicat de descoperire și apropriere a lumii, dar și în gestionarea emoțiilor. Sper să fie și Scorțișoară un astfel de personaj. 

Personajele cărților tale sunt, într-o oarecare măsură, tu. În ce fel este Scorțișoară parte din tine?

Am scris o poveste așa cum mi-ar fi plăcut să citesc în copilărie. Abia după ce am scris-o mi-am dat seama că e despre două dintre cele mai importante pasiuni ale mele: lectura și călătoriile. Și despre o convingere pe care am avut-o întotdeauna: dacă nu ai cu cine împărtăși aceste lucruri, totul e mult mai trist.

Apropo de scorțișoară, care au fost aromele copilăriei tale?:)

Exista în bucătăria bunicilor mei un bufet bleu, și într-un compartiment al lui se țineau aromele pentru prăjituri, mirodeniile, celebrul ”zahăr vanilat” – în cazul nostru era un borcan cu zahăr pudră în care stătea o păstaie de vanilie, neagră, uscată, ca un deget de vrăjitoare (stătea de mulți ani, nu știu cum făcuseră rost de ea pe vremea aceea). Se amestecau acolo mirosul de vanilie cu cel de scorțișoară, anason, cuișoare, tot acolo se țineau cutia cu cacao, ciocolata (când exista), bomboanele Cip, glucoza, biscuiții. Mirosul era unul pe care nu l-am mai simțit niciodată, multă vreme mi-am imaginat că așa trebuie să miroasă paradisul.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.

Vezi toate articolele
Vezi toate articolele

Lasă un răspuns