Ultimul sezon din „Vikingii“ chiar este ultimul sezon?

6 ianuarie 2021 de  Oana Borviz    

După ce Ragnar Lothbrok a fost ucis la sfârșitul sezonului patru, mi-am zis că nu o să mă mai uit la „Vikingii“. Îmi plăcuse prea mult actorul (Travis Fimmel) și personajul lui, mă obișnuisem prea mult cu stilul lui de a gândi și concretiza planuri, de a rezolva probleme și de a-și urma visurile. Era, până la urmă, centrul poveștii, un personaj convingător și carismatic.

Am realizat însă că, deși seria este, în mod aparent, despre Ragnar, povestea e cu mult mai mare decât el, cu evenimente și personaje pe care merită să le urmărești. Și le-am urmărit. Și, deși o vreme, lipsa lui Ragnar era la fel de vizibilă ca prezența celorlalte, am început să-l uit și să îmi placă narațiunea și fără el.

Și iată-mă la finalul ultimelor 10 episoade din cel de-al șaselea și ultimul sezon al seriei, urmându-l pe Ubbe în expedițiile lui spre lumea nouă, pe Ivar și Hvitserk în războaiele lor nemiloase pe tărâmuri ruse și saxone, pe Ingrid uneltind pentru coroana Kattegat-ului.

Noi începuturi pentru vikingi

Am găsit de toate în partea a doua a sezonului: reapariția unor personaje preferate, suspans, confruntări de zile mari (în intimitate sau pe câmpul de luptă), strategii, chiar și lucruri previzibile (știam că o să vină momentul când o să-l revedem pe Floki:)). 

Trădări, surprize, scene de devotament și iubire frățească, noi legăminte, toate sunt aici și încă ceva în plus: o altfel de perspectivă asupra religiozității decât cea din primele părți ale seriei

Nu trebuie să știi istorie ca să fi înțeles de la bun început că vikingii ăștia erau conectați extraordinar de bine la zeii lor și că tot ce făceau ei, făceau în numele lor. Dar în ultimele episoade ale seriei se întâmplă ceva interesant: vikingii descoperă lumi noi, intră în contact cu alte popoare și alte credințe, iar asta le clatină puțin credința proprie. Ajung să-și pună tot felul de întrebări, să facă comparație între zeii lor și Dumnezeii altora, ajung să se îndoiască de existența Valhallei.

Sunt câteva momente în care este folosită perspectiva aeriană (mai ales deasupra câmpurilor de luptă) sugerând ignoranța zeilor („ce ar trebui să fac acum?”, urlă Ivar spre un cer indiferent) și, mai mult ca oricând, absurdul și inutilitatea vărsării de sânge. 

Și în timp ce îndoielile astea le răscolesc sângele, vikingii își găsesc un soi de liniște, altfel decât aceea pe care le-o dădea izbânda în luptă sau jertfa adusă lui Odin; liniștea dinaintea unui nou început (după ce întâlnește triburile de indieni, Ubbe se gândește să rămână pe tărâmul nou pentru a clădi o altă lume, diferită de cea din Kattegat; Hvitserk pare că se va boteza întru Hristos; Ivar acceptă, pentru prima dată, înfrângerea).

Surprize pentru fanii seriei

Mor mulți în ultimele episoade, chiar și dintre cei pe care îi vezi de neînfrânt. Sunt multe întorsături de situații și multe întrebări care rămân fără răspuns. 

Nu se spune, spre exemplu, nicăieri în mod explicit dacă „Țara de Aur“ pe care o caută Ubbe este o parte a Americii de Nord pe care adevărații vikingi au descoperit-o în jurul anului 1000 d.Cr. numind-o Vinland.

Nu se spune clar nici dacă, după victoria Regelui Alfred de Wessex asupra lui Ivar Fără-de-Oase, Hvitserk se creștinează pe bune (cum a făcut, spre exemplu, Guthrum, regele Angliei de Est la bătălia de la Edington, după ce a fost învins de saxoni).

Ivar, monstrul frumos care a devorat ecranul cu fiecare apariție, este surprinzător în deciziile finale.

Atașamentul bolnăvicios al lui Hvitserk față de Ivar capătă în sfârșit sens.

În fine, firele narative și tematice ale seriei par să se interconecteze perfect în această ultimă parte, Michael Hirst – cel care a scris și creat seria pentru History – reușind să-și ia „un adio epic“ de la această dramă istorică. 

Și, pentru că atunci când te atașezi prea tare de un serial speri să nu se mai termine, m-am întrebat și eu dacă cel de-al șaselea sezon chiar este ultimul din seria „Vikingilor“. Se pare că da, dar vestea bună e că va exista o continuare a seriei printr-o alta, „Vikings: Valhalla“, gândită de Jeb Stuart (scenaristul unor blockbustere ca „Die Hard“ și „The Fugitive“) și produsă de Hirst, care spune poveștile unor mari nordici (Leif Erikson, Freydís Eiríksdóttir, Harald Hardrada), ce au trăit cu un secol mai târziu față de cei prezentați în „Vikingii“.

Seria va apărea, cândva, în 2021. O aștept ca pe apă:)

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *