Adriana Ștefan: „O poveste îl poate ajuta pe copil să înțeleagă că nu este singur în fața fricilor lui “
3 martie 2022 de Oana Borviz •
De Adriana Ștefan am auzit prima dată vara trecută, când Iustina Croitoru de la Humanitas Junior mi-a sugerat să-mi arunc o privire pe site-ul dridriana.ro. „E o doamnă la vreo 40 de ani care s-a apucat să scrie povești pentru copii. Scrie foarte bine, are rețeta“, m-a convins Iustina și am intrat imediat pe site. Mi-a plăcut din prima ce am găsit acolo: povești revigorante și ilustrații pe măsură:)
Au trecut, însă, luni bune până când, pe neașteptate, am ajuns la un schimb de mailuri cu Adriana iar ideea de interviu a apărut, cumva, firesc și la timpul potrivit: chiar înainte de lansarea primei sale cărți cu povești pentru copii. „Povești pe nerăsuflate“, ce va apărea în curând la Humanitas Junior, cuprinde 22 de povești selectate de pe site-ul dridriana.ro și ilustrate de Daniela Olaru. Sunt foarte fresh, au umor și acel ceva care te scoate din ale tale încă de la primele cuvinte.
Pe Adriana am întrebat-o, însă, nu doar despre debut, ci mai ales despre scris și tabieturi, despre puterea poveștilor și despre feedbackuri. Răspunsurile sunt calde, exact ca poveștile pe care le scrie:)
Mulțumesc, Adriana!
Când te-ai apucat de scris pentru copii și care a fost prima poveste?
Am început să scriu povești prin 2017. Aveam deja la activ o mulțime de povești inventate pentru copiii mei cu ocazia drumurilor prea lungi sau a spaimelor lor de tot felul și începusem să încurc serios personajele. Cam în aceeași perioadă m-am înscris (mai mult în joacă) la un atelier de Literatură pentru copii al Revistei de Povestiri. Probabil că în cadrul acestui atelier s-a produs declicul : datorită minunatei autoare Adina Popescu (antrenoare a atelierului respectiv), a încurajărilor și a încrederii pe care a avut-o în poveștile mele, m-am apucat serios de scris. Una dintre primele povești, apărută grație acestui atelier, a fost „Tocănița de povești”.
Înțeleg că ești la bază economist. Mai practici această meserie sau te-ai dedicat în totalitate scrisului?
Adevărat, sunt de profesie economist. Mi-am început studiile într-o vreme în care opțiunile la final de liceu nu erau prea numeroase și nici nu-mi permiteau să visez prea mult. Deși nu mai practic această meserie, sunt recunoscătoare pentru toate experiențele și oportunitățile pe care mi le-a oferit de-a lungul anilor. Fără ele, nu am fi stat astăzi de vorbă.
Prima ta carte va fi publicată în curând la Humanitas Junior și poartă numele unei secțiuni din blogul tău cu povești pentru copii, dridriana.ro. Ce povești (și câte) va conține cartea?
„Povești pe nerăsuflate” este secțiunea de povești scurte și foarte scurte a blogului dridriana.ro, de aici și numele cărții. Împreună cu echipa Humanitas Junior pregătim un volum de 22 de povești care, sperăm noi, vor fi pe placul cititorilor mici și mari. „Tocănița de povești” de care pomeneam mai sus este una dintre ele. Poveștile sunt inspirate de detalii ale unei zile obișnuite, iar dacă personajele încep să facă subit tot felul de năzdrăvănii, să știți că de vină este doar imaginația. În orice caz, ilustrațiile croite pe măsura poveștilor de către Daniela Olaru sunt fabuloase!
Cum ți-a venit ideea blogului și care au fost așteptările atunci când l-ai lansat?
Ideea unui blog mi se învârtea prin minte de ceva vreme și aveam o mulțime de povești care tropăiau nerăbdătoare să iasă la lumină, însă aveam și o mulțime de ezitări.
Din fericire, am avut ocazia să particip la ultima ediție a Incubatorului de Povești Colorate (de acum doi ani) organizat de asociația Cu Alte Cuvinte împreună cu Citim Împreună România și susținut de îndrăgita autoare de literatură pentru copii, Nadine Brun-Cosme. Acolo am întâlnit oameni minunați – autori și ilustratori de carte pentru copii, pasionați și foarte preocupați de soarta literaturii pentru copii de la noi. Această întâlnire mi-a dat impulsul să demarez proiectul dridriana.ro, le mulțumesc tuturor !
Inițial nu am avut mari așteptări de la dridriana.ro, dar faptul că poveștile au început să aibă cititori (și alții decât prietenii apropiați) mi-a dat curaj să continui.
Cum găsești ilustratorii pentru poveștile postate acolo?
Cutreier librăriile, urmăresc noile apariții de carte pentru copii și proiectele multor ilustratori români. Caut ilustratori al căror stil mi se pare că s-ar potrivi cu subiectul și cu tonul abordat de fiecare poveste. Nu intervin în niciun fel în munca lor, nu fac sugestii, nu trasez limite, pentru că vreau să văd povestea și prin ochi de ilustrator. De fiecare dată apar surprize și detalii la care eu nu m-am gândit scriind textul, ceea ce este minunat !
Cât de des scrii și ce înseamnă pentru tine experiența scrisului?
Uneori scriu zilnic, iar asta se întâmplă atunci când ideile îmi sunt foarte clare și știu care este punctul de pornire al unei povești, precum și direcția în care vreau s-o duc. Alteori, însă, ocolesc cu mare grijă colțul de lucru și-mi impun să am răbdare până îmi apare în cale un nou subiect care să mă tenteze.
Îmi place să mă cufund total în poveste, să respir odată cu personajele, să le simt emoțiile și frământările. Experiența este demnă de un roller coaster: mă și tentează, mi-e și frică, aș renunța dar nu mai am cum s-o fac, iar la final sunt extrem de încântată de rezultat deși abia mai respir, iar inima îmi bate ca nebuna.
Obișnuiești să rescrii textele sau ele îți ies din prima?
Trebuie să recunosc că textele îmi ies destul de ușor, ca și cum poveștile s-ar scrie singure, de capul lor. Desigur, odată așternute pe hârtie, îmi scot ocheanul de critic din sertar. Recitesc textele după mai multe zile, pentru a fi sigură că m-am detașat suficient de mult de ele și pentru a putea face ajustările necesare.
Ce vârste de copii ai în minte atunci când te apuci de scris?
În poveștile de până acum am avut în minte copii nici prea mici, dar nici prea mari, cu vârste cuprinse undeva între 6 și 10 ani. Pe de altă parte, cred că mă gândesc mereu, fără să-mi dau seama, și la părintele, bunicul, prietenul… care i-ar citi copilului cu voce tare, iar în acest caz intervalul de vârstă vizat depășește lejer 10 ani.
Există un om de încredere căruia îi arăți poveștile înainte de a le posta?
Sigur că da, chiar doi. Din fericire, sunt pricepuți în a-mi pune întrebări incomode referitoare la text și în a despica firul în patru dacă ceva scârțâie în poveste. Am mare noroc cu ei!
Care e cel mai frumos feedback pe care l-ai primit până acum de la copii?
Cel mai grozav moment este acela în care reușesc să le captez atenția, momentul acela când mă privesc cu ochi mari, așteptând să afle ce urmează să facă personajul din poveste. Iar dacă îi fac pe copii să și râdă prin vreun un cuvânt aiuristic sau o întorsătură a frazei mai ciudată, mă declar un povestitor fericit. Chiar, voi știați că un spiriduș este un spirit care face duș ?
S-a schimbat felul tău de a te raporta la literatura pentru copii de când scrii povești?
Fără doar și poate. Literatura pentru copii e un soi de portal care are capacitatea de a-i transporta pe copiii de azi în universuri importante pentru adulții de mai târziu. Ea le poate oferi o sumedenie de întrebări, destul de puține răspunsuri și șansa de a descoperi lumea în propriul ritm. Rolul literaturii pentru copii mi se pare colosal într-o lume care se schimbă mult mai rapid decât eram noi obișnuiți și în care poveștile ajung să concureze cu ecranele pentru atenția copiilor. Deși, probabil că ele nu ar trebui să concureze, ci să găsească un mod de a conviețui în interesul copiilor. Iar acest lucru depinde numai și numai de noi – povestitori, părinți, profesori, prieteni…
Ce autori de literatură pentru copii (români și străini) preferi?
Îi citesc cu plăcere și curiozitate pe Adina Popescu, Alex Moldovan, Lavinia Braniște, Carmen Tiderle, Sînziana Popescu (și nu numai pe ei). Iar dintre autorii străini, primii care îmi vin în minte sunt Sven Nordqvist cu întreaga lui serie despre Pettson, Orianne Lallemand & Éléonore Thuillier – seria Lupului care ba vrea să-și schimbe culoarea, ba să nu mai meargă deloc pe jos… și, bineînțeles, Astrid Lindgren și Roald Dahl.
Am un gând plin de nostalgie pentru povestirile lui Mircea Sântimbreanu. Abia după ce m-am lansat în aventura scrisului pentru copii, am realizat cât de mult au însemnat ele pentru mine.
Cum crezi tu, Adriana, că pot poveștile să schimbe un copil? 🙂
O poveste îi poate aduce un crâmpei de lumină unui copil aflat într-o situație complicată.
O poveste îi poate da o idee despre ce ar vrea să se facă atunci când va fi mare, precum și curajul de a se ține cu dinții de un vis.
O poveste îi poate spune despre bine și rău și îi poate pune întrebări la care nici nu s-a gândit vreodată.
O poveste îl poate ajuta pe un copil să înțeleagă că nu este singur în fața fricilor lui și să-i ofere sprijin.
O poveste îl poate ajuta să-și facă mai ușor prieteni.
O poveste îl poate face pe un copil să râdă, iar aceasta e magie pură !
