Trei cărți n’autor pe care să nu le ratezi

15 iunie 2021 de  Oana Borviz    

Colecția n’autor de la Nemira mi-a plăcut încă de la început și țin minte cu câtă plăcere am citit cartea de povestiri a Cristinei Andrei, „Matriarhat“, care a fost printre primele volume apărute în colecție. Mi-a plăcut pentru diversitate și pentru curajul de a publica mulți scriitori români necunoscuți, veniți din domenii diferite, cu vârste diferite și, evident, cu stiluri diferite de a scrie.

Un cal într-o mare de lebede“ (Raluca Nagy), „Fetiș“ (Horea Sibișteanu), „Omulețul din perete“ (Marian Coman), „Mila 23“ (Dan Ivan) sau „Oameni mari“ (Maria Orban) au fost alte titluri cu care am rezonat bine și pe care le-am îndrăgit pentru personajele, atmosfera, limbajul lor.

Au trecut câteva luni de la apariția romanului Mariei Orban și, deși eram sigură că Eli Bădică (coordonatoarea proiectului) e tot cu creionul în mână verificând la sânge texte ce urmează să fie publicate, nu mă așteptam să văd scoase, aproape deodată, trei volume, unul mai ademenitor decât altul: „Teo de la 16 la 18“, de Raluca Nagy, „August“, de Elena Vlădăreanu și „Exodul mieilor“, de Irina Georgescu Groza. Toate trei sunt disponibile (cu excepția Exodului, care e disponibil deocamdată cu precomandă) și toate, sunt convinsă, sunt de devorat:)

„Teo de la 16 la 18“, de Raluca Nagy

Iată că după primul ei roman, „Un cal într-o mare de lebede“, pentru care a primit premiile „Sofia Nădejde“ și premiul Observatorului Cultural pentru debut, Raluca Nagy scoate din sertar un al doilea roman. „Teo de la 16 la 18“ este despre o fată „(nu chiar) ca toate“, cum o numește Simona Sora, care călătorește, studiază, iubește, eșuează fiind însoțită mereu de prietenul ei salvator: umorul. Sunt curioasă cum a construit Raluca acest personaj și la ce descoperiri de sine ajunge Teo în urma experiențelor trăite. După o descriere ca cea a lui Eli, pentru care romanul e „complex, excentric și,…singular în literatura română contemporană“, aștept și mai tare să-mi bată cuierul la ușă:)

„August“, de Elena Vlădăreanu

Am citit o povestire de-a Elenei prin iarnă, cred, pe blogul Institutului Goethe și m-a prins instant prin situația creată acolo, prin umorul ăla fain pe care îl știam deja din poeziile ei. Așa că da, așteptam tare mult apariția acestui prim volum al ei de proză scurtă, un volum „concentrat“, cum îl descrie Eli Bădică, în care recunoști scene domestice, relații de cuplu, de familie și prietenie. În cele 10 proze, totul se întâmplă sub o lumină de august, când „unități de grup se fac bucăți, identități corecte se întorc pe dos, tragedii personale sau gesturi definitive stau să se întâmple“, cum zice Adriana Stan.

„Exodul mieilor“, de Irina Georgescu Groza

Irina Georgescu Groza interconectează mai multe istorii mici, mai multe povești de dragoste, de trădare și de atrocități comise de horthyști pe fondul Dictatului de la Viena, când România a fost forțată să cedeze o parte din Transilvania Ungariei. Reconstituie astfel adevărul și atmosfera unei epoci, surprinde consecințele unor decizii politice asupra oamenilor simpli, dar și tristul fenomen al pribegiei. Marin Mălaicu-Hondrari ne asigură că „Exodul mieilor“ e un roman istoric plin de suspans, de care avem mare nevoie pentru simplul fapt că „literatura română nu poate exista fără trecutul istoric al României“.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.



Lasă un răspuns