7 poezii pentru copii pe care le-am scris în zilele în care nu am putut citi

26 aprilie 2022 de  Oana Borviz    

În ultima vreme nu prea am reușit să termin cărțile de care m-am apucat (poate o să scriu la un moment dat despre perioadele în care nu mă pot conecta prea bine la citit). Euforie de Elin Cullhed este una dintre puținele pe care am reușit să le termin și despre care voi scrie în curând aici (găsiți o recenzie și în următorul număr din New Money). Mi-a plăcut maxim și m-am bucurat că astfel am descoperit-o și eu, în sfârșit, pe Sylvia Plath (romanul descrie, din perspectiva Sylviei, ultimul an din scurta ei viață).

Între timp am descoperit Voxa, aplicația românească pe care am văzut că o recomandă și Prințesa Urbană, și care m-a convins din prima, cel puțin la capitolul audiobook-uri. Încercam demult să mă împrietenesc cu audiobook-urile (am folosit o vreme Audible de la Amazon dar nu m-a ținut mult) iar Voxa a rezolvat, într-un fel, problema. Nu sunt chiar așa de multe titluri (e totuși la început) dar lista pare să tot crească (o să scriu la un moment dat și despre titlurile care mi-au plăcut mie).

Dacă cititul nu prea a mers în perioada asta, m-am jucat cu scrisul. Am încercat, pentru prima dată, poezie pentru copii și m-am amuzat teribil. După ce am scris poezioarele, le-am citit împreună cu Agnes și cu David și am râs împreună ca la maratonul de giumbușlucuri. Sunt tare curioasă cum ți se vor părea și ție!:) Chiar m-aș bucura pentru feedback:)

Ora de engleză

Hello, hello, dragii mei kids

Azi facem împreună english, cred că știți

Pe mine mă cheamă Lulu, by the way

Și vin din Honolulu (U.S.).

Stați așa, să-mi iau un pen să vă notez 

Pe niciunul să nu ratez

Și imediat începem prima lecție

E o nimica toată, e o frecție.

Good morning, doamna! Eu sunt Cipi

Și vreau și eu să zic ceva:

Can I go to pipi?

—–

Ziua femeii

Harry Potter și-a luat mătura și a plecat la plimbare

Nu avea nici un chef să vadă cum Hermione se transformă în floare.

Putea să îndure orice 

Să cadă în cap, să mănânce de unul singur un drac

Să curețe buda, să gâdile porcii

Să-l facă pe Lord Voldemort să se dea de ceasul morții.

Dar nu putea îndura să o vadă pe Hermione floare

O mare jignire pentru așa vrăjitoare!

„Nu putea și ea să fie o girafă, o ploaie de meteoriți sau o casă?

Fix o floare s-a găsit să devină

Și fix azi, când voiam s-o invit la cină!“

Mătura, atunci, l-a atenționat: „Harry, te rog, fii bărbat!

Floarea ca floare, nici eu nu o pot suporta

Dar binele învinge mereu răul, te rog nu uita!

E doar acum, de ziua femeii, ce naiba!“

—–

Ora de mate

Ceva îmi spune că azi, la ora de mate

Ne vom distra de nu se poate.

Irina a înmiresmat catedra 

Cu cel mai strong parfum Christina Aguilera.

Și știm cu toții că Madam, alergică, va strănuta nitam-nisam

Că va ieși ca fulgerul din clasă 

Că noi vom fi ca niște regi la ei acasă.

Dar, vai, ce-aud acum când ne vorbește!

Că a răcit un pic și se ferește 

De praf de cretă, cel puțin.

Așa că se așază în spate, lângă mine

O va lăsa în locul ei pe Ina

Alergică și ea săraca, bat-o vina,

La orice poartă numele Christina.

—–

Plictiseală

Tu ce faci când te plictisești

Te uiți pe pereți? În nas te scobești?

Așa-i că nu-i amuzant

Timpul să-l petreci cu ochii-n tavan?

Mai bine citești, inventezi o poveste

Uzi florile din fereastră 

Te joci cu un pește

(dacă ai, dacă n-ai, treci peste!)

Fă limonadă, știu că îți place!

Ascultă muzică, dă cu pace!

Sun-o pe buni, zii că ți-e dor

Dă cu aspiratorul în dormitor

Ia zarurile la numărat

Fă curat în dulap

Stai în cap, dă cu banul 

Spală putina sau borcanul

Zic și eu, ca să nu te plictisești 

Când la cai verzi pe pereți tu privești.

—–

Pușculița

Să știi că am să-i zic lui mami

Că mi-ai furat, a nu știu câta oară, banii

Ce-ai căutat la pușculiță?

Și ai mai și spart-o cu o furculiță!

De ziua ta, să știi, nu-ți iau nimic

Ba dimpotrivă, am s-aștept

Ca, într-un plic,

Să-mi pui toți banii șterpeliți                                               

Și să mi-i faci cadou chiar înzeciți.

—–

Șantaj

Știu foarte bine că nu ți-ai făcut noul skin

Dar stai fără grijă, rezolvă Marele Family Link!

Timpul s-a scurs pentru azi, dar ghici ce!

Știu parola lui mami și poate 

Dacă mă ajuți cu tema la mate

Îți dau jumătate de oră 

Cât să-ți faci o idee ce faci cu Robloxii mai departe.

—–

Lăcusta și popândăul

O lăcustă îngâmfată se certa cu un popândău

„Măi, băiete, ia-ți adio de la frumusețea mea

Eu m-am plictisit de tine, caută pe altcineva!

Mi-ai promis un fir de iarbă mai înalt și mult mai verde

M-ai îmbrobodit că sigur într-un loc mai bun vom merge.

Într-un lan de cereale unde eu voi fi regină 

Unde Chocapic și Cheerios nu-mi vor căuta pricină.

Mi-ai promis sub clar de lună că mă vei emancipa

Că îmi vei deschide calea dacă sunt lăcusta ta.

Uite că sunt tot aici!

Doar cu aripile mele, cu cinci ochi, șase picioare 

Ce să zic, halal de mine!

Mi-e rușine că am stat

Dup-un popândău ca tine“.

Oana Borviz

Înainte de a mă îndrăgosti de cărți mi-au plăcut altele: să pictez, să bricolez, să văd filme. De fapt, am început să citesc cu adevărat în primii ani de liceu, când mi-am dat seama cât de savuroase pot fi momentele în care ești singur cu o carte în mână. De atunci, cititul a devenit un soi de obișnuință care îmi face bine, îmi dă echilibru și mă inspiră. Citește mai mult.




Lasă un răspuns